221 de actori ai pieței de artă, care au ridicat paletele de licitare, online sau direct pe scena licitației, 350 de video-spectatori, peste 300 de participanți în sală, un total de 642.750 euro, o rată de adjudecare de 82,47%, două recorduri naționale și răsturnări de situație. Aceasta a fost Licitația de Primăvară 2014. Un spectacol savuros antrenat de pasiunea colecționarilor și iubitorilor de artă pentru creația românească importantă, pentru noutatea lucrărilor de artă europeană pe piața autohtonă și pentru vivacitatea artei contemporane românești.
București, 21 martie 2014
Chiar dacă vedeta serii a fost mult admirata sculptură “Minotaurul” de Salvador Dalí, pentru care s-a licitat într-un ritm specataculos, ajungând să fie achiziționată la suma de 14.000 de euro (de trei ori și jumătate mai mult ca prețul de pornire), atenția publicului a fost acaparată de o altă sculptură a secțiunii de artă europeană – “Îndrăgostiți” de Johan-Laurentius-Helenus Börjeson, al cărei preț a crescut de la 600 de euro la 9.000 de euro (de 15 ori mai mult).
Un alt record de autor vine tot din sfera sculpturilor. Oscar Han, un artist român deosebit, atinge un nou record personal prin lucrarea “Nud”, care a fost adjudecată pentru suma de 12.000 euro.
Mult așteptat de pasionații de frumos a fost și Nicolae Dărăscu, ale cărui opere au depășit cu mult estimările. Astfel, “Veneția” a fost achiziționată pentru suma de 32.500 euro (de două ori și jumătate mai mult ca prețul de pornire) și “Flori la fereastră” tot pentru 32.500 euro, dar de trei ori mai mult. Același a fost și cazul lui Gheorghe Petrașcu a cărui operă “Casa morarului” a ajuns să fie adjudecată pentru mai mult de cvadruplul prețului de pornire, 11.000 euro.
Opera “Natură statică cu legume” a lui Tonitza a fost adjudecată pentru 32.500 euro, “Femeia cu pisică” a lui Șirato pentru 30.000 euro, iar “Întoarcerea de la târg” a lui Grigorescu pentru 35.000 euro.
S-au făcut remarcați și Ion Theodorescu-Sion prin portretul “Liolea”, achiziționat pentru suma de 20.000 euro (de la 12.000 euro), Nicolae Vermont prin “Frumoasa florăreasă” pentru suma de 9.000 euro (de la 2.500 euro) sau Emilian Lăzărescu prin “Cochetărie” pentru suma de 6.500 euro (de la 1.700 euro).
Din secțiunea de Postmodernism și Artă contemporană, s-a distins Constantin Piliuță (artistul contemporan cu cea mai mare “cifră de afaceri” în licitațiile din România din ultimii doi ani) prin lucrarea “Flori Albastre”, care a pornit de la 1.000 euro și a fost adjudecată pentru 9.500 euro. La fel și Ion Musceleanu prin tabloul “Balerină”, adjudecat pentru suma de 6.000 euro, de cinci ori mai mult ca prețul de pornire.
Date fiind rezultatele, se pare că publicul român devine din ce în ce mai atras de arta europeană, fără a fi în detrimentul artei românești, care continuă să fie preferată, exprimând astfel aspirațiile către o piață de artă mai deschisă, mai accesibilă.
Următoarele evenimente organizate de Artmark, în prima parte a lunii aprilie, vizează arta contemporană prin Licitația de Artă Postbelică și Contemporană, anticipează sărbătorile pascale prin organizarea Licitației de Valori Tradiționale și redescoperă eleganța feminină prin Licitația de Bijuterii.
Expoziția celor trei licitații va putea fi admirată începând cu 25 martie și până pe 15 aprilie, la Palatul Cesianu-Racoviță, cu mențiunea că prima licitație va avea loc marți, 8 aprilie, la Athénée Palace Hilton, iar celelalte două vor avea loc miercuri, 16 aprilie, la Club Biavati.