Posted by & filed under Cultura.

Ultimul eveniment al pieței de artă din acest sezon, Licitația de Eleganță & Licitația de Marine, organizat de Artmark duminică 28 iulie, aduce la malul mării accesorii feminine și masculine de colecție, aparținând celor mai celebri designeri, precum și o serie de tablouri cu tematică de vacanță, din sfera frumosului accesibil. Evenimentul aduce pe aceeași scenă un mix original de cultură, de la Girard-Perregaux, Hermes, Christian Dior și Coco Chanel la Petrașcu, Pallady, Tonitza, Șirato, precum și multe alte nume de patrimoniu din repertoriul bunului gust.

București, 17 iulie 2013

Licitația de Eleganță, o premieră pe piața de profil din România, mizează pe o atmosferă relaxată, mondenă, în care obiecte de colecție rare, semnate de mari designeri, sunt personalizate prin poveștile culturale pe care le ascund.

Din sfera accesoriilor de colecție dedicate eleganței feminine, licitația Artmark aduce un lornion de spectacol în manieră Napoleon al III-lea (valoare estimativă: € 450 – 750), o poșetă Coco Chanel (valoare estimativă: € 400 – 600) ce se inspiră din viața marii doamne a modei moderne și relația ei afectivă cu Rusia, spațiul în care l-a cunoscut pe contele rus Dimitri, un evantai de secol XIX, de autor, pictat cu scene galante (valoare estimativă: € 500 – 750) etc.

Eleganței masculine îi sunt dedicate o serie de ceasuri de lux, în ediții limitate, dintre care se remarcă o piesă rară, de colecție, un ceas de mână Hublot, dedicat lui Ilie Năstase (valoare estimativă: € 14.000 – 18.000; ceasul face parte din seria specială de 10 exemplare realizate de firma elvețiană pentru Ilie Năstase și prietenii lui), dar și prototipul unui ceas al vestitului ceasornicar Martin Braun (exemplar 00, valoare estimativă: € 12.000 – 18.000).

Alături de bijuterii, ceasuri sau obiecte vestimentare de colecție, Licitația Artmark dedicată Eleganței propune și o serie de tablouri semnate de nume valoroase ale picturii românești: Francisc Șirato, “Turcoaice la Moși“ (valoare estimativă: € 25.000 – 35.000), Ipolit Stâmbu, “Boudoir“ (valoare estimativă: € 8.000 – 12.000), tablou ce are în prim-plan scene intimiste din viața femeilor burgheze din Bucureștiul interbelic, Petre Iorgulescu Yor, ”Portretul Margaretei” (valoare estimativă: € 8.000 – 14.000), pictură ce a făcut parte din multe colecții importante etc.

Cele aproape 200 de loturi ale Licitației de Eleganță & Licitației de Marine urmează a fi licitate duminică, 28 iulie, la Hotelul Vega din Mamaia. Iubitorii de artă care doresc să urmărească și să participe din București la spectacolul de la Mamaia sunt invitaţi la Summer Auction Party, o sală de cocktail la Palatul Cesianu-Racoviță, eveniment organizat în aceeaşi seară. Expoziția loturilor poate fi vizitată la Palatul Cesianu-Racoviță din București, respectiv la Hotelul Vega din Mamaia, conform programului:

prog

pic10