Posted by & filed under evenimente.

Teatrul Evreiesc de Stat  prezintă joi, 27 septembrie, de la ora 19.00, spectacolul lectură „Teatrul în flăcări“, după Iacob Sternberg, în lectura actorilor Mihai Ciucă, Roxana Guttman, Dorina Păunescu, Nicolae Călugărița, Geni Brenda Vexler și Katia Pascariu.

Iacob Sternberg se naşte la 19 aprilie 1890, în orăşelul Lipcani, din Basarabia. Primeşte o educaţie tradiţională evreiască în familie. Studiază cinci ani la școala secundară rusă din Kamenets Podolski. Prin frecventarea cercurilor intelectuale evreieşti din Lipcani, Iacob Sternberg se iniţiază în literatura clasică rusă şi germană, dar şi în literaturile ebraică şi idiş. Animatorul spiritual al acestor cercuri era Eliezer Steinbarg, al cărui discipol Sternberg s-a considerat mereu. În anul 1913 vine la Bucureşti, unde va rămâne până în 1940. Aici devine una dintre figurile cele mai active ale vieţii culturale evreieşti din capitală. În primii ani petrecuţi la Bucureşti, Iacob Sternberg organizează, împreună cu alţi tineri basarabeni, spectacole în idiş, serate literare, în cadrul cărora se remarcă drept orator şi recitator strălucit; recită nu numai din fabulele lui Eliezer Steinbarg, ci şi din propriile versuri.

Iacob Sternberg a ridicat teatrul evreiesc la nivelul teatrelor europene. A fost solicitat să regizeze la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Trupa din Vilna. Teatrul este spaţiul în care Sternberg s-a afirmat ca un promotor activ şi consecvent al spectacolului de avangardă. Cultivă şi genul revuistic, căruia îi imprimă un caracter profund, angajat, dar în egală măsură atractiv şi modern. De asemenea, el a tradus în limba idiş celebra piesă Manasse (1900) a lui Ronetti-Roman.

Iacob Sternberg a fost şi un foarte important scriitor şi publicist. A publicat versuri, eseuri, articole politice, consideraţii teoretice despre arta spectacolului – în ziare cunoscute în epocă, precum „Rampa”, „Dimineaţa”, „Adevărul literar şi artistic”, „Integral”. A fost editor şi co-editor al mai multor publicaţii în limba idiş, apărute la Bucureşti în perioada interbelică.

 

Intrarea la spectacolul lectură „Teatrul în flăcări“, programat joi, 27 septembrie, de la ora 19.00, va fi liberă, în limita locurilor disponibile! Vă așteptăm cu drag!