Posted by & filed under Cultura.

Constantin Piliuta - Music

După un început de an promițător, care continuă trendul constant ascendent al pieței de artă contemporană, Artmark continuă să lanseze oportunități de afirmare artiștilor români prin organizarea celei de-a doua licitații dedicate în mod special vitalității noii arte, Licitația de Artă Postbelică & Contemporană. În paralel, se va deschide și expoziția Licitației de Valori Tradiționale, care conferă un echilibru aparte ansamblului expozițional prin opere și obiecte de colecție impregnate cu simboluri românești tradiționale, dar și expoziția Licitației de Bijuterii, care dă strălucire la propriu.

Dacă arta de patrimoniu conduce în topurile din România, în cazul artei contemporane, cererea depășește granițele țării, atrâgând din ce în mai mulți negustori de artă și colecționari străini. Aflați în 2013 în top 10 al celor mai tranzacționți artiști români în licitațiile caselor internaționale și totodată în topul artiștilor cu cea mai mare “cifră de afaceri” în licitațiile din România, Constantin Piliuță, Horia Bernea, Ștefan Câlția, Sabin Bălașa și Horia Damian sunt prezenți în expoziția Licitației de Artă Postbelică & Contemporană. Constantin Piliuță este reprezentat prin două opere, “Artistul” și “Muzicanți”, Ștefan Câlția prin “Primăvara”, iar Horia Damian prin “Eva adormită” și “Poarta egipteană”.

 În expoziția licitației, vor fi prezenți și alți artiști bine tranzacționați pe piața din România precum Ion Pacea cu trei lucrări (“Jucători de șah”, “Melci și scoici” și “Richard III”) și Sorin Ilfoveanu cu două lucrări (“Menestreli” și “Tava de aramă”). Dintre artiștii reprezentativi pentru arta contemporană prezenți în expoziție se numără și Corneliu Brudașcu, Ciprian Mureșan, Victor Man (artistul anului 2014 potrivit recentului premiu acordat de cel mai mare colecționar corporatist de artă contemporană din lume, Deutsche Bank), toți trei făcând parte din fenomenul Școlii de la Cluj. Alți artiști importanți ale căror opere vor putea fi admirate sunt Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Paul Neagu, Ion Grigorescu, Dan Perjovschi, Tara (Sorin von Neudorf) sau Roman Tolici.

 Cu un alt registru conceptual, în expoziție se află secțiunea dedicată Licitației de Valori Tradiționale care anticipează sărbătorile pascale prin redarea unor simboluri consacrate, dar și oferirea pasionaților de oenologie posibilitatea de a se delecta cu o selecție de vinuri, din care mai bine de jumătate au un scor Parker de peste 90 de puncte, cu prețuri de pornire de la 45 de euro. De asemenea, publicul poate admira obiecte de colecție cu tematică pascală, tablouri tradiționaliste realizate de Ion Theodorescu-Sion (“Madonă tradițională”), Leon Biju (“Natură statică cu ștergar pascal”, “La slujba de Înviere”) și alți artiști interbelici, precum și icoane de colecție cu o periodizare începând din secolul al XVIII-lea.

În expoziția licitațiilor din prima parte a lunii aprilie, este prezentă și o secțiune special dedicată rafinamentului feminin care va fi celebrat în Licitația de Bijuterii. O gamă de 100 de loturi din care publicul va putea alege bijuterii care respectă întocmai exigențele celor mai meticuloși bijutieri, cu prețuri de pornire sub 100 de euro pentru cercei și ajungând până la 8.000 de euro pentru o brățară din platină, bogat decorate cu diamante.

Expoziția Licitației de Artă Postbelică & Contemporană va putea fi vizitată în perioada 25 martie – 7 aprilie, la Palatul Cesianu-Racoviță, licitația având loc marți, 8 aprilie, la Athénée Palace Hilton. Iar, expoziția Licitației de Valori Tradiționale și a celei de Bijuterii va putea fi admirată în perioada 25 martie – 15 aprilie la Palatul Cesianu-Racoviță, cele două licitații având loc miercuri, 16 aprilie, la Club Biavati