Posted by & filed under Cultura.

Pere si flori galbene, Alexandru CiucurencuLicitația Artmark de miercuri, 6 noiembrie, aduce pentru prima oară laolaltă patru opere semnate de Paul Neagu, unul dintre artiştii români foarte apreciați în Marea Britanie. Stabilit la Londra la începutul anilor ’70, Paul Neagu a fost profesor la prestigioase școli de artă din Marea Britanie, precum Royal College of Art, exercitând o influenţă remarcabilă asupra tinerilor artişti britanici. Printre discipolii apropiaţi ai profesorului Paul Neagu se remarcă Anish Kapoor, unul dintre marii sculptori ai lumii, apreciați pe piața internatională de artă. Cea mai valoroasă lucrare a lui Paul Neagu din Licitația de Postmodernism și Contemporană este sculptura în bronz ”Open Monolith”, estimare: 7.000 – 12.000 de euro.

 București, 4 noiembrie 2013

 Operele lui Paul Neagu se află în numeroase colecţii şi muzee prestigioase din lume – printre care Tate Gallery din Londra, care a achiziționat cu eforturi, în 2003, o arhivă de opere semnate de artistul român în anii ’70 – ‘80. Operele lui Paul Neagu se găsesc în spaţii publice diverse, de la Piața Charles de Gaulle din București (sculptura „Crucea Secolului”) la Catedrala din Durham sau ţinuturi din sudul Chinei.

 Artiştii Ion Biţan („Pământuri fertile”, estimare: 2.500 – 4.500 de euro) şi Horia Bernea („Curţi interioare în Poiana Mărului”, valoare estimativă: 8.000 – 14.000 de euro), prezenţi în Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană, au fost expuşi în străinătate, în anii ‘70, de către acelaşi impresar artistic care a facilitat consacrarea lui Paul Neagu dincolo de graniţele ţării, Richard Demarco.

 Cele mai valoroase opere în cadrul licitaţiei Artmark sunt semnate de postmodernii Ion Ţuculescu („Dinamica materiei”, estimare: 10.000 – 18.000 de euro), Alexandru Ciucurencu („Pere şi flori galbene”, estimare: 12.000 – 18.000 de euro) şi Sabin Bălaşa („Nimfe”, estimare: 10.000 – 15.000 de euro).

 Licitația de Postmodernism și Contemporană & Licitația de Științe Ezoterice, inclusiv Extraterestria se desfășoară miercuri, 6 noiembrie, la Athénée Palace Hilton, începând cu ora 19.