Posted by & filed under Cultura.

Ultimul eveniment al acestui sezon pe piaţa de artă, Licitaţia de Eleganţă & de Marine, organizată de Artmark la Mamaia, duminică, 28 iulie, au adus vânzări totale de 250.000 de euro și o rată medie de adjudecare de 81%. Conform așteptărilor evaluatorilor, cele mai ridicate valori au atins operele autorilor Francisc Șirato (”Turcoaice la Moși”, 25.000 de euro), Theodor Pallady (”Coastă în Bretania”, 18.000 de euro) și Gheorghe Petrașcu (”Marea la Balcic”, 12.000 de euro).  Rezultatele integrale pot fi vizionate pe site-ul www.artmark.ro.

poze-mamaia

Bucureşti, 30 iulie 2013

Bilanţul semestrial: Artiştii contemporani români – marea provocare, Vechii Maeştri – o investiţie sigură, pentru primul semestru al lui 2013

După un an 2012 caracterizat de stabilirea unei noi ordini pe piaţa de artă românească, prima jumătate a anului 2013 confirmă direcţiile către care se îndreaptă acest segment: o temperare a creșterii cotațiilor artiștilor foarte importanți şi o orientare spre obiectele de artă situate într-un palier mediu de preţ (1.000 – 5.000 euro), cu potenţial ridicat de creştere în perioada următoare. Totodată, se remarcă un interes tot mai crescut pentru arta tânără, postmodernă şi contemporană, care evoluează din record în record de la o licitaţie la alta. Acest segment al pieţei de artă a atins maximul la ultima licitaţie de profil, organizată de casa Artmark în urmă cu două săptămâni, la data de 10 iulie 2013, cu un volum total al vânzărilor de 321.700 euro.

Atenţia pe care arta românească contemporană a captat-o pe plan internaţional s-a reflectat în mod evident şi pe piaţa din România, unde colecţionarii români se arată tot mai dispuşi să investească sume importante în artiştii contemporani. De altfel, acesta este şi trendul întâlnit pe piaţa internaţională de artă (conform ultimelor bilanţuri ale marilor case de licitaţii, Sotheby’s şi Christie’s, piaţa de artă contemporană înregistrează cele mai bune rezultate, întrecând chiar în vânzări licitaţiile de Vechi Maeştri).

Confirmarea valorii artiştilor români contemporani peste graniţe a reuşit să crească atât entuziasmul colecţionarilor români, cât şi încrederea în valoarea operelor şi în potenţialul de creştere al acestora. În primul semestru al lui 2013, am asistat la o creştere importantă a vânzărilor de artă contemporană la Artmark, cu aproape 60% mai ridicate faţă de media aceleiaşi perioade a lui 2012, precum şi cea mai mare rată de adjudecare pe acest segment, de 92%.

Cu toate că arta contemporană a atras atenţia întregii pieţe în acest an, cele mai mari tranzacţii sunt atribuite în continuare marilor maeştri ai picturii româneşti; tablourile acestora continuă să reprezinte pentru colecţionari o investiţie sigură, de durată. Astfel, am asistat la noi recorduri de autor pentru Ştefan Luchian (“Două fete”, 300.000 euro), Ion Andreescu (“Ulcică cu flori de câmp”, 150.000 euro) și Theodor Aman (42.500 euro pentru tabloul de mici dimensiuni intitulat ”Veneţiană”) și reconfirmări ale valorii maestrului Nicolae Grigorescu (“Întoarcerea de la târg”, 150.000 euro și “Costum verde de bal/ Colombina în verde”, 142.000 euro).

Artmark continuă să fie lider de piaţă, cu 75% din totalul pieţei secundare de artă. Dintr-un număr de 24 de licitaţii organizate de la începutul anului şi până acum, Artmark a organizat anul acesta nu mai puţin de 3 licitaţii dedicate artei contemporane, precum şi deja obişnuitele licitaţii tematice: licitaţia dedicată Zilei Copilului – Licitația “Cei mai iubiți dintre pământeni“ (Total 61.150 euro şi o rată de adjudecare de 85,71%), licitaţiile de mărţişor – Licitația de Mărțișor I şi II (Total: 568.410 euro şi rată medie de adjudecare de 86%) sau Licitația de Orientalism (Total: 174.900 euro şi rată de adjudecare de 96.08%).

Pentru acest an, am avut şi două noutăţi în materie de tematici, respectiv Licitația de Artă Religioasă (Total: 24.795 euro şi rată de adjudecare de 58.21%) şi Judaica (Total: 53.720 euro şi rată de adjudecare de 77.46%).

Licitaţia Artmark cu numărul 100 din iulie a marcat o altă premieră pe piaţa artei româneşti – Licitația de Eleganță (Total: 144.270 euro şi rată de adjudecare de 77%), dar şi reeditarea unei tematici abordate în 2010 – Licitația de Marine (Total: 110.930 euro şi rată de adjudecare de 87%).

Artmark a continuat şi în 2013 demersurile de dezvoltare a pieţei româneşti de artă, punând la dispoziţia publicului deja cunoscutele instrumente de informare, educare şi analiză, respectiv Indexul pieţei de artă, indicii de rentabilitate ArtC și lichiditate ArtL, dar şi Institutul Artmark de Management al Artei, care în aprilie a împlinit un an de la înființare şi care și-a diversificat tematica cursurilor – spre exemplu, organizarea în februarie 2012 a primului curs dedicat relaţiei dintre “Arta contemporană românească și piață”. Artmark a contribuit în acest an la conștientizarea valorilor artei de patrimoniu, magnetizând atenția publicului prin evenimente organizate la Cazinoul din Constanța (salvarea operelor de patrimoniu național amenințate cu dispariția) și la Sfântu Gheorghe (promovarea marilor maeștri ai picturii naționale într-o regiune private de muzee de artă românească).

Într-o piaţă de artă încă mică dar în creştere, cu o rezistenţă naturală la schimbare, care reflectă timid, dar intuitiv direcţiile pieţei internaţionale, în primul semestru al anului 2013 Artmark îşi afirmă în continuare rolul de formator de piaţă.

Evenimentul care deschide noul sezon pe piaţa de artă, în toamna lui 2013, este Sesiunea de licitaţii din luna septembrie, unde Artmark aduce pentru prima dată în atenţia colecţionarilor obiecte din segmentul Memorabilia – Muzică şi Poezie (sâmbătă, 21 septembrie) şi din curentele Impresionismului şi Postimpresionismului Românesc (miercuri, 25 septembrie).