Strada Nuferilor. Undeva la etajul doi, intr-una din vilele scăpate de furia demolărilor comuniste, locuia un bătrânel simpatic. Solitar, dar sociabil, jovial şi trist în egală măsură. Nea Petrică a fost cizmar toată viaţa. Era unul dintre ultimii supravieţuitori ai unei bresle care intra încet în istoria burgheziei. Ca orice pensionar dependent de raţia de zahăr şi ulei, mai ciugulea ceva bănuţi făcând ceea ce a învăţat mai bine. Locuia singur. Cum îi păşeai pragul camerei, te izbea un violent miros chimic combinat cu miasma omului bătrân şi singur. Toată agoniseala sa era un pat, un dulap, un „Diamant” stricat şi uneltele de lucru. Pereţii erau însă plini de viaţă. Peste tot atârnau poze şi articole din Sportul Românesc, postere din colecţia „Almanahul sportiv”, precum şi alte decupaje. Nea Petrică era pătimaş. Iubea fotbalul mai mult decât perna de sub cap şi, mai mult decât atât, iubea Progresul. Nu lipsea de la niciun meci de pe teren propriu. În deplasare, era mai greu, banii puțini… Pasiunea acestui om era atât de mare pentru clubul său, încât, din umila sa existenţă, dădea bani regulat pentru echipă. Pe vremea aceea progresistii aveau mare sprijin din aceste contributii. Noi am avut modelul socios înainte de a afla despre termenul ăsta de la iberici. Mândrie, orgoliu, pasiune şi nebunie până urmă. Nea Petrică n-a fost singurul care a trăit pentru acest spirit. A fost o generaţie. A fost o emulaţie a anilor postbelici ce a onorat sportul rege cu o echipă care însemna mai mult decât jocul propriu zis. Însemna suflet şi pasiune. Spirit şi boem. Mai sunt şi astăzi câţiva reprezentanţi ai acelor vremuri. Au rămas, ca de obicei, alături la fiecare meci. Patima lor a fost deseori subiect de amuzament pentru jurnaliştii și suporterii mai tineri care se amuzau când îi vedeau în tribună. Miştouri ieftine. Râdeau de bieţii susţinători, neştiind mediocrii că batjocoresc întreaga lor istorie fotbalistică. Între timp, Progresul s-a desfiinţat, deși mai sunt câte unii care își revendică brandul original. E problema lor, atât timp cât nu-i contestă nimeni, o pot face. Însă Progresul acela adevărat se odihnește pe filele de istorie ale fotbalului nostru și mai trăiește încă prin nostalgia celor puțini suporteri care mai sunt în viață.
De ce ne-am mai pune întrebări, din moment ce avem un șef al federației care le știe pe toate și mai ales are tot timpul răspunsurile la el?! Concluzia lejeră, convenabilă, la care a ajuns cetățeanul din fruntea FRF este că jucătorii „au vrut dar n-au putut”. Este limitarea prin care el, personal, își justifică incompetența, dar mai ales impostura previzibilă a unui șef făcut la apelul bocancilor. Pentru că una e să vorbească un chibiț de la colțul străzii, care poate spune orice și alta e o elucubrație publică a celui ce ocupă nejustificat cel mai important scaun din fotbal. Fără urmă de rușine, acesta și-a găsit supapa de evacuare pentru toate excrementele activității sale pe terenul de fotbal. Acolo de unde ar fi trebuit să-i vină sprijinul, susținerea… Dar a făcut ca prostul în potecă, pentru că tot el va călca pe acolo la următorul scrutin unde va fi penalizat pentru gestionarea falimentară a echipei naționale. Sau, cel puțin, așa ar fi normal să se întâmple într-o țară civilizată. Dar ne cuprinde însă deznădejdea când realitatea socială din jurul nostru ne arată că umblăm cu scara valorilor întorsă pe dos de vreo 27 de ani încoace. Neocomunismul prezentului pare comparabil cu construcția proletară din anii 50. Posturi importante ocupate de neica-nimeni cu pedigree de partid. Cum să mai credem în normalitate în fotbal, când la nivelul societății noastre suntem măcinați de impostori, dar mari granguri?! Să luăm exemplul recent al neurochirurgilor demisionari de la Colentina care își părăsesc posturile din cauza unor manageri mediocri care au făcut ca 60 de pacienți cu tumori să nu poată fi operați… Foarte grav, dar nicio reacție imediată… Să vă reamintesc că trăim în țara în care Daea este ministrul agriculturii, iar duduia Dan la Interne samd ? Că fostului manager al poștei – un ilustru inutil – I s-a dat cu ceva vreme în urmă un portofoliu ministerial foarte important așa cum este cel al economiei? Că premierul se laudă cu cele mai mici cifre ale șomajului, uitând să justifice forța masivă de muncă plecată peste hotare? Să ne întoarcem însă la fotbal. Mai țineți minte raportările mincinoase din perioada comunistă despre tonele la hectar din agricultură ? Asta se pregătește să ne servească și miniconducătorul federației, acum la finalul campaniei pentru CM 2018. Un raportat mâzgâlit cu realități virtuale. Nu-și asumă nimic. El doar caută justificări pentru nereușitele și incompetențele profesionale ale sale și ale acoliților săi. Aruncă vina pe niște jucători care n-au venit nechemați la națională. Ei au fost selecționați și incluși într-o anumită strategie pe care nu ei au gândit-o. Despre Daum, respectivul nu suflă o vorbă. Și nici despre o eventuală culpa a selecționerului în această campanie, intenționând să inducă ideea că munca din spate ar fi fost una perfecta. Din păcate pentru el nu mai poate păcăli pe nimeni în afară poate de Daum. Și asta pentru că neamțul ne transmite în continuare, și în al 12-lea ceas, subliminal același mesaj stupefiant, în aceeași notă, care în romgleza șefului său ar suna ceva de genul: „Calm daum, pipăl, ui uărc hard!”
Important este să găsești o cameră curată cu vedere spre mare, oricât de îndepărtată ar fi de țărm, pentru că asta e insula în care n-o să stai niciodată pe aceeași plajă. Noi am ales Hotel Tesoro din Nikiana. O locație de vis, cu o priveliște superbă și cu cele mai bune servicii. Din review-urile de pe net eram pregătit deja pentru un mic dejun sărăcăcios, dar ajuns acolo m-am întrebat oare ce mănâncă dimineața cei care au criticat treaba asta. Pentru că a fost zilnic un mic dejun cât se poate de decent, cu tot ce ți-ai putea dori… Mă rog… gusturi și gusturi… eu nu sunt atât de pretențios și le dau nota 10 pentru tot. Piscina curată, lenjerie schimbată mereu, curățenie zilnică, terase mari la care poți să stai seara la o vorbă, samd…
Un golf deosebit de frumos, dar mic și cam aglomerat pentru gustul meu. Dar priveliștea e de-a dreptul superbă. Dacă prindeți paturi de plajă, și aici e o locație de vis… chiar dacă îți cam suflă vecinul de sezlong în ceafă… Și există și aici o tavernă pe care n-am probat-o. În ambele locații descrise până acum se pot face scufundări, snorkeling, etc…
Țineți drumul după indicatorul de Agios Nikitas și acolo sunteți. Veți face cunoștință în sfârșit cu apa de culoarea turcoazului. O superbă locație la o mare deschisă și destul de agitată. Pentru că aici este un loc ideal pentru surferi. Nu uitați pantofii de plajă, pentru că și aici sunt necesari. Apa e foarte agitată la mal, cu valuri puternice. Iar malul este abrupt, iar adâncimea atinge cote mari după primii 6-7 metri. Așa că bine ar fi să stiți să înotați în această zonă. Paturile de plajă sunt mai scumpe (8-9 euro, in funcție de zonă), precum și băuturile comandate pe plajă. Este o zonă de tineret, mai pe clubbing, dacă mă înțelegeți. Însă vin în zonă vizitatori de toate vârstele. Recomand această plajă pentru culoarea apei și pentru superbitatea peisajului. Am înțeles că mai este una identică lângă, la Megali Petra. E o experiență de trăit, vă asigur.
Și asta pentru că într-o singură zi vei vizita locuri cât într-o întreagă vacanță. Plecarea este din portul orasului Nidri, iar excursia costă 20 euro/persoană + 10 euro/copil peste 10 ani. Am auzit că unii au găsit și mai ieftin. Nerelevant. Relevantă este ziua petrecută pe mare.
N-am să insist cu amănunte, dar în aceată escapadă veți putea vedea reședința lui Giorgio Armani (Lefkada), insula Skorpios unde și-a trăit Aristotel Onassis frumoasa poveste de dragoste cu Jacqueline Kenedy, Porto Katsiki – plaja distrusă în mare parte de cutremurul din 2015 (a mai rămas o mică parte la care este acces de pe continent), portul Fiskardo al Kefaloniei, o grotă în care se ascundea un submarin militar în timpul războiului și Ithaka – insula unde Penelopa îi ducea dorul lui Ullisse. 
Vaporul oprește de câteva ori pentru baie și se pot face sărituri în apă. Croaziera este organizată de mai multe companii, însă noi am optat pentru Makedonia și tot pe aceasta o și recomand. Toată povestea se incadrează ca și interval orar între 10:00 și 18:30. Pe vas există un bar la care puteți găsi de toate la prețuri comparabile cu cele de pe insulă, iar o dată cu trecerea timpului cele 2-3 feluri de mâncare din meniu sunt oferite la prețuri din ce în ce mai mici.
Pentru o plajă domestică, care vă va aduce aminte de nisipul fin clasic și de marea lină, vă recomand plaja din Vasilikis. Șezlongurile sunt ieftine sau oferite gratis dacă apelezi la barul sau restaurantul de pe plajă. Tot aici poți să faci o tură cu banana sau canapeaua, iar pentru cei mai mici exista un Adventure Park cu niște gonflabile pe apă. Nu m-a dat pe spate această plajă, cu multe mucuri de țigară aruncate în nisip și cu paturile de plajă foarte înghesuite.
Ediția din această săptămână a emisiunii „Stop Pe Piept” de la Național FM a propus ascultătorilor un dialog cu fostul președinte FRF, Mircea Sandu. Acesta a fost întrebat, printre alte multe subiecte discutate și despre depășirea cheltuielilor bugetare de către FRF cu 5,3 milioane de euro anul trecut, așa cum informează astăzi site-ul www.gsp.ro. Iar reacția fostului șef al federației a venit imediat:
