Cel mai generos și ofertant eveniment al pieței de artă din 2013 este Licitaţia de Iarnă, Ediţie Aniversară “Artmark – După 5 Ani” din 18 decembrie
Licitația organizată de casa Artmark la împlinirea a 5 ani de activitate aduce laolaltă o impresionantă serie de capodopere ale celor mai valoroși pictori români: cinci opere de Nicolae Tonitza, patru opere de Pallady și tot atâtea de Ghiață, câte trei opere semnate de Petrașcu, Țuculescu ori Dărăscu, dar și Câlția, Baba, Ciucurencu sau Ilfoveanu – pentru a enumera doar câteva dintre vedetele serii de 18 decembrie. În spațiul emblematic al Ateneului Român, publicul iubitor de artă și colecționarii vor licita pentru mai bine de 200 de loturi, a căror valoare totală depășește 1,5 milioane de euro.
București, 17 decembrie 2013
Seara de 18 decembrie își propune un traseu de-a lungul a trei secole de istoria artei românești, ce parcurge toate marile curente, de la Clasicism, Simbolism și Tradiționalism, prin Impresionism, Postimpresionim, Avangardă și Expresionism, până la Postmodernism, Neoavangardă și Contemporană.
Multe dintre operele licitației sunt încărcate de substratul autobiografic al artiștilor. „După război”, tablou pictat de Nicolae Tonitza în 1923 (valoare estimativă: 9.000 – 16.000 de euro), se remarcă a fi o operă profund expresionistă, definitorie pentru creația artistului în etapa ulterioară Primului Război Mondial. În perioada 1919-1924, Tonitza manifestă o preocupare accentuată pentru experienţa războiului, când, mobilizat şi trimis pe front în prima linie, cade prizonier în luptele de la Turtucaia şi ajunge în lagărul de la Kârdjali. Colegii de suferinţă i-au fost timp de aproape doi ani modele pentru cele aproape 1.000 de desene şi schiţe, pe care Tonitza intenţiona să le publice în scopul propagandei pacifiste. Tema războiului va rămâne în opera sa până către anul 1925, zilele petrecute pe front şi în lagăr marcându-l puternic şi alimentând cu subiecte dramaticele picturi-reportaje, rezultate din observaţia directă.
O altă categorie aparte în Licitația de Iarnă o reprezintă operele cu un parcurs expozițional de excepție: de pildă, tabloul „Păpușile, norul și fluturii” (valoare estimativă: 90.000 – 140.000 de euro), pictat de Ion Țuculescu în 1957 și provenind din colecția Ioanei Țuculescu, fiica artistului, a participat, în anii ′60, la Bienala de la Veneția, unde Țuculescu a fost primul artist din Blocul Estic care a făcut senzație și a fost pe punctul de a obține marele premiu al Bienalei, la un traseu expozițional prin Oslo, Copenhaga etc., dar și la faimoasa retrospectivă Ion Țuculescu organizată la Sala Dalles din București, în 1965.
Proveniența remarcabilă a tablourilor din Licitația de Iarnă se probează în cazul unor opere precum „Interior la Târgoviște”, a maestrului Gheorghe Petraşcu (valoare estimativă: 35.000 – 55.000 de euro). Tabloul, pictat în ultima perioadă de creație a artistului, provine din colecţia compozitorului de talie internațională Ion Dumitrescu (1913- 1996), fost elev al lui Alfonso Castaldi și al lui Mihail Jora.
Licitaţia de Iarnă, Ediţie Aniversară “Artmark – După 5 Ani” se desfășoară miercuri, 18 decembrie, ora 19:00, la Ateneul Român.