Scandal în lupte: americanii recunosc greșeala după accidentarea gravă a unei sportive ruse
Federația de Lupte din Statele Unite a transmis scuze oficiale omologilor din Rusia, după ce o sportivă rusă a suferit o accidentare severă la ochi în timpul unui meci disputat la Campionatul Mondial de la Astana, informează DigiSport.

Incidentul a avut loc în sferturile de finală ale competiției, atunci când luptătoarea americană Morgan Turner ar fi lovit-o intenționat în zona ochiului pe rusoaica Elizaveta Smirnova, provocând o leziune serioasă care pune în pericol vederea sportivei.
În urma accidentării, Smirnova a fost nevoită să se retragă din competiție și a suportat deja două operații chirurgicale pentru a-și trata rana. Cazul a stârnit un val de reacții în Rusia, iar oficialii ruși au cerut lămuriri părții americane.
Mikhail Mamiashvili, președintele Federației Ruse de Lupte, a explicat că reprezentanții americani și-au asumat responsabilitatea pentru cele întâmplate. „Colegii noștri americani, conducerea federației, și-au cerut scuze în mod sincer și sunt pe deplin de acord că a fost o situație intenționată”, a declarat acesta, potrivit publicației Sport.ru, citată de DigiSport.
Oficialul rus a mai precizat că federația pe care o conduce pregătește acum documentele necesare pentru a se adresa instanțelor, cu scopul de a obține despăgubiri pentru sportiva accidentată și de a cere descalificarea luptătoarei americane implicate în incident.