Nvidia extinde programul de cumpărare a propriilor titluri la 235 de miliarde de dolari
Producătorul de cipuri Nvidia a decis să majoreze substanțial suma alocată răscumpărării propriilor acțiuni, ajungând la 235 de miliarde de dolari, program ce va fi dus la îndeplinire până în anul fiscal 2028, potrivit Economica.net.

Compania din Santa Clara, California, a devenit cea mai valoroasă firmă din lume pe fondul avântului tehnologiilor de inteligență artificială, iar titlurile sale au crescut cu 20% de la începutul anului.
În urma anunțului, acțiunile Nvidia au avansat cu 1,3%, atingând 228 de dolari în tranzacțiile premergătoare deschiderii bursei din New York.
Compania estimase în luna august o creștere a veniturilor de 70% pentru următorul an fiscal, iar directorul executiv Jensen Huang a încercat să liniștească investitorii îngrijorați de posibilitatea unei corecții pe piața AI.
„Creşterea Nvidia este determinată de trecerea de la un tip de tehnologie la altul şi calcul de înaltă performanţă accelerat. Această autorizare reflectă încrederea noastră în oportunităţile pe termen lung”, a declarat Jensen Huang într-un comunicat al companiei.