Elevii din Craiova, în delir la vederea trofeelor câștigate de Universitatea Craiova
Cupele cucerite de Universitatea Craiova în sezonul trecut - titlul de campioană, Cupa României și Supercupa - au fost plimbate prin unitățile de învățământ din oraș, prilej cu care micii suporteri au transformat curțile școlilor în adevărate peluze alb-albastre.

Potrivit Fanatik.ro, clubul oltean a organizat un tur al școlilor și colegiilor din Craiova pentru a aduce trofeele cât mai aproape de suporterii tineri. Vizitele nu au fost deloc protocolare, ci s-au transformat în momente de sărbătoare, cu scandări, cântece și copii îmbrăcați în culorile echipei.
Cel mai impresionant moment a avut loc la Școala „Mihai Viteazul”, acolo unde peste 1.000 de elevi îmbrăcați în alb-albastru au umplut curtea instituției. Micii suporteri au intonat imnul Științei și au scandat numele echipei, recreând atmosfera specifică peluzelor de pe stadion, iar curtea școlii s-a transformat temporar într-o adevărată tribună.
Turul cupelor a continuat și la alte unități de învățământ din Bănie, precum Colegiul „Ștefan Odobleja”, unde elevii au cântat piesa asociată Peluzei Nord, dar și la Școala Gimnazială „Traian”, Școala Româno-Britanică, Colegiul Național „Elena Cuza” sau Școala Gimnazială „Alexandru Macedonski”. Peste tot, copiii au avut ocazia să se fotografieze cu trofeele și să retrăiască, într-un cadru diferit, emoția succeselor din sezonul precedent.
Conform sursei citate, inițiativa clubului va continua, fiind programate noi opriri în alte instituții de învățământ din oraș.