Posted by & filed under Muzica.

La începutul lunii iulie publicul bucureștean este invitat să se bucure de seri fierbinți de vară pe acorduri de jazz.  Pe 8 iulie începe ediția cu nr. 17 a Bucharest International Jazz Competition. În 2023 vor susține concerte 21 de trupe din 18 țări: Africa de Sud, Australia, Belgia, Bulgaria, China, Franța, Germania, Israel, Italia, Japonia, Kazakhstan, Olanda, Polonia, România, Slovenia, Spania, Statele Unite ale Americii și Ucraina.

Până pe 14 iulie evenimentul poziționat de BBC în top 3 mondial, aduce jazz de calitate de pe cele mai cunoscute piețe muzicale ale lumii.

Bucureștiul se transformă în Capitala jazz-ului mondial găzduind artiști consacrați sau talente emergente din întreaga lume. Bucharest International Jazz Competition a depășit de multă vreme granițele unui concurs, azi evenimentul incluzând concerte de jazz, concurs, jam sessions, ateliere de jazz.

Bucharest International Jazz Competition este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Luigi Gageos, directorul concursului declara: “Abia așteptăm reîntâlnirea cu publicul bucureștean într-o locație aparte, Sala Auditorium a Palatului Regal, în incinta Muzeului Național de Artă al României. Vă spun doar atât, avem jazz cât pentru trei festivaluri. Iubitorii genului ne cunosc, dar aș vrea să invit la concerte și tinerii, curioșii, nehotărâții, îndrăgostiții, familiile cu copii. Jazz-ul e pentru toată lumea, e o stare de spirit, e atmosferă, e o experiență frumoasă. Vă promit timp de calitate și muzică adevărată !”

Bucharest International Jazz Competition (BIJC) se individualizează în peisajul jazz-ului din România și din regiune printr-un concept bine definit. Încă de la prima ediție (2007) și-a propus să contribuie la recunoașterea valorilor jazz-ului românesc și internațional, și-a asumat rolul de promotor al noului val de muzicieni, dar și pe cel de formator, de deschizător de drumuri pentru publicul românesc. BIJC prezintă o varietate de stiluri de jazz – classic jazz, mainstream, swing, fusion, bepop, cool jazz, bossa nova, modal, free jazz, groove, afro-cuban jazz, acid jazz, smooth jazz etc, cele mai noi tendințe din marile centre de jazz ale lumii.

A

Informații suplimentare:

jmEvents |  0740.75.95.66 | [email protected] , www.jmevents.ro   

www.jazzfest.ro  

Posted by & filed under evenimente, Muzica.

Între 7 și 15 iulie Festivalul Internațional de Muzică EUROPAfest sărbătorește 30 de ani cu muzică bună – jazz, blues, pop și muzica clasică cu artiști din peste 25 de țări.

Biletele vor fi puse în vânzare în luna mai.

EUROPAfest este un festival simbol al Bucureștiului, între evenimentele consacrate desfășurate sub umbrela sa numărându-se Bucharest International Jazz Competition, Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti sau Caffe Festival. Săli precum Ateneul Român, Sala Auditorium – Palatul Regal, Sala Majestic – Teatrul Odeon, Teatrul Excelsior, dar și Hard Rock Café, Club Tribute, Club Loft sunt gazdele unor concerte de referință, în care talentul întâlnește creativitatea și libertatea pe care doar muzica o poate da.

Directorul festivalului, dl. Luigi Gageos declara: ”30 de ani. Sună incredibil căteodată și pentru mine să mă gândesc că în România, un festival care prezintă genuri muzicale considerate de nișă, precum jazz-ul sau muzica clasică a rezistat probei timpului, în ciuda trendurilor. Nu am să spun că a fost ușor sau greu, cine face un lucru de calitate, în orice domeniu, știe ce provocări întâmpină pe drum. Am să spun doar că sunt câțiva factori care ne-au ajutat să ajungem aici: pasiunea și iubirea pentru muzică, credința că și în România putem face genul acesta de evenimente, perseverența, dorința de performanță și o echipă dedicată și unită. Așadar, dragii noștri spectatori fideli, dar și voi, cei noi, iubitori de muzică bună, vă invităm să sărbătorim împreună primii 30 de ani ai festivalului, să zicem într-un glas, La mulți ani, EUROPAfest !”

Festivalul va da startul maratonului de evenimente marca EUROPAfest pe data de 7 iulie cu Opening Gala Concert și se va încheia pe data de 15 iulie cu Gala EUROPAfest, în care  evoluează cei mai buni artiști.  Agenda EUROPAfest mai include o serie de evenimente atractive, în care muzica live e singura care contează. Fideli muzicii adevărate, organizatorii pun accentul pe calitate și mai puțin pe comercial, lasând artiștii să fie cei care captivează audiența. Fiecare concert e o poartă deschisă spre lumea cea mare, cu momente magice și atmosferă specială, pe care le iei cu tine dincolo de sala de spectacol. Oferta e bogată, seri de concerte care se îmbină într-un mod armonios cu jam sessions, caffe festival, concursuri, workshop-uri și master-classes.

Din anul 2005 EUROPAfest se desfășoară sub Inaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta și al Alteței Sale Regale Principele Radu, iar din 2015 este festival EFFE – Europe’s Finest Festivals.

Informații suplimentare și fotografii:

jmEvents

[email protected] | www.europafest.ro

Facebook: www.facebook.com/EUROPAfest.Bucharest

YouTube: https://www.youtube.com/user/EUROPAfest

Posted by & filed under Cultura, Muzica.

Muzica unește. Se confirmă la EUROPAfest#29, 1 – 9 iulie.

În fiecare an peste 250 de artiști de pe tot globul prezintă producții de excepție din patru genuri muzicale – jazz, blues, pop și clasic.

În urma selecției realizate de organizatori și specialiști au fost invitate 23 de trupe de jazz din 23 de țări: Africa de Sud, Australia, Belgia, China, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Indonesia, Iran, Israel, Italia, Marea Britanie, Nigeria, Olanda, Polonia, România, Rusia, Statele Unite ale Americii, Țara Galilor, Tunisia, Turcia și Ucraina.

Artiștii vor oferi un maraton de jazz sub formă de concurs, concerte, jam session, repetiții deschise, ateliere pentru public, sesiuni de autografe și master-classes.

Luigi Gageos, directorul EUROPAfest declara: „Pentru secțiunea de jazza festivalului s-a înregistrat un număr ridicat de aplicații de pe tot globul. Artiști recunoscuți sau tinere talente emergente au intrat în competiția de proiecte care s-a încheiat la 1 martie. A fost emoționant să văd interesul și deschiderea muzicienilor de a veni în România în contextul actual. E adevărat că festivalul nostru și-a câștigat un prestigiu binemeritat dincolo de hotare, dar muzica e cea care ne unește. Ea s-a auzit dincolo de măști și va răsuna și peste glasul armelor. Ne dorim ca EUROPAfest#29 sa fie un motiv de bucurie.”

Toate noutățile și informațiile referitoare la festival vor fi comunicate online pe

www.EUROPAfest.ro, www.jazzfest.ro  și pe paginile de social media EUROPAfest – Facebook, Instagram, Twitter.

Festivalul EUROPAfest este un eveniment premium pentru cei pasionați de muzică. Este destinat în egală măsură unui public rafinat și celor care vor să experimenteze aceste genuri muzicale.

Scopul său, încă de la prima ediție, a fost să aducă în România artiști ai scenelor internaționale, criteriul de selecție fiind valoarea muzicală și nu campania de marketing sau de promovare a vreunui artist. “It’s all about live, quality music !” este sloganul ales pentru 2022.

În 2005, EUROPAfest a fost primul eveniment din România căruia Casa Regala i-a acordat Înaltul Patronaj, iar din 2015 a fost inclus pe lista celor mai apreciate festivaluri din Europa, primind titulatura de festival EFFE | Europe’s Finest Festivals.

Atașate:

Informații suplimentare:

jmEvents:

0740.75.95.66

[email protected] , www.jmevents.ro   

Posted by & filed under evenimente, Muzica.

 

 

 Festivalul EUROPAfest, eveniment sub Înaltul Patronaj al Casei Regale, aduce în cadrul ediției de vară de la Sinaia 5 concerte de muzică clasică și jazz, cu muzicieni din 10 țări: Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Belgia, Polonia, Turcia, Brazilia, Bulgaria și România.

 

Devenită deja o tradiție, Gala festivalului are loc la Castelul Peleș, în Sala de concerte a reședinței regale. Astfel, pe 28 iulie, la ora 16:00, jmEvents și partenerii festivalului – Primăria Sinaia, Hotelul Mara, Muzeul Peleș și Kafka Management, invită publicul să se bucure de o seară de muzică în compania unora dintre cei mai apreciați tineri artiști ai zilelor noastre.

Gala EUROPAfest Summer Edition de la Castelul Peleș este precedată de concertul Classic in the Park din fața Casinoului Sinaia. Joi, 25 iulie, începând cu ora 19:00, parcul central va răsuna pe acorduri de muzică clasică. În program: lucrări de J.S. Bach, N. Paganini, T. Vitali, P.I. Ceaikovsky și E. Lalo. Capul de afiș al concertului este Remus Azoiței | Marea Britanie, produs de renume al școlii românești de vioară, stabilit în Anglia după terminarea studiilor la Juilliard School – New York, face parte azi din elita muzicii londoneze. A concertat în săli prestigioase precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields și Wigmore Hall în Londra, Teatro La Fenice Veneția, Auditorio Nacional Madrid și Konzerthaus Viena. A colaborat cu artiști renumiți precum Lawrence Foster, David Geringas, Gerard Causse, Michael Sanderling, Adrian Brendel. The Strad l-a numit “un virtuoz incurabil cu suflet și tehnică fabuloasă”.

 

Agenda EUROPAfest Summer Edition mai inlude alte două concerte la Sala King’s Valley de la Hotel Mara pe 27 și 29 iulie, ambele de la ora 19:00. Pe 29 iulie, Jeunesses in Concert va prezenta cei mai tineri muzicieni din cadrul Summer Music Academy Sinaia Dinu Lipatti, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

 

Toate concertele sunt deschise publicului. Accesul se face pe bază de invitații, dar se acordă și intrarea liberă în limita locurilor disponibile.

 

Directorul EUROPAfest Summer Edition, dl. Luigi Gageos invită iubitorii de frumos la Sinaia: “Bucurați-vă de eleganța muzicii clasice într-o seară de vară la Castel !”.

 

 

Informații suplimentare: 0740.75.95.66 | [email protected]www.jmEvents.ro

 

Posted by & filed under evenimente, Muzica.

Invitați speciali – Remus Azoiței | Marea Britanie și Freddy Kafka | Germania

După succesul înregistrat de ediția cu nr. 26 a EUROPAfest – jazz, blues, pop și clasic, organizată în luna mai la București și Sibiu, jmEvents și Jeunesses & Dinu Lipatti realizează ediția de vară a festivalului la Sinaia, în perioada 18 – 30 iulie. EUROPAfest Summer Edition organizat în parteneriat cu Primăria Sinaia, Muzeul Peleș și Hotelul Mara, a devenit deja o tradiție mult așteptată atât de localnici, cât și de turiști. În agenda sa se regăsesc concerte de muzică clasica, jazz, dar și Summer Music Academy Sinaia – Dinu Lipatti.

 

Festivalul are o durată de 2 săptămâni și prezintă artiști din zece țări: Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Belgia, Polonia, Turcia, Brazilia, Bulgaria și România.

 

În cadrul festivalului un loc aparte îl ocupă Summer Music Academy Sinaia – Dinu Lipatti, program de studii muzicale avansate și performanță. Între profesorii invitați în cadrul academiei se numără Remus Azoiței / UK, produs de renume al școlii românești de vioară, unul dintre cei mai apreciați artiști ai timpurilor noastre, activând în prezent în elita muzicii londoneze, profesor la Royal Academy of Music în Londra. Din 2019, s-a alăturat echipei de profesori Freddy Kafka, un nume cu rezonanță în aria educației muzicale și a managementului artistic din Germania. Acesta conduce una dintre cele mai apreciate școli de muzică private, cu sediul in Stuttgart, pentru pian, keyboard, chitară, flaut, oboi, clarinet, saxofon și fagot. Pe lângă cursurile de instrument Freddy Kafka le va oferi îndrumare si mentorship tinerilor participanți. Summer Music Academy Sinaia – Dinu Lipatti este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

 

Agenda festivalului:

18 iulie | 19:00 | Opening Academy Concert – Sala King’s Valley, Hotel Mara

25 iulie | 19:00 | Classic in the Park – Best of Classic – Casino Sinaia, Parcul “Dimitrie Ghica”

27 iulie | 19:00 | Summer Magic Dream – Sala King’s Valley, Hotel Mara

28 iulie | 16:00 | Gala EUROPAfest Summer Edition – Castelul Peleș

29 iulie | 19:00 | Before Sunset – Jeunesses in concert – Sala King’s Valley, Hotel Mara

18 – 30 iulie | Summer Music Academy Sinaia – Dinu Lipatti

Accesul la concerte se face pe bază de invitații, dar se acordă și intrare liberă în limita locurilor disponibile.

 

Luigi Gageos, directorul festivalului declara “Cu acest festival ne-am dorit să ieșim din sălile de concerte și să aducem muzica clasică și jazz în mijlocul publicului. Suntem bucuroși să vedem că am creat o tradiție în Sinaia, că oamenii își planifică vacanța sau petrecerea timpului liber în funcție de data festivalului. De asemenea, Academia a devenit un punct de referință pentru tinerii muzicieni care își doresc să lucreze cu profesori de la cele mai prestigioase facultăți de muzică din Europa și SUA”.

 

În 2005 EUROPAfest a fost primul eveniment din România căruia Casa Regală i-a acordat Înaltul Patronaj, iar din 2015 EUROPAfest a primit titulatura de festival EFFE | Europe for Festivals, Festivals for Europe – Europe’s finest festivals, program lansat de Comisia Europeană și Parlamentul European prin European Festivals Association.

 

 

Informatii suplimentare: 0740.75.95.66 | [email protected]www.jmEvents.ro .

 

Posted by & filed under evenimente, Muzica.

Joi, 9 mai, EUROPAfest – jazz | blues | pop | clasic își deschide larg porțile și invită lumea bună să i se alăture într-un maraton de evenimente pline de culoare și rafinament. Ziua Europei va fi celebrată începând cu ora 19:00 la Teatrul Odeon – Sala Majestic printr-un concert tematic – Spring on Jazz Notes.

Opening Gala Concert prezintă artiști cu proiecte inovatoare și sofisticate, caracterizate prin originalitate și expresivitate artistică: Gabriele Agosta | Italia și Dan Papirany Trio | Australia, Israel, Noua Zeelandă.

 

Gabriele Agosta | Italia a fost remarcat de organizatorii EUROPAfest anul trecut în urma participării la Bucharest International Jazz Competition, cel mai cunoscut concurs de jazz din România, cotat de BBC între primele 3 din Europa. Quartetul sau, creat în 2016, a fost unul dintre Semifinaliștii aleși să concureze pentru premiile de 7000 EUR. Compozitor și pianist extraordinar, Gabriele Agosta este un artist de jazz versatil, inspirat de diferite stiluri de muzică “neagră”. A susținut atât ca solist, cât și cu quartetul său numeroase concerte atât în Italia, cât și peste hotare. Mulți specialiști îl consideră un adevărat urmaș al lui Michel Petrucciani.

 

Dan Papirany | Israel este un artist polivalent, pianist și compozitor, care și-a dorit întotdeauna să interpreteze piese muzicale cu o frazare melodică deosebită și o armonie aparte. Trio-ul condus de artist a înregistrat albumul lor de debut denumit “Session One” în 2004, fiind atunci nominalizat pentru un premiu la New Zealand Music Awards. În 2016, Dan a susținut un concert pe scena EUROPAfest împreună cu trupa sa, iar anul acesta este invitat să revină în dublă calitate,  interpret de jazz, lider de grup și ca jurat al competiției Bucharest International Jazz Competition 2019. Alături de pianistul Dan Papirany vor evolua doi artiști de excepție, Steve Wright / Australia – tobe și Marsh Robinson / Noua Zeelandă – bass.

Biletele se pot achiziționa online de pe iabilet.ro și Teatrul Odeon.

 

Ca în fiecare an EUROPAfest vine cu ceva nou. În cadrul Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti, Universitatea Western Illinois din S.U.A. va oferi concurenților români posibilitatea unei burse de masterat la Universitatea Western Ililinois. Bursa va începe în toamna anului 2020, și va fi în valoare totală de $13,770 pe an. Bursa se poate reînnoi pentru al doilea an de studiu. Studentul câștigător va cânta în cvartetul de coarde Julstrom. Va participa în două concerte pe an în campus, și în serii de concerte din Illinois și alte state vecine.

 

jmEvents anunță EUROPAfest 2019 ca o ediție spumoasă, electrizantă și rafinată, realizată cu dăruire și profesionalism – 10 zile de evenimente diverse și muzică bună. În perioada 9–18 mai Bucureștiul și Sibiul sunt invadate de voie bună, atât în spații formale, cât și neconvenționale. Publicul este invitat să urmărească și să aplaude la scenă deschisă evoluțiile live surprinzătoare ale invitaților speciali din 31 de țări în cadrul Bucharest International Jazz Competition, Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti, Caffe Festival Ibis, workshopuri și master-classes, Jam sessions. Evenimentul se încheie pe 18 mai cu Gala EUROPAfest la Teatrul Odeon cu cei mai buni artiști din festival.

 

Info, agenda completă și bilete se găsesc pe www.jmevents.ro, www.europafest.ro și www.jazzfest.ro

Posted by & filed under evenimente, Muzica.

 

Între 9 și 18 mai are loc EUROPAfest, singurul festival din Europa care reunește jazz, blues, pop și muzică clasică. Bucureștiul și Sibiul vor răsuna în acordurile a peste 300 de muzicieni din 31 de țări – concerte, concursuri, workshop-uri, jam sessions și evenimente neconvenționale. Sub sloganul “It’s all about live quality music !” în 2019 festivalul sărbătorește 26 de ani de muzică bună. EUROPAfest a fost primul eveniment din România care a primit în 2005 Înaltul Patronaj al Casei Regale, iar din 2015 a fost premiat ca festival EFFE – Europe’s Finest Festivals de Comisia Europeană. Mai multe detalii pe www.EUROPAfest.ro

 Festivalul debutează pe 9 mai – Ziua Europei prin Opening Gala EUROPAfest. În București, pe scena Teatrului Odeon, de la 19:00 vom sărbători deschiderea ediției no. 26 pe acorduri de jazz alături de DAN PAPIRANY BAND, cu muzicieni care au venit tocmai din Australia, Israel și Noua Zeelandă și GABRIELE AGOSTA / Italia.

Între 11 și 18 mai Capitala va fi animată de concertele din cadrul concursului-festival Bucharest International Jazz Competition, cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz ale Europei. Sala Dalles va găzdui zilnic, începand cu 13 mai și până pe 17 mai, de la ora 19:00, un concert de jazz care va aduce publicului din România ultimele tendințe de pe scenele internaționale – SUA, Canada, Europa, America de Sud și Asia. Spectatorii se vor delecta cu momente interpretative unice, ce abundă de originalitate și nonconformism, în compania a 16 trupe din 13 țări. Intrarea la un concert e 49 lei și biletele se pot achiziționa de pe iabilet.ro.

 EUROPAfest îmbracă primavara și în fundalul muzical al viorii. Între 11 și 18 mai are loc cea de-a 25-a ediție a Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti. Peste 60 de violoniști din 24 de țări vor transforma Bucureștiul într-un oraș de poveste, în care virtuozitatea, talentul și rafinamentul se vor întrece în interpretari de excepție în fața unui juriu de specialiști internaționali pentru premii de 10.000 Euro. La acest eveniment, elevii și studenții au accesul liber în limita locurilor disponibile.

Între 10 și 17 mai au loc concertele after-hours reunite sub brandul Caffe Festival Ibis. În fiecare seară, de la 20:00, spațiul neconvențional al cafenelei hotelului Ibis Gara de Nord găzduiește muzicieni ai noului val de jazz, care te vor molipsi de bună dispoziție și poftă de viață, iar ritmurile ce oscilează între relaxant și antrenant iți vor acapara simțurile, pentru o terapie de muzică bună. Intrarea la un concert e 49 lei și biletele se pot achiziționa de pe iabilet.ro.

La Sibiu vor avea loc concerte simfonice desfășurate pe scena Sălii Thalia, în perioada 9-18 mai. Evenimentul de vârf este Best World Violinists în care vor evolua cei mai buni violoniști din concurs alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu.

Între 14 și 18 mai sunt organizate master-classes și workshopuri pentru vioară și jazz, cel mai așteptat fiind cel condus de artista Doroteya Lyutskanova / Bulgaria.

Festivalul se încheie pe 18 mai cu Gala EUROPAfest care celebrează într-o atmosferă plină de emoție și entuziasm excelența muzicală. Evoluează cele mai bune trupe și cei mai buni violoniști, iar publicul va avea ocazia să afle cine sunt câștigătorii celor două concursuri. Cu aceeași ocazie va fi decernată Diploma de Excelență din partea Casei Regale.

Mai multe informații pe www.jmEvents.ro,  www.europafest.ro , www.dinulipatti.ro , www.bucharestjazz.ro

Informații suplimentare și fotografii: jmEvents : 0740.75.95.66 | [email protected]

Facebook: www.facebook.com/EUROPAfest.Bucharest

Instagram: @EUROPAfest

Posted by & filed under entertainment, Muzica.

EUROPAfest – Bucharest International Jazz Competition, cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz din Europa, și-a câștigat locul între evenimentele de jazz sonore la nivel mondial, fiind apreciat deopotrivă de public, artiști și specialiști.

 

De 13 ani festivalul prezintă o varietate de stiluri de jazz, artiști ai noii generații și proiecte din centre de jazz recunoscute în întreaga lume. Cu o identitate puternică și în peisajul cultural autohton BIJC aduce an de an în sălile de concerte un număr tot mai ridicat de spectatori.

În perioada 11 – 18 mai, sub sloganul “100% jazz” evenimentul oferă concerte, workshopuri și jam sessions animate de artiști cu backgrounduri culturale diferite și cu evenimente internaționale prestigioase în portofoliu.

Se anunță un regal de jazz, o ediție interesantă, in Semifinală intrând 16 trupe de jazz din 13 țări care se luptă pentru câștigarea Marelui Premiu. Într-o varietate de formule scenice – quintet, quartet, trio și duo, artiștii vor prezenta noile tendințe de jazz din Australia, Azerbaijan, Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Polonia, Rusia, Turcia, SUA și Ucraina.

Selecția trupelor, realizată de specialiști, a avut la bază atât valoarea artistică, cât și satisfacerea cerințelor publicului. Mai multe informații despre artiști vor fi publicate pe www.bucharestjazz.ro .

Pentru 8 zile Bucureștiul devine capitala jazz-ului mondial, oferind iubitorilor de muzică seri memorabile cu ritmuri originale, idei îndrăznețe și combinații surprinzătoare.

Oricine iubește jazz-ul sau vrea să-l descopere este invitat de jmEvents să vină la EUROPAfest – Bucharest International Jazz Competition. Pe lângă spectacole de jazz autentice, pline de bună dispoziție, își poate alege și o trupă preferată pe care să o susțină până în Finală.

Sub sloganul It’s all about live quality music!, EUROPAfest, singurul festival din Europa care reunește 4 genuri muzicale – jazz | blues | pop | clasic prezintă în perioada 9 – 18 mai, peste 250 de artiști din 35 de țări. Pe lângă Bucharest International Jazz Competition, agenda festivalului mai cuprinde: Opening Gala Concert, concerte de jazz, blues, pop și muzică clasică, Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti, master-classes și workshopuri, Caffe Festival, Festival’s corner și Gala EUROPAfest.

Informații suplimentare și fotografii:

jmEvents.ro | +40 740 75 95 66 | [email protected] | www.jmEvents.ro

Facebook BIJC: https://www.facebook.com/Bucharest.International.Jazz.Competition

Facebook EUROPAfest: https://www.facebook.com/EUROPAfest.Bucharest

 

Posted by & filed under evenimente, Muzica.

Dupa succesul inregistrat de editia aniversara cu nr. 25 a EUROPAfest – jazz, blues, pop si clasic, organizata in luna mai la Bucuresti si Sibiu, jmEvents si Jeunesses & Dinu Lipatti realizeaza editia de vara a festivalului la Sinaia, in perioada 14 – 26 iulie.

EUROPAfest Summer Edition organizat in parteneriat cu Primaria Sinaia si Hotelul Mara, a devenit deja o traditie mult asteptata atat de localnici, cat si de turisti. In agenda sa se regasesc concerte de muzica clasica dar si Summer Music Academy Sinaia Dinu Lipatti.

Festivalul are o durata de 2 saptamani si prezinta artisti din mai multe tari. Cu titluri precum “Summer Concert in the Church”, “Classic in the Park”, “Gala Concert” organizatorii invita publicul larg intre 12 si 26 iulie sa lase departe agitatia oraselor si sa intre in atmosfera magica creata la Casinoul din Sinaia, Parcul Central, Sala King’s Valley – Hotel Mara sau Biserica Catolica.

Summer Music Academy Sinaia este un program de studii muzicale avansate si performanta. Intre profesorii invitati in cadrul academiei se numara Remus Azoitei / UK, produs de renume al scolii romanesti de vioara, unul dintre cei mai apreciati artisti ai timpurilor noastre, activand in prezent in elita muzicii londoneze, profesor la Royal Academy of Music in Londra. Descris de catre revista britanica The Strad ca “un virtuoz incurabil cu suflet si tehnica fabuloasa”, Remus Azoitei a concertat in sali renumite precum Carnegie Hall si Lincoln Center in New York, Concertgebouw in Amsterdam, Salle Cortot in Paris, Konzerthaus in Berlin, St-Martin-in-the-Fields in Londra, Konzerthaus in Viena si Palais de Beaux Arts in Bruxelles. The Gramophone descrie “…stilul rafinat dar vibrant al lui Remus Azoitei… un interpret distinct care combina temperament, maiestrie si eleganta a executiei intr-un mod foarte special”.

 Agenda festivalului:

  • 07 | 19:00 | Concert “Opening EUROPAfest Academy” – Sala King’s Valley, Hotel Mara
  • 07 | 19:00 | Concert “Classic in the Park” – Casino Sinaia, Parcul Central “Dimitrie Ghica”
  • 07 | 19:00 | Concert “Summer Concert in the Church” – Biserica Catolica
  • 07 | 19:00 | Concert “Gala EUROPAfest Summer Edition” – Sala King’s Valley, Hotel Mara
  • Summer Music Academy Sinaia Dinu Lipatti

Accesul la concerte se face pe baza de invitatii, dar se acorda si intrare libera in limita locurilor disponibile.

In 2005 EUROPAfest a fost primul eveniment din Romania caruia Casa Regala i-a acordat Inaltul Patronaj, iar din 2015 EUROPAfest a primit titulatura de festival EFFE | Europe for Festivals, Festivals for Europe – Europe’s finest festivals, program lansat de Comisia Europeana si Parlamentul European prin European Festivals Association.

Informatii suplimentare: 0740.75.95.66 | [email protected]www.jmEvents.ro .

 

Posted by & filed under Muzica.

Summer Music Academy Sinaia Dinu Lipatti, organizat de jmEvents, este un program internațional, constând într-o serie de master-classes la cele mai înalte standarde pentru vioară, violoncel, flaut, clarinet, muzică de cameră și jazz cu artiști de elită și profesori de la academii de prestigiu din întreaga lume. A 7-a ediție, desfășurată la Sinaia, are loc în perioada 11 – 24 iulie.

În 2018 lista maeștrilor invitați include nume sonore de la școli de muzică europene, dar și din SUA, precum Royal Academy of Music Londra, Conservatorul din Boston, Universitatea Maryland, Washington D.C., Haute Ecole de Musique din Lausanne, Scuola Universitaria di Musica din Lugano, Berklee Global Jazz Institute – Berklee College of Music, Boston, SUA, Conservatoriul din Amsterdam, dar și artiști de la Filarmonica din Sofia și Opera din Roma.

Notorietatea programului a crescut de la o ediție la alta, astfel încât până în prezent peste 500 de muzicieni din România și alte 30 de țări: Africa de Sud, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Cipru, Coreea de Sud, Costa Rica, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Islanda, Italia, Japonia, Macedonia, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Olanda, Polonia, Portugalia, Rusia, Singapore, Slovenia, Spania, Suedia, Taiwan, Turcia și SUA au participat la cursurile academiei de vară, având rezultate notabile. Fiecare participant beneficiază de ateliere individuale de muzică, dar și de sesiuni de coaching, mentorat și consultanță în carieră.

Academia de la Sinaia se desfășoară în cadrul EUROPAfest Summer Edition 2018, eveniment sub Înaltul Patronaj al Casei Regale. Mai multe detalii se găsesc pe site-ul www.jmevents.ro și pe pagina de Facebook a programului.

Summer Music Academy Sinaia Dinu Lipatti este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Luigi Gageos, directorul Summer Music Academy Sinaia „Dinu Lipatti”, declara „Prin această academie ne dorim să oferim tinerilor muzicieni profesioniști, aflați la orice nivel de pregătire muzicală, șansa de a lucra cu unii dintre cei mai apreciați artiști și profesori ai timpurilor noastre într-un cadru internațional, care încurajează dialogul și schimburile interculturale. Scopul nostru este performanța și obținerea de către fiecare participant a unor rezultate vizibile, măsurabile, care să-l susțină în parcursul profesional.”

Informații suplimentare: 0740.75.95.66 | [email protected] |  www.jmEvents.ro

Posted by & filed under Muzica.

EUROPAfest, singurul festival din Europa ce reunește patru genuri muzicale – jazz, blues, pop și clasic, se apropie de finalul ediției cu numărul 25. Gala EUROPAfest va avea loc sâmbătă, 19 mai, la Teatrul Odeon, începând cu ora 19:00.

Cele mai bune trupe „crème de la crème” din festivalul de jazz Bucharest International Jazz Competition și laureați ai concursului Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti se vor întâlni pe scena Sălii Majestic pentru a oferi un regal muzical. Biletele se pot achiziționa de la Teatrul Odeon sau online.

O vorbă cântată la saxofon, un gând șoptit la chitară, o amintire transpusă la pian, sunete de vioară, contrabas sau percuție au spus povestea EUROPAfest. Timp de zece zile, festivalul a adus muzică bună în București și Sibiu, scenele sale găzduind peste 300 de artiști din toate colțurile lumii. Ritmuri variate din 26 de țări, concerte pline de energie și originalitate care au captivat audiența, prieteniile legate între participanți, poveștile depănate în timpul concertelor, sălile pline și surprizele neașteptate au definit ediția cu nr. 25 a festivalului. Agenda bogată a oferit zile, seri și nopți de neuitat pentru un public heterogen, incluzând: Opening Gala, concerte de jazz, blues și pop, recitaluri de muzică clasică, concerte simfonice, workshopuri de jazz, Caffe Festival Ibis, jam sessions.

Gala Concert încheie seria evenimentelor EUROPAfest 25 printr-o seară dedicată excelenței muzicale. Bucharest International Jazz Competition este o manifestare singulară în peisajul jazz-ului profesionist din România, fiind cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz din Europa. Ediția cu nr. 12 a reunit în Semifinală 17 trupe din 12 țări, dintre care juriul internațional a selectat cele mai bune grupuri pentru Finala. Marele Premiu va fi disputat în direct, în fața spectatorilor, în cadrul Galei EUROPAfest. Vino și alege-ți trupa favorită sau bucură-te de o atmosferă 100% jazzy! Daria Tudor, laureată a Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti este în prezent una dintre stelele noii generații de pianiști cu carieră de anvergură europeană. Stabilită la Berlin, artista se întoarce de fiecare dată cu mare plăcere în România pentru a oferi emoție pură prin interpretări pline de virtuozitate. Daria Tudor a ales pentru Gala EUROPAfest să încânte audiența cu lucrări de Chopin și Liszt. Violonista de origine rusă Ekaterina Valiulina / Elveția, laureată a Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti, va evolua în Gală după concertul extraordinar susținut la Sala Thalia din Sibiu, alături de Filarmonica de Stat. Artista are harul de a transpune publicul într-o stare pură, în care timpul și spațiul nu mai există, singura realitate fiind muzica creată.

Nu rata cel mai așteptat concert EUROPAfest 25 !

Informații suplimentare și fotografii:

[email protected], 0740.75.95.66, www.europafest.ro

 

Posted by & filed under Muzica.

10 mai, Opening Gala Concert – București și Sibiu

EUROPAfest – jazz | blues | pop | clasic sărbătorește cu fast 25 de ani de muzică bună sub sloganul “It’s all about live quality music !”. Festivalul a primit în 2015 titulatura EFFE-Europe’s Finest Festivals, iar de 14 ani se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Casei Regale. Joi, 10 mai, EUROPAfest își deschide larg porțile și invită lumea bună să i se alăture într-un maraton de evenimente pline de culoare și rafinament. Și în acest an festivalul începe cu dublu Opening Gala Concert – București și Sibiu. Indiferent de oraș, seara promite emoții, trăiri intense și experiențe autentice alături de artiști de primă ligă.

Sub titulatura EUROPAfest 25 – Opening Gala Concert, scena Teatrului Odeon din București va găzdui, începând cu ora 20:00, o seară cât un festival. Concertul debutează cu chitarista și vocalista britanică MEL HAYES care revine în România la cererea publicului. La doar 12 ani artista debuta în cariera muzicală, iar de atunci a susținut peste 1000 de concerte atât în Marea Britanie, Europa, cât și în SUA, la care se adaugă numeroase apariții la televiziune și radio. DAN PAPIRANY (Australia, Israel), pianist și compozitor de jazz va oferi publicului bucureștean piese muzicale cu o frazare melodică deosebită și o armonie aparte. Împreună cu trioul său, artistul a fost nominalizat la New Zealand Music Awards. În 2016, trupa lui Dan Papirany a susținut un concert pe scena EUROPAfest, iar anul acesta revine ca solist și ca jurat al competiției Bucharest International Jazz Competition. HELENA IACOB (România) a început să studieze vioara la vârstă de 5 ani și de atunci muzica a fost prioritatea ei numărul unu. Ghidată de pasiunea sa, Helena a câștigat numeroase competiții naționale și internaționale, fiind laureată și a Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti. Seara se încheie cu evoluția speciala a celor de la BLUESETTE DUO (România). Raluca Stoica și Alex Tomaselli au priză la public. Cunoscuți din proiecte muzicale precum “Romeo și Julieta”, “Rocky Horror Picture Show”, “Jazzappella”, “Hot Club de Bucharest”, “PROMS Jazz & Classic”, “Black Cat Bone”, “T.O.N.E.” ori “Let The Good Times Roll” cu Big Band-ul Radio România, artiștii au dat naștere unei noi formule scenice din dragoste pentru blues autentic. Bluesette Duo vine la EUROPAfest având-o ca invitat special pe Roxana Stroe.

Tot pe 10 mai, de la 19:00, publicul din Sibiu se va bucura la EUROPAfest 25 – Opening Gala Concert de un spectacol de excepție. Pianistul olandez MARCUS BEURSGENS, laureat al Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti, va evolua pe scena Sălii Thalia alături de Orchestra Filarmonicii Sibiu, sub bagheta dirijorului Gabor Horvath (Ungaria). Seara promite un concert simfonic caracterizat de emoție, sensibilitate și originalitate, având în program lucrări de George Gershwin și Dmitri Șostakovici.

 

jmEvents anunță EUROPAfest 25 ca o ediție spumoasă și rafinată, realizată cu dăruire și profesionalism – 10 zile de evenimente diverse. În perioada 10–19 mai Bucureștiul și Sibiul sunt invadate de muzică bună. Publicul este invitat să urmărească și să aplaude la scenă deschisă evoluțiile live ale invitaților din 26 de țări în cadrul evenimentelor festivalului: Bucharest International Jazz Competition (12-19 mai), Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti (10-19 mai), Caffe Festival Ibis (11-18 mai), Gala EUROPAfest (19 mai). 

Agenda completă și informații despre bilete pe : http://www.europafest.ro și www.jazzfest.ro

 

Informații suplimentare și fotografii: jmEvents

0740.75.95.66 | [email protected] | www.jmEvents.ro    

Posted by & filed under Muzica.

JAZZ-competition_2018_poster_A4_landscapeTrupe de jazz din întreaga lume sunt așteptate să concureze

pentru premii de 7000 EUR

În 2018 Festivalul Internațional EUROPAfest, organizat de jmEvents, sărbătorește 25 de ani printr-o ediție aniversară. Primul eveniment muzical din România căruia Casa Regala i-a acordat Înaltul Patronaj încă din anul 2005, va oferi un regal de jazz, blues, pop și muzică clasică cu artiști din întreaga lume. Ca de obicei, evenimentul se va derula în București și Sibiu, dar organizatorii promit și surprize pentru publicul larg. Sub sloganul It’s all about live quality music! EUROPAfest prezintă în perioada 10 – 19 mai o agendă bogată în evenimente.

 

Un loc aparte îl ocupă Bucharest International Jazz Competition, cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz din Europa, care și-a câștigat locul între evenimentele de jazz sonore la nivel mondial, fiind apreciat deopotrivă de public, artiști și specialiști. Prezentând stiluri de jazz diferite, artiști ai noului val și proiecte muzicale din centrele de jazz emblematice ale lumii, evenimentul și-a construit o identitate puternică în peisajul cultural autohton, aducând în sălile de concerte un număr ridicat de spectatori.

Ediția cu nr. 12 a Bucharest International Jazz Competition, desfășurată în perioada 12 – 19 mai 2018, este deschisă trupelor și vocaliștilor de orice naționalitate. Termenul de înscriere este 10 februarie 2018. Mai multe informații despre procedura de aplicație se găsesc pe www.jazzcompetition.ro și pe pagina de Facebook a evenimentului.

Organizatorii promit să respecte tradiția și să ofere jazz într-o varietate de forme prin concerte, workshopuri și jam sessions transformând Bucureștiul pentru o săptămână în capitala jazz-ului mondial.

Sunt așteptate peste 20 de trupe, “creme de la creme”, care vor aduce publicului din România noile tendințe mondiale, seri memorabile de jazz, concerte de calitate, ritmuri originale, idei îndrăznețe și combinații surprinzătoare. Ultima ediție a reunit în Semifinală 22 de trupe cu muzicieni din 20 de țări: SUA, Marea Britanie, Elveția, Germania, Ungaria, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Cehia, Coreea de Sud, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Nepal, Olanda, Spania, într-o varietate de formule scenice – sextet, quintet, quartet, trio și duo.

Facebook:

Pagina: https://www.facebook.com/Bucharest.International.Jazz.Competition/

Eveniment: https://www.facebook.com/events/755683084610891

Informatii suplimentare: 0720.31.61.62 | [email protected]www.jmEvents.ro

Posted by & filed under Muzica.

 

afiş konser     Yunus Emre Enstitüsü Constanța şi Municipalitatea Metropolitana Istanbul au deosebita onoare de a vă invita să participați la  Concertul de Muzică Tradițională Turcească ce va avea loc sămbătă, 14 octombrie 2017, ora 19:30 la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța.

   Vă mulţumim pentru interesul pe care îl manifestaţi constant faţă de evenimentele organizate de instituţiile noastre şi vă invităm să ne onoraţi şi de această dată cu prezenţa dumneavoastră, care adaugă o valoare deosebită evenimentului.

                                                                                                                            

 

 

         Ramazan Yılmaz    

Director

Yunus Emre Enstitüsü Constanța

 

Posted by & filed under Muzica.

Pasha Parfeni - Imi Pare RauMultă pasiune și emoție, în noul videoclip al lui Pasha Parfeni. Artistul a lansat piesa “Îmi pare rău”, pe care a interpretat-o în premieră la nunta sa. Atât melodia cât și repetițiile cu orchestra au fost făcute în mare secret, iar tot procesul de pregătire a durat aproximativ 2 luni.

În timpul evenimentului, interpretul i-a vorbit miresei despre tot ce îi pare rău. Toți oaspeții au rămas socați, iar mireasa nu și-a putut abține lacrimile. După aceste momente, artistul a surprins-o cu o melodie specială, dedicată relației lor.

Piesa are un mesaj puternic, care descrie emoțiile și trăirile tuturor celor care iubesc.

Îmi pare rău” este o piesă de suflet, în care eu am spus tot ce simt. Cred că viața este totuși prea scurtă ca să reusești să împarți iubire celor dragi. Trebuie să prețuim fiecare moment prezent trăit împreună, doar așa, dragostea noastră poate exista veșnic.“ spune Pasha despre piesă.

Artistul este vorbitor de limba rusă, dar de dragul miresei a învățat limba română și a compus atât muzica, cât și versurile piesei. Melodia “Îmi pare rău” va avea în curând și o versiune oficială, pentru radio.

Pasha Parfeni are o voce de excepție și este foarte apreciat atât în calitate de compozitor, cât și de interpret. Artistul a urcat și a reprezentat cu succes Moldova, de două ori la concursul Eurovision. În 2012 cu piesa ”Lăutar” și în 2013 cu melodia ”O Mie” compusă pentru Aliona Moon.

Spre bucuria fanilor, Pasha Parfeni a lansat în ultima vreme mai multe melodii și promite să continue în acest ritm și în lunile următoare.

Puteți asculta piesa aici:

Youtube link https://youtu.be/_Sxnagfl4Dw

Mai multe informații despre Pasha Parfeni aici:

@Facebook Pasha Parfeni https://www.facebook.com/pashaparfeny

@Youtube Pasha Parfeni https://www.youtube.com/PashaParfeny

@Instagram Pasha Parfeni https://www.instagram.com/pashaparfenyofficial/

Posted by & filed under Muzica.

afis_EUROPAfest_Summer_Edition_Sinaia2017

Sinaia, 13 – 26 iulie
Invitați speciali, muzicieni de top – Remus Azoiței | Marea Britanie și Irina Mureșanu | SUA

După succesul înregistrat de ediția cu nr. 24 a EUROPAfest – jazz, blues, pop și clasic, organizată în luna mai la București și Sibiu, jmEvents și Jeunesses & Dinu Lipatti realizează ediția de vară a festivalului la Sinaia, în perioada 13 – 26 iulie. EUROPAfest Summer Edition organizat în parteneriat cu Primăria Sinaia, Muzeul Peleș și Hotelul Mara, a devenit deja o tradiție mult așteptată atât de localnici, cât și de turiști. În agenda sa se regăsesc concerte de muzică clasica, jazz, dar și Summer Music Academy Sinaia.

Festivalul are o durată de 2 săptămâni și prezintă artiști din peste 10 țări: Marea Britanie, SUA, Italia, Portugalia, Singapore, Turcia, Africa de Sud, Islanda, Suedia, Polonia, India și România.

Cu titluri precum “Summer Concert at Castle”, “Concert in the Park”, “Summer Magic Dream” organizatorii invită publicul larg între 13 și 26 iulie să lase departe agitația orașelor și să intre în atmosfera magică creată la Castelul Peleș și Casinoul din Sinaia. De asemenea, vor fi organizate concerte și în Parcul Central și Sala King’s Valley – Hotel Mara.

Summer Music Academy Sinaia este un program de studii muzicale avansate și performanță. Între profesorii invitați în cadrul academiei se numără Remus Azoiței / UK, produs de renume al școlii românești de vioară, unul dintre cei mai apreciați artiști ai timpurilor noastre, activând în prezent în elita muzicii londoneze, profesor la Royal Academy of Music în Londra, Irina Muresanu / SUA, artist plurivalent – violonist, dirijor, profesor, cu numeroase concerte la activ, care a câștigat inimile audienței și ale criticilor prin evoluțiile sale pline de emoție, eleganță și sensibilitate. Este profesor de vioară și muzică de cameră la Conservatorul din Boston, precum și la Universitatea Maryland, Washington D.C, Mario Caroli / Franța, artist cosmopolit, invitat în mod regulat la cele mai prestigioase festivaluri din toată lumea, profesor de flaut la Academia Superioară de Muzică din Strasbourg-HEAR și Academia de Muzică din Freiburg sau Matteo Evangelisti / Italia, solo flautist al Operei din Roma.

Agenda festivalului:
14 iulie | 19:00 | Concert “Opening EUROPAfest Academy” – Sala King’s Valley, Hotel Mara
19 iulie | 19:00 | Concert in the Park – Casino Sinaia, Parcul Central “Dimitrie Ghica”
20 iulie | 19:00 | Concert “Summer Concert at Castle” – Castelul Peleș
22 iulie | 19:00 | Concert “Summer Magic Dream” – Castelul Peleș
23 iulie | 19:00 | Concert “Gala EUROPAfest Summer Edition” – Castelul Peleș
13 – 25 iulie | Summer Music Academy Sinaia
Accesul la concerte se face pe bază de invitații, dar se acordă și intrare liberă în limita locurilor disponibile.

În 2005 EUROPAfest a fost primul eveniment din România căruia Casa Regală i-a acordat Înaltul Patronaj, iar din 2015 EUROPAfest a primit titulatura de festival EFFE | Europe for Festivals, Festivals for Europe – Europe’s finest festivals, program lansat de Comisia Europeană și Parlamentul European prin European Festivals Association.

Informatii suplimentare: 0720.31.61.62 | [email protected] | www.jmEvents.ro .

Posted by & filed under evenimente, Muzica.

EUROPAfestSummerEdition_photo

EUROPAfest Summer Edition organizat de jmEvents și Jeunesses & Dinu Lipatti, în parteneriat cu Primăria Sinaia, Castelul Peleș și Hotel Mara invită publicul larg să lase departe agitația orașelor și să intre în atmosfera magică creată la Sinaia. Ediția de vară a Festivalului Internațional EUROPAfest este un eveniment complex, incluzând 5 concerte destinate publicului larg și 100 de master-classes pentru tineri muzicieni.

 Artiști din Marea Britanie, SUA, Italia, Portugalia, Singapore, Turcia, Africa de Sud, Islanda, Suedia, Polonia, India și România vor fermeca audiența, oferind emoție si clipe de visare pe note de W.A. Mozart, C. Saint-Saens, N. Paganini, J. S. Bach, A. Vivaldi, J. Haydn, J. Sibelius,  dar și George Enescu, Petru Stoianov sau Doina Rotaru. Concertele vor transforma o seară de vară obișnuită într-una de poveste.

Pe lângă concerte, EUROPAfest Summer Edition include ediția a 6-a a Summer Music Academy Sinaia, un program de studii muzicale avansate și performanță. Între profesorii acestei ediții se află Remus Azoiței / UK, unul dintre cei mai apreciați violoniști ai timpurilor noastre, activând în prezent în elita muzicii londoneze, Profesor la Royal Academy of Music în Londra, Irina Mureșanu / SUA, artist plurivalent – violonist, dirijor, profesor, cu numeroase concerte la activ, care a câștigat inimile audienței și ale criticilor prin evoluțiile sale pline de emoție, eleganță și sensibilitate. Este profesor de vioară și muzică de cameră la Conservatorul din Boston, precum și la Universitatea Maryland, Washington D.C.

Festivalul se desfășoară în perioada 13-26 iulie, după următorul program:

14 iulie | 19:00 | Concert “Opening EUROPAfest Academy” – Sala King’s Valley, Hotel Mara

19 iulie | 19:00 | Concert in the Park – Casino Sinaia, Parcul Central “Dimitrie Ghica”

20 iulie | 19:00 | Concert “Summer Concert at Castle” – Castelul Peleș

22 iulie | 19:00 | Concert “Summer Magic Dream” – Castelul Peleș

23 iulie | 19:00 | Concert “Gala EUROPAfest Summer Edition” – Castelul Peleș

13 – 25 iulie | Summer Music Academy Sinaia

Din anul 2005 festivalul EUROPAfest are loc sub Înaltul Patronaj al Casei Regale, fiind primul eveniment muzical din România care s-a bucurat de această onoare.

De mai bine de 25 de ani, sub tutela jmEvents, publicul consumator de muzica bună este invitat să se bucure de evenimente de calitate. Luigi Gageos, directorul EUROPAfest Summer Edition ne-a declarat “Vara dorim să evadăm din orașele mari, să ne bucurăm de natură, de vacanță și de câteva clipe de magie. Am găsit la Sinaia cadrul perfect, locurile de basm prind viață pe acorduri muzicale, invitând publicul larg la seri de răsfăț”.

 Informații suplimentare:  0720.31.61.62 | [email protected]www.jmEvents.ro

Posted by & filed under Muzica.

Angelika Vee.Angelika Vee, cântăreața basarabeancă, stabilită de mai mulți ani în Los Angeles lansează sau mai bine zis relansează hitul anilor ’90, “Coco Jamboo” de Mr.President. Versiunea artistei este una fresh, în stil R&B, dar care pastrează melodicitatea clasică a celebrului hit. Bass-ul pulsant și aranjamentul modern, scot în evidență vocea senzuală a interpretei. Piesa se potrivește perfect sezonului cald și îți va trezi amintiri frumoase pe tot parcursul verii.

Coco Jamboo” include și un remix special pentru clubbing, realizat de producătorul CALIPPO. Ambele versiuni sunt disponibile pe cele mai mari platforme de streaming și de distribuție mondiale.

Vă reamintim, că recent interpreta a lansat “Vida Linda” împreună cu Sasha Lopez și Ale Blake o melodie cu puternice influențe latin dance. Muzica este compusă de Theea Miculescu, Angelika Vee și Sasha Lopez, iar versurile sunt scrise de Theea Miculescu, Angelika Vee. Piesa se bucură deja de succes în România.

 

Posted by & filed under Muzica.

Cristi CondreaCristi Condrea, vocalistul trupei Wonder City, lansează solo prima piesă „To the Right, To the Left”, păstrând aceeași rețetă indie-rock ca la precedentele. Atât melodia, cât și versurile sunt compuse de către interpret.

To the Right, To the Left” e o piesă cu un vibe pozitiv, care te face instant să te miști. Caracterul ritmat te va face cu siguranță să o încluzi în playlist-ul tău de vară.

Nu am fost sigur cum va reacționa publicul la această piesă, ținând cont de faptul că tot ce am făcut până acum a fost cu Wonder City și că noi aveam un pic altă abordare a muzicii, pe alocuri mai agresivă, mai rock. Este un pic diferită ca stil și sound, dar sper ca publicul să o asculte, să o iubească. Am vrut să explorez și alte laturi ale creativității mele, de aceasta am făcut acest pas și m-am lansat și solo. Dar asta nu înseamnă că renunț la Wonder City, pentru că în curând voi mai lansa piese cu formația“ a spus Cristi Condrea.

Tanărul artist lucrează intens la acest proiect și promite să revină în scurt timp cu alte producții muzicale.

Puteti asculta piesa accesand link-ul de mai jos:

YOUTUBE link: https://www.youtube.com/watch?v=d6MsUxBGFNk

Follow Cristi Condrea:

https://www.facebook.com/profile.php?id=100007917015548&fref=ts

Follow OWN MUSIC:

https://www.facebook.com/ownmusiclabel/

https://www.youtube.com/maxoazomusic

 

Posted by & filed under Muzica.

 

The Magic of Silence

In premiera in lumea muzicala se lanseaza albumul de smoothjazz “ The Magic of Silence” pe 31 Mai 2017 la Creart in Bucuresti, intr-un cadru restrans si distins.

Iubitorii acestui gen sunt invitati la intalnirea cu unul dintre cei mai talentati muzicieni-artisti din ultimii ani, Veran Zorila initiatorul acestui album. Doritorii vor putea cumpara albumul, care se lanseaza pe CD intr-o versiune limitata in cadrul unei auditii urmate de o sesiune de autografe.

Saxofonist  si compozitor, a absolvit Universitatea Nationala de Muzica, Sectia de Clarinet, in prezent fiind masterand la Sectia de Jazz.

Personalitate carismatica, cu o prezenta magnetica nu ai cum sa nu il remarci. Mesajul sau muzical serveste oamenii, misiunea declarata  fiind cea a unui spirit constient de vocatia sa.

Stilurile sale muzicale variaza de la muzica pop, R&B, latino, la funk, toate aceste genuri muzicale complexe ii definesc smoothjazz-ul intr-un mod foarte personal.

Muzica lui este un complex de stari prin care el jongleaza cu instrumental muzical ca un adevarat magician al sunetelor. Cand Veran incepe sa cante, ceva uimitor se intampla, un soulfuness profund te invaluie, reverberatiile sale muzicale te elibereaza de stress-ul cotidian instantaneu.

Detine un palmares interesant, fiind invitat sa cante in cadrul unor evenimente si emisiuni prodigioase pentru a incanta publicul cu talentul sau muzical: in 2006 a fost invitat la Banca Mondiala  si Ambasada Romaniei la Washington sa cante. In 2016 a sustinut un concert in Paris pentru diaspora si a aparut pe diferite posturi de televiziune.

Stilul sau unic, ii permite sa se adreseze publicului prin intermediul saxofonului si sa se conecteze emotional la un nivel mai profund cu audienta. Fuziunea colorata de ritmuri si stiluri seducatoare poarta amprenta lui Veran.

Unul din  proiectele de suflet este un proiect de voluntariat. Fondurile colectate au fost dedicate unei familii nevoiase si s-a numit “Din suflet pentru suflete”.

Crescut intr-un mediu muzical, Veran Zorila, acest saxophonist al tinerei generatii,  realizeaza cu usurinta un adevarat surf muzical printre diferitele stiluri si ritmuri ale acestui gen,  intr-un joc exploratoriu de sunete si armonii, cu agilitate tehnica, gratie si pasiune neanfricata.

Captivant este modul in care melodiile sale cu ritmuri fluide, radiaza vibratii electrice antrenante, intense, care te transpun instantaneu intr-o stare de gratie si de pace.

Fiecare expresie muzicala, este o poezie pe note, o atingere catifelata, muzica lui inducand audientei sentimentul unui  lifestyle desavarsit. Asa cum marturiseste il caracterizeaza distinctia si rafinamentul. Veran Zorila este un revolutionar romantic, cu aspiratii spirituale.

Acest album ambitios “The Magic  of Silence” este pentru iubitorii genului smooth jazz oferta anului 2017 si nu numai. Compozitiile sale si ale colegului sau, sunt provocari muzicale, simple, clare, dar foarte profunde, care au la baza elemente de psihologie si spiritualitate.

Sunteti invitati sa celebrati lansarea albumului “The Magic  of Silence”, intr-un cadru restrans si rafinat pe 31 Mai 2017 in Sala Creart din Bucuresti.

Biletele se pot cumpara de la Sediul Creart din Piata Lahovari, Nr.7, sau prin reteaua de bilete eventim.ro Telefon Casa de Bilete 0735560692 E-mail [email protected]; www.creart.ro/teatrelli. Pentru mai  multe informatii despre acest album accesati Pagina artisului de Facebook intitulata Veran Zorila Smoothjazz si https://veranzorila.blogspot.ro/