Posted by & filed under evenimente.

Poster A2

În cadrul evenimentelor speciale organizate la Muzeul Naţional al Literaturii Române, cu ocazia celei de-a 13 ediții a Nopții Muzeelor, Teatrul Evreiesc de Stat prezintă sâmbătă 20 mai, ora 22:00 la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Strada Nicolae Crețulescu nr. 8), spectacolul de muzică şi poezie De la Muntele Sinai la Muntele lui Venus. Spectacolul vorbeşte despre dragoste, speranţă, naştere, moarte, supravieţuire, iertare, acceptare, feminitate, bărbăţie, este  realizat pe versurile poeților Ștefania Mihalache, Tania Lovinescu, Aurel Storin, Toma George Maiorescu, Boris Mehr şi propune o incursiune în universul  (amenințat  cu distrugerea) relației dintre bărbat și femeie. Centrul acestui univers este femeia.

“Femeia ce asistă neputincioasă la catastrofele lumii. Femeia “protejată”, “menajată” de focul deschis al războaielor. Femeia care are datoria de a aduce pe lume viaţă și căreia i se pretinde iubire în toate formele. Femeia are drepturi: dreptul de a-și plânge soţul, copiii, frații, dreptul de a-și striga disperarea în cuvinte, versuri, melodii meșteșugit alese, compuse. Toate acestea sunt până la urma locuri comune și clișee contrazise brutal de realitatea cruntă a războaielor. În orice epocă, în orice timp, sub orice pretext, cu orice deznodământ, la orice vârstă, războaiele transformă femeia în bocitoare. Urcată pe un piedestal iluzoriu de speranţele noastre, războiul, ambiţiile și conflictele sociale, politice, religioase o vor spulbera, transformând “esenţa vieţii” în cenușă.” (Maia Morgenstern)

,,Muntele Sinai? Nu. Muntele Venus. Ce emoţii trezeşte în mine? Trezeşte femeia din mine.  Muntele lui Venus!” (A. G.Weinberger).

Spectacolul de muzică şi poezie De la muntele Sinai la muntele lui Venus este realizat cu participarea extraordinară a lui A.G. Weinberger şi a actorilor Dorina Păunescu, Luana Stoica, Alina Tomi şi Marius Călugăriţa.

De la muntele Sinai la muntele lui Venus acordă o atenție deosebită poeziei feminine, având-o ca invitat special pe doamna Ștefania Mihalache,  laureată a premiului Matei Brâncoveanu pentru literatură 2016.

„Cartea Ștefaniei Mihalache are precizia celor mai sofisticate ecografe de ultimă oră care pot reda cu fineţe ce se întâmplă pe dinăuntrul corpurilor, ţesuturilor, minţilor legate între ele prin cordoane nevăzute.” (Svetlana Cârstean)

În cadrul Nopţii Sinagogilor,  Teatrul Evreiesc de Stat vă dă întâlnire de la ora 23.30 la Sinagoga Mare (Str. Vasile Adamache, nr. 11) prezentând scene din spectacolul BUCUREŞTI 41-TUR RETUR, scenariul Andreea Chindriş, Alexa Băcanu, Alexandru Berceanu, în regia lui Alexandru Berceanu şi în interpretarea actorilor Liviu Lucaci, Viorel Manole, Darius Daradici, Monia Pricopi şi Mircea Dragoman. BUCUREŞTI 41-TUR RETUR este un spectacol unicat de teatru-document, o adevărată lecţie deschisă de istorie care reamintește, puncte negre, tragice din istoria noastră, evocând atrocitățile comise de oamenii lui Horia Sima în ianuarie 1941 asupra comunităţii evreiești.

Detalii şi informaţii suplimentare despre cele două evenimente puteți afla apelând unul dintre numerele de telefon 0743.215.998 sau 0747.085.477.

Intrarea va fi liberă!

Afis Noaptea Muzeelor