Posted by & filed under Sport.

Cea de-a treia ediție a Regatei Internaționale „Cupa Dobrogei” a ajuns la final. Pe parcursul a  trei zile de concurs, sportivii angrenați în cele șapte regate au încercat să dovedească că sunt valoroși și merită să se claseze pe podiumul unei întreceri internaționale.

Regata desfășurată la Marina Eforie a fost împărțită în mai multe clase: Optimist (juniori fete, juniori băieți, seniori fete, seniori băieți), Cadet, Laser 4.7, Laser Radial și 420. În urma rezultatelor înregistrate, OMK Nessebar 2000, din Bulgaria, a obținut un total de 11 puncte (punctajul se face în funcție de locul obținut de un sportiv la finalul curselor. Locul III primește un punct, locul II ia 2 puncte, iar primul loc, 3). Acest fapt a permis bulgarilor să-și adjudece Trofeul Transmisibil „Cupa Dobrogei”, titlu acordat clubului cu cele mai bune perfomanțe per-total.

„Cupa Dobrogei”, singura regată transfrontalieră de yachting din Europa, a adunat 70 de sportivi din România, Bulgaria și Republica Moldova. Nivelul concursului a fost unul ridicat, dovadă și prezență regatei în sistemul EURILCA, sistem de monitorizare a performanțelor veliștilor europeni la clasa „Laser”.

Iată și primii trei clasați de la fiecare clasa competițională: Optimist Băieți Juniori: locul III – Iriney Georghiev (Y.C Port Varna), locul II – Vlad Ion (Electrica Constanța), locul I – Veselin Iovchev (OMK Nessebar 2000). Optimist Fete Juniori: locul III – Diana Markova (Y.S.L Nessebar), locul II – Luana Boicenco (Electrica Constanța), locul I – Dimana Stoycheva (Y.C. Port Varna). Optimist Băieți Seniori: locul III – Veselin Iovchev (OMK Nessebar 2000), locul II – Hristo Jeglev (OMK Nessebar 2000), locul I – Dimitar Varghelov (OMK Nessebar 2000). Optimist Fete Seniori: locul III – Dimana Stoycheva (Y.C. Port Varna), locul II – Roxana Cacenco (Electrica Constanța), locul I – Viliana Dimitrova (Y.C. Port Varna). Cadet: locul II – Alexandr Besnicov și Rostislav Bugor (Albatros Moldova) și locul I – Dimitar Mihailov și Mihael Stoianov (Morski Klub Balchik). 420: locul III – Magdalena Oncheva și Victoria Petrova (Y.C. Port Varna), locul II – Inna Ivanova și Martin Penev (Morski Klub Balchik), locul I – Alexander Slavchev și Todor Parvanov (Morski Klub Balchik. Laser 4.7: locul III – Mariela Nikolova (Briz Varna), locul II – Ivan Dimov (OMK Nessebar 2000), locul I – Andrei Zitti (Electrica București). Laser Radial: locul III – Sabin Nicolae (Sportul Studențesc), locul II – Florin Olteanu (Sportul Studențesc), locul I – Eduard Guță (Electrica Constanța).

„Am terminat cu bine o competiție pe care am așteptat-o de mult timp. Suntem foarte mulțumiți de nivelul sportivilor prezenți, a fost o regată puternică și sperăm ca, în continuare, Cupa Dobrogei să capete din ce în ce mai multă anvergură în lumea yachtingului românesc și european”, a declarat directorul executiv al Clubului Nautic Român, Andreea Mihăescu.

Regata Internațională „Cupa Dobrogei” a fost organizată de Clubul Nautic Român și Morski Klub Balchik din Bulgaria, în parteneriat cu DJST Constanța, Statul Major al Forțelor Navale Române, Marina Eforie, Primăria Eforie, administraţia municipiului Balchik şi Consiliul Judeţean Constanţa.

 

 

Posted by & filed under Sport.

La Nisa, în cadrul Jocurilor Francofoniei, ediția cu numărul șapte, palmaresul atleților constanteni  s-a îmbogățit cu un loc intai prin Anca Heltne CS Farul (aruncarea greutății – 17,14 m) și un loc doi, obținut de Carmen Cristina Toma CS Farul, la triplusalt (13, 97 m, același rezultat cu cel al învingătoarei, poloneza Anna Jagaciak, care a avut o a doua săritură mai valoroasă).Prezentă într-o a doua finală (după ce a cucerit argintul la 100 m), Andreea Ogrăzeanu, CS Farul,a trecut a patra linia de sosire, de această dată la 200 m, fiind cronometrată în 24,44. Tilul a revenit canadiencei Crystal Emmanuel (23,63).

   Atletismul constantean a incheiat competiția cu o medalie de aur Anca Helne – greutate, doua  de argint (Andreea Ogrăzeanu – 100 m, Carmen Cristina Toma triplusalt) și una de bronz, Adrian Vasile – lungime.

Posted by & filed under Sport.

1237060_10152192446384325_2000967624_n

După un început de sezon perfect la echipa de club, Alex Maxim pare că s-a integrat imediat la VfBStuttgart, iar nemții îl consideră deja vedeta echipei. Pe pagina oficială a clubului german a apărut astăzi un wallpaper, oferit la două dimensiuni, în care se află 4 jucători și antrenorul Thomas Schneider. Unul dintre cei 4 este chiar internaționalul român.

Alex Maxim s-a transferat în această vară de la Pandurii Tg. Jiu la VfB Stuttgart 1893.

Facebook

Posted by & filed under Sport.

  În cea de-a doua zi a concursului atletic din cadrul celei de-a șaptea ediții a Jocurilor Francofoniei, aflate în plină desfășurare la Nisa, Andreea Ogrăzeanu (CS Farul Constanta) a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului de premiere la 100 m (11,72), fiind creditată cu același timp ca al câștigătoarei, franțuzoaica Ayodele Ikuesan, în timp ce bronzul a fost adjudecat de către Shai-Anne Davis din Canada (11,80).
  Adrian Vasile (CS Farul Constanta) a terminat al treilea întrecerea de la săritura în lungime, cu o a patra încercare care a măsurat 7,78 m. Aurul a revenit polonezului Adrian Strzalkowski (7,99 m), iar argintul, francezului Kafetien Gomis (7,81 m).

Posted by & filed under Sport.

_-_poza-crop-650x390-upl_-_photos_-_-articles_24236_30447După doar un meci jucat integral pentru Concordia Chiajna la Cluj, nigerianul Onduku este dorit deja de CFR Cluj care a și făcut o ofertă în acest sens. Deocamdată, însă, Ionuț Chirilă preferă să se folosească de fotbalistul de culoare cel puțin până în iarnă.

(more…)

Posted by & filed under Sport.

            Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, la iniţiativa Clubului Sportiv Şcolar nr.1 Constanţa şi în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Handbal organizeaza în perioada 30 – 31 august 2013 Cupa “Cluburilor sportive” la handbal masculin juniori, în Sala Sporturilor Năvodari. Competiţia va debuta vineri, 30 august 2013, orele 16:00, iar sâmbătă începând cu orele 12:30.

533

(more…)

Posted by & filed under Sport.

Performanta extraordinara a tanarului Valentin Stefan Scanghel obtinuta la Campionatul Balcanic

de atletism juniori 2, desfasurat la Edirne (Turcia) in 3august. Desi a concurat la o categorie

superioara varstei sale, Valentin Scanghel a reusit cea mai buna saritura 14, 59 m, cu care a castigat

proba de triplusalt a Balcaniadei. Optiunea antrenorilor Cecilia Gevat si Alin Larion  de la CS Farul

de a-l promova s-a dovedit una castigatoare el devenind mai bun cu fiecare competitie. Aur dupa

aur la juniori inseamna mai mult decat o promisiune pentru atletismul romanesc.

La aceasi competitie  in proba de 400 m Andreea Jaqline Timofei de la LPS Nicolae Rotaru,

antrenata de Niculina Chiricuta, a obtinut medalia de bronz cu timpul de 56,34 s.

Tot la Edirne, echipa masculina a Romaniei s-a clasat pe locul 1.

Posted by & filed under Sport.

djtc

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa desfăşoară a II-a ediţie a taberei Naţionale „RETOR TIN 2013”, care urmăreşte instruirea tinerilor în arta comunicării şi a argumentaţiei.

Tinerii cursanţi vor participa timp de 6 zile la diferite module teoretice şi practice ce au la baza oratoria, retorica şi dezbaterea, acoperindu-se, astfel, principalele tipare de nevoi ale individului:

1. nevoia de a spune;

2. nevoia de a fi inţeles;

3. nevoia de a fi recunoscut;

4. nevoia de a fi valorizat;

5. nevoia de a influenţa;

6. nevoia de intimitate.

Activităţile se desfăşoară în Centrul de Agrement 2 Mai, cu participarea a 55 de tineri selectaţi în urma dosarelor de candidatura depuse.

Tematica cursului din această a doua ediţie este, în esenţă, un exerciţiu de comunicare multidirecţională care îşi propune să faciliteze satisfacerea nevoilor fireşti, individuale de exprimare. Pe lângă partea teoretică, toţi cei care participă la curs, indiferent de gradul lor de implicare sau de cât de activi vor fi, vor participa şi la diverse exerciţii de comunicare menite să-i ajute să-şi găsească propriile resurse de a se exprima pentru a fi înţeles, recunoscut şi valorizat! Binenţeles, în final, cei mai talentaţi în arta comunicării verbale vor fi premiaţi!”, a declarat domnul Claudiu Daniel Teliceanu, directorul executiv al Direcţiei pentru Sport şi Tineret Constanţa.

Tabăra Naţională „RETOR TIN 2013” beneficiaza de fianaţare oferită de către Ministerul Tineretului şi Sportului prin intermediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa.

Marian Ţuţuianu

Consilier Tineret

DJST Constanţa

Posted by & filed under Sport.

Turneul Internaţional „Memorialul Toni Alexe”, Ediţia 2013

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Baschet Constanţa şi BC Athletic Constanţa, organizează turneul internaţional „Memorialul Toni Alexe”, ediţia 2013, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, la Sala Sporturilor Constanţa, conform următorului program:

Vineri, 28 iunie 2013:
Etapa I:
10:00 BC Athletic 2 Constanţa vs. KK Mladost Zajecar
11:30 BC Athletic 1 Constanţa vs. CSS 1 Constanţa
BC Laguna Bucureşti – sta

Etapa II:
17:00 CSS 1 Constanţa vs. BC Athletic 2 Constanţa
18:30 BC Laguna Bucureşti vs BC Athletic 1 Constanţa
KK Mladost Zajecar – sta

Sâmbătă, 29 iunie 2013:
Etapa III:
10:00 BC Laguna Bucureşti vs CSS 1 Constanţa
11:30 KK Mladost Zajecar vs. BC Athletic 1 Constanţa
BC Athletic 2 Constanţa – sta
Etapa IV:
17:00 CSS 1 Constanţa vs. KK Mladost Zajecar
18:30 BC Athletic 2 Constanţa vs BC Laguna Bucureşti
BC Athletic 1 Constanţa – sta

Duminică, 30 iunie 2013
Etapa V
10:00 BC Athletic 1 Constanţa vs BC Athletic 2 Constanţa
11:30 BC Laguna Bucureşti vs KK Mladost Zajecar
CSS 1 Constanţa – sta
13:15 Festivitatea de premiere

 

Antonio „Toni” Alexe, 21 decembrie 1969 – 21 ianuarie 2005, a făcut primii paşi în lumea baschetului sub îndrumarea antrenorului Alexandru Botoş la echipa şcolii generale nr. 12 cu care a realizat rezultate în campionatele de minibaschet şi juniori, apoi cu echipele de divizie şcolară la Clubul Şcolar 1 Constanţa. Ulterior, a venit promovarea la echipa Farul Constanţa care, la vremea aceea, evolua în prima divizie.

Tonie Alexe şi-a început adevărata carieră sportivă la Dinamo IMPS Oradea în 1988, sub îndrumarea antrenorului Dan Berceanu, unde a evoluat până în 1993.

Următoarea etapă a fost la campionatul Ungariei în care a evoluat între anii 1993 – 2000, la echipele Szolnoki Olaj, Sopron şi Fehervar, după care revine în campionatul naţional la West Petrom Arad în anul 2000, unde joacă timp de 2 ani. Mirajul cupelor europene îl atrage iar în Ungaria la clubul FC Szombathely unde mai evoluează un an, revenind apoi în ţară la CSU Asesoft Ploieşti. Între 2003 – 2005, obţine aici mari satisfacţii atât la campionatul intern, cât şi în cupele europene, fiind considerat unul din cei mai valoroşi jucători ai baschetului românesc din ultimii 20 de ani.

„Sprijinul acordat de noi în organizarea Memorialului „Toni Alexe” este nevoia firească de a aduce un elogiu celui care promitea să fie unul dintre cei mai mari şi mai valoroşi jucători de baschet români! Iată, însă, că Toni scrie file de istorie sportivă în fiecare an, puterea exemplului său, chiar şi după 8 ani de la trecerea în nefiinţă, fiind vie datorită celor care-i preţuiesc şi îi păstrează memoria vie. Doresc să le mulţumesc atât partenerilor noştri media în acest proiect, dar şi Primăriei Municipiului Constanţa şi Consiliului Judeţean pentru sprijinul acordat în fiecare an!”, a declarat domnul Claudiu Daniel Teliceanu, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa.

Posted by & filed under Sport.

Prima editie a turneului de cricket CONTINENTAL CUP organizata in Romania

Consiliul Roman de Cricket (Cricket Romania) anunta prima editie a turneului de cricket “Continental Cup” ce se va desfasura in perioada 4-7 iulie 2013 pe stadionul national de cricket din Moara Vlasiei.

In spiritul introducerii, promovarii si formalizarii cricketului in Romania, Consiliul Roman de Cricket (Cricket Romania) organizeaza prima editie a turneului de cricket “Continental Cup” la care vor participa Bulgaria, Macedonia, Romania, Serbia si Slovenia.

Formatul meciurilor este 20/20 ceea ce inseamna un meci cu 2 inninguri fiecare a cate 20 de overuri, iar fiecare echipa va juca minimum 4 meciuri. Astfel, Joi, 4 iulie, Vineri, 5 iulie si Sambata, 6 iulie vor fi jucate cate 3 meciuri, iar Duminica, 7 iulie, 2 meciuri, ultimul fiind meciul final care v-a decide echipa castigatoare a turneului

Romania, unde jocul de cricket este recunoscut de Guvern, a introdus o politica ce prevede ca in meciurile oficiale ale cluburilor si ale echipei nationale sa fie cel putin 3 jucatori Romani. Acest numar va creste la 4 incepand cu anul viitor.

Implicarea jucatorilor indigeni in jocul de cricket este esentiala in dezvoltarea cu success a acestui sport. Turneul “Continental Cup” este inca un pas inainte spre acest lucru.

Un alt obiectiv al turneului “Continental Cup” este sa ridice standardul jocului, nu numai prin implicarea personalului calificat pentru a antrena si dezvolta jocul de cricket, dar si prin asigurarea unei infrastructuri de calitate care sa faciliteze practicarea jocului de cricket.

In acest sens, Consiliul Roman de Cricket a pus bazele primului teren cu suprafata naturala de joc (suprafata de joc construita la standarde internationale) din Europa Centrala si de Est, in apropierea Bucurestiului, la Moara Vlasiei. Aceste teren de cricket este folosit incepand de anul acesta, impreuna cu celelalte facilitati, academia de cricket si a pavilioanelor ce vor fi finalizate in urmatorii 2 ani. Aceste facilitati vor contribui la cresterea popularitatii cricketului in regiune, cu atat mai mult cu cat se vor mai organiza turnee de cricket in viitor.

Detalii privind rezultatele competitiei si galeria foto vor fi postate pe websiteul www.cricketromania.com si pe pagina de Facebook in cursul saptamani viitoare.

DESPRE CONSILIUL ROMAN DE CRICKET (CRICKET ROMANIA)

Infiintat in iunie 2009, Consiliului Roman de Cricket este o fundatie Romaneasca a carei scop este sa dezvolte, sa stimuleze, sa organizeze si sa gestioneze acest sport la nivel national.

Unele din obiectivele principale ale Consiliului Roman de Cricket sunt afilierea la Consiliului International de Cricket (ICC) si atragerea unui numar din ce in ce mai mare de Romani din toate categoriile de varsta, barbati si femei in randul practicantilor acestui sport.

Bazat pe traditie, fair-play, corectitudine si sportivitate, cricketul este un joc distractiv ce poate fi practicat de toata lumea. Cricketul este ferm ghidat de Spiritul Jocului care, alaturi de Legile cricketului, formeaza codul de conduita al jocului de cricket. Cu aceste caracteristici, Consiliul Roman de Cricket a inceput introducerea Kwik Cricket, o forma simpla si foarte placuta a acestui joc, in scoli.

Pentru mai mule informatii despre Consiliul Roman de Cricket sau despre cricket va rugam sa vizitati www.cricketromania.com sau sa ne contactati la adresa [email protected].

cricket

Posted by & filed under Sport.

1. Campania de prevenire estivala, „Tu stii pe Cine Platesti?”

2. „Fii Corect, Fii Responsabil, Prima Clipa Conteaza!”
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Constanta In colaborare cu Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Constanta, Fundatia Ratiu pentru Democratie, Inspectoratul de Jandarmi Constanta si Radio Vacanta implementeaza campania de prevenire estivala „Tu stii pe Cine Platesti?”. Campania se desfasoara In perioada 27 iunie – 31 august 2013 si are ca scop descurajarea cererii de servicii sexuale, precum si cunoasterea si respectarea prevederilor legale care sanctioneaza traficul de persoane.

Strategia de directionare a mesajului proiectului este catre clientii care apeleaza la astfel de servicii oferite de catre tinerele femei ce pot deveni, astfel, potentiale victime ale traficului de persoane. Campania de prevenire va cuprinde activitati de informare a turistilor de pe Intreg litoralul constantean, distribuirea de materiale informative si organizarea de concursuri tematice.

De asemenea, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Constanta In colaborare cu Asociatia Studentilor si Medicilor Voluntari continua implementarea proiectului „Fii Corect, Fii Responsabil, Prima Clipa Conteaza!”.

In cadrul acestui proiect, organizatorii si-au propus cresterea nivelului de educatie medicala. In ceea ce priveste importanta acordarii primului ajutor si a notiunilor de urgenta medicala In randul societatii constantene, dar, mai ales, In randul tinerilor.

In aceasta etapa, trainerii Asociatiei Studentilor si Medicilor Voluntari, cu sprijinul Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Constanta urmaresc formarea unor echipe instruite In acordarea de prim-ajutor la nivelul unitatilor liceale. Astfel, tinerii beneficiari vor dobandi informatii cu privire la
managementul politraumatismelor, suspiciunea de fractura de coloana cervicala, protectia manuala de coloana cervicala, hemoragii, hemostaza, plagi, contuzii, obstructia cailor aeriene superioare, imobilizarea victimei pe targa si transport, fracturi, luxatii, entorse, arsuri, degeraturi, epilepsie,
hipoglicemie, lipotimie. Tinerii vor fi pregatiti atat teoretic cat si practic, urmand ca, In final, sa fie testati In ceea ce priveste informatiile acumulate.

 

DJST Constanta