Sunt un om norocos, mi-am zis intr-o dimineata.
Nu sunt atat de norocos, mi-am zis in alta zi.
De ce mi se intampla tocmai mie? m-am intrebat multe zile la rand.
Din nou am vazut cazuri mai complicate si am zis ca intr-adevar sunt un om norocos, prin comparatie directa.
Ti se intampla sa simti intr-o zi ca esti norocos, puternic, de neinvins, dupa care la numai cateva zile sau chiar a doua zi sa nu mai ai atata speranta si pozitivism? Daca ti se intampla sa fii tot timpul pozitiv si motivat, FELICITARI sincere.
Daca totusi nu se intampla ca zi de zi sa te trezesti energic si increzator, sa te bucuri de viata si de tot ceea ce ai, o sa te fac in acest articol sa intelegi de ce se intampla asta. Nu ma refer la chestiuni biologice ci pur si simplu la trairi, cu toate ca si explicatiile bilogilor au suficienta valoare, incat sa te increzi in ele.
Mai mult decat cert, e faptul ca evoluam. Evolutia de educatie si consum a societatii, nu-si asuma riscuri pentru tine si cei multi.
La nivel individual, evolutia insemana sa mergi in tandem si sa te dezvolti odata cu ceilalti. Exista si riscul sa n-o poti face din diverse motive. Si atunci, indivizii care “raman in urma” au cel mai mult de suferit datorita evolutiei societatii. Deci, societatea evolueaza, vrea sa evolueze, insa nimeni nu-si asuma riscuri pentru cei ce nu pot s-o faca.
Unul din motivele pentru care oamenii sufera este tocmai acesta: NU REUSESC SA EVOLUEZE ODATA CU CEILALTI.
Cand ma intrebam de ce tocmai mie, dadeam vina pe factori externi. Oarecum aveam dreptate, odata ce vedeam, simteam, miroseam ca celalti au totul iar eu nimic. Mi-am asumat treaba asta vreo cativa ani de zile si am inteles, ce-i drept tarziu ca problema e de fapt la mine. Nici nu intelegeam prea multe si nici nu stiam de unde sa apuc problema.
Brusc am simtit nevoia de evolutie si am plecat la primul interviu mai serios in afara localitatii, inarmat (dupa cum spunea doamna ce m-a anuntat ca sunt invitat la interviu) cu un calculator de buzunar. Ajungand acolo, am luat test-ul de interviu, mi-am completat numele si prenumele, dupa care a trebuit sa folosesc calculatorul la primul excercitiu practic. Am apasat tasta (ON) si a fost de fapt singura tasta apasata, prima si ultima folosire a noului calculator de buzunar pentru mine. Am parasit sala, m-am scuzat, m-am dus in prima statie de autobuz si am dat calculatorul in schimbul unui bilet inapoi acasa. Abia atunci am simtit nevoia de evolutie.
TOATE TESTELE DIN LUMEA ASTA REPREZINTA MAI PUTIN DECAT O BUCATA DE PAINE MUCEGAITA
Daca doamna din baracuta de bilete nu-mi dadea biletul in schimbul calculatorului, aveam de gand sa-l pun pe trotuar si sa sar cu picoarele pe el. Am zis ca dansa are nevoie de un calculator nou, iar eu de bilet sa ajung acasa.
A fost prima zi in care am facut primul “tîrg” si am zis cu voce tare doamnei “mie asta imi place sa fac doamna“. Evident domna nu a inteles nimic, nici nu avea cum.
A urmat un somn profund si o seara excelenta pentru analiza. Aveam 23 de ani si stiam ce drum o sa am in viata, stiam ca incep sa evoluez odata cu societatea ce nu-si asuma nicun risc cu o zi in urma. Acum societatea avea inca un individ motivat gata sa evolueze.
Imi plăcea ideea de a deveni vanzator profesionist, de a sta de vorba cu oamenii, de a interactiona, de a rezolva probleme, de a gasi solutii aproape la fel de mult cat imi place azi. Astazi fac asta la nivel profesionist cu planuri si “puneri la punct”, cu feedback si foarte multa comunicare. Intr-un fel pot sa spun ca fac asta la nivel “slefuit”, insă anul 2003 m-a pus pe linie cu societatea.
De ce?
E mai mult decat simplu: mi-am gasit vocatia, imi place enorm ceea ce fac si stiu ca o sa am si zile mai putin bune, insa doar atat!
Cel mai putin placut e sa te trezesti la varsta de 45-50 ani si sa iti dai seama ca nu ai facut in viata ceea ce ti-a placut si mai ales oamenii sa-ti spuna ca nu i-ai ajutat. Orice ar fi, vor exista intotdeauna fabrici, si oameni ce lucreaza in banda, oameni ce inca nu si-au gasit cu adevarat meseria potrivita. Cei ce vor intelege asta mai devreme, vor avea sanse mai mari sa aiba curajul sa sparga “calculatorul de buzunar”.
A-ti gasi vocatia sau a constientiza ca iti place sa lucrezi intr-un anumit loc sau spatiu, inseamna a intelege ca din acel moment va incepe o lupta interioara. De fapt acolo trebuie sa fie lupta. Tu cu tine!
Nimeni n-o sa stie (nimeni cu exceptia familiei) cat de greu sau usor iti va fi. Amicii te vor vedea ma rar si vor crede ca i-ai parasit pe motive de superioritate, insa de aici incepe adevarata evolutie. Nu spun ca asta se va intampla punctual, insa daca vrei cu adevarat sa evoluezi, ăsta e mersul logic al lucrurilor.
Rudele nu prea te vor mai intelege, insa tu oricum te dezvolti intr-un ritm alert fiind hranit de “focul care arde in tine”, de nerbadare sa arati lumii cine esti, asa că nu prea o sa conteze in prima faza ce or sa creada ceilalti. Oricum ceilalti nu te stiu decat in doua ipostaze (si asta o tot repet de ani de zile): te stiu cand esti bine, te stiu cand nu esti bine. Ce se intampla in mijlocul procesului, in batalia cu tine, numai tu stii.
Pulsul rapid cu o medie de 90 de batai pe minut la foc continu te va face ca uneori sa nu te odihnesti noaptea. Si ce daca? Obiectivul care te trezeste noaptea din somn, are cele mai mari sanse de realizare. Asa suntem noi, cei carora le bate inima puternic numai la gandul ca incepem sa construim ceva.
Din momentul in care simti tot ceea ce iti spun mai sus, si ca sa nu te trezesti ca ai avut degeaba 90 puls, intelege ca vor urma anumiti pasi peste care nu e bine sa treci.
Patru lucruri pe care trebuie sa le sti inainte de ati descoperi vocatia
1.Vor incepe zile in care e normal sa incepi sa “construiesti” o temelie solida a cunostintelor tale, acestea ajutatandu-te sa ramai in picioare la fiecare dezechilibru fizic si moral.
2.Vor trece saptamani pîna vei prioritiza totul fara sa te apuci de nimic practic.
3.Vor trece luni pana la primul raspuns pozitiv din partea celorlalti.
4.Vor trece ani pana la sudarea si solidificarea a tot ceea ce pretinzi ca stii sa faci.
Pe final te las sa urmaresti un film despre lucrurile grele ce va trebui sa le faci dupa ce-ti gasesti vocatia.
Iulian Costea
