Istorie pe piața de artă: Volumul omagial unicat care reunește poeziile manuscris dedicate lui Nicolae Ceaușescu cu prilejul alegerii în funcția de Președinte al RSR, în licitația Artmark din septembrie
„Un periplu de la Enescu la Iris, de la Eminescu la Dinescu, de la Tonitza la Câlția”, Expoziția Sesiunii de licitații 21-22 septembrie s-a deschis la Palatul Cesianu-Racoviță cu peste 250 de loturi de artă plastică și obiecte foarte rare de colecție, majoritatea dintre acestea aparținând scriitorului și omului politic George Macovescu, Ministru de Externe în guvernele Ion Gheorghe Maurer și Manea Mănescu (1972-1978), dar și Președinte al Uniunii Scriitorilor (1978 – 1982). Licitația Memorabilia – Muzică și Poezie, din data de 21 septembrie și Licitația Colecției George Macovescu, din data de 22 septembrie deschid seria de evenimente marcante pe piața românească de artă în noul sezon.
București, 5 septembrie 2013
Obiectele tranzacționate de Artmark în luna septembrie sunt obiecte de colecție cu valoare muzeală, etichetate drept „rarități absolute”. Dintre acestea – un volum omagial de poezii manuscrise, editat în exemplar unic de Uniunea Scriitorilor din România, oferit cadou Președintelui Nicolae Ceaușescu în 1974, cu prilejul alegerii în funcția de Președinte al Republicii Socialiste România (preț de pornire: 29.000 de euro). La apelul lui Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România și coordonator al volumului omagial „Floarea darurilor” au răspuns 262 de poeți români, maghiari, germani și evrei, poeziile fiind redactate în manuscris între aprilie și august 1974, iar cartea omagială fiind oferită în dar noului Președinte al RSR în data de 23 august 1974.
Documentul reprezintă o mărturie a istoriei compromisului – strategie de supraviețuire sau de afirmare ca artist în perioada comunistă, adulație, frică sau îndoctrinare. Toți cei 262 de poeți – atât poeți pe care istoria literaturii nu i-a reținut, cât și poeți studiați astăzi în manualele școlare – sunt ordonați conform criteriului alfabetic. Nume celebre ale literaturii române pot fi descoperite în paginile uriașului volum expus la Palatul Cesianu-Racoviță. Special și interesant în acest volum este și elementul plastic de excepție: portretul lui Nicolae Ceaușescu pe prima pagină, realizat și semnat de pictorul Corneliu Baba, cunoscut pentru dizidențele sale artistice ulterioare.
Resursele umane mobilizate în vederea tipăririi volumului „Foarea darurilor” sunt impresionante. Dincolo de conținutul cărții, aspectul acesteia este deosebit de reprezentativ pentru simbolistica pusă în operă. Instituții precum Fabrica de Hârtie Letea din Bacău, Întreprinderea textilă 13 Decembrie din Timișoara, Combinatul Fondului Plastic din București și Combinatul Poligrafic Casa Scânteii au contribuit la materializarea unui proiect grandios.
Expoziția Licitației Memorabilia – Muzică și Poezie poate fi vizitată în București, la Palatul Cesianu-Racoviță, până duminică, 15 septembrie și începând de luni, 16 septembrie, până sâmbătă, 21 septembrie, la Athénée Palace Hilton