Posted by & filed under entertainment, evenimente, Muzica.

 

flute-competition-2017Eveniment cu tradiție de 24 de ani, Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti este cel mai prestigios concurs internațional de muzică clasică derulat în România. Organizat anual din 1994, concursul include alternativ pian, vioară, flaut.

În perioada 13 – 20 mai 2017 are loc concursul de flaut.

Înscrierile sunt deschise până la 1 martie 2017. Valoarea totală a premiilor se ridică la 10.000 Euro. Muzicienii interesați găsesc regulamentul și condițiile de participare pe site-ul jmEvents.ro și www.dinulipatti.ro.

Unul dintre programele de succes ale jmEvents, concursul Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti are misiunea de a descoperi, a premia și a promova valorile noii generații a muzicii clasice, de a sprijini tinerii artiști în construirea unei cariere de succes și de a oferi o platformă de dialog multicultural, care încurajează performanța.

Concursul este un eveniment de ținută, care s-a remarcat în peisajul cultural autohton și internațional prin calitatea muzicală prezentată, prin numărul record de participanți, dar și datorită carierelor de succes și recunoașterii mondiale ulterioare de care s-au bucurat de-a lungul timpului laureații săi – Remus Azoiței, în prezent Prof. la Royal Academy of Music în London, Alexandru Tomescu, câștigatorul viorii Stradivarius, Rita Meier – solistă a Operei Zurich, fiind doar câteva exemple în acest sens.

În prezent, câștigătorii sunt incluși cu prioritate în programele naționale și internaționale derulate de jmEvents – Turneul Laureaților, Summer Music Academy Sinaia, EUROPAfest Summer Edition, PROMS – Jazz & Classic.

Juriul concursului cuprinde experți internaționali recunoscuți în domeniu, cu largă experiență în identificarea și educarea noilor talente din lumea muzicii clasice.

Alături de competiție, evenimentul include ateliere de măiestrie muzicală sub conducerea unor profesori de la academii europene de prestigiu.

Între 13 si 20 mai, flautiști din întreaga lume vor concerta pe cele mai importante scene din București și Sibiu, iar Finala Concursului va include evoluția celor mai buni muzicieni din concurs alături de orchestra filarmonicii.

Directorul concursului, Dl. Luigi Gageos încurajează apropierea tinerilor români de cultură, în cadrul evenimentului permițându-se studenților și elevilor accesul liber la manifestări, în limita locurilor disponibile, dar și prin implicarea unui număr de 20 tineri voluntari în derularea evenimentului.

Informații suplimentare și fotografii:

jmEvents.ro | +40 720 31 61 62 | [email protected] | www.jmEvents.ro

Facebook: https://www.facebook.com/Jeunesses.Music.Competition.Dinu.Lipatti/