Compania de teatru feminist rom, Giuvlipen, organizează în perioada 15 septembrie – 15 noiembrie 2018, cea de-a doua ediţie a turneului „Teatru Rom nu e nomad!”. Turneul repune în discuție necesitatea şi rolul unui teatru contemporan al minorităţii rome din România. Cerem sprijin autorităţilor pentru înfiinţarea Teatrului rom de Stat la Bucureşti, pentru că: Teatrul Rom nu e Nomad!
„Teatrul Rom nu e nomad! 2018” aduce în Bucureşti, Sfântu Gheorghe, Piatra Neamț, Cluj-Napoca, Mizil, Ploiești și Iaşi cele mai recente spectacole Giuvipen: „Kali Traš/ Frica Neagră” (2018) şi „Corp Urban” (2018), alături de două dintre producţiile noastre mai vechi, „Gadjo Dildo” şi „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”
„Kali Traš/ Frica Neagră” este monument viu ridicat în memoria tuturor victimelor rome ale Holocaustului din România. Spectacolul, producție bilingvă română – romani (traducere în română), este realizat în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat și este o adaptare liberă a regizorului Mihai Lukács, după romanul „Cu moartea-n ochi”, al scriitorului şi supraviețuitorului rom Valerică Stănescu. Pornim pe urmele unei trupe rome de teatru ambulant din România anilor 1940, în timpul regimului Antonescu şi aflăm treptat ce întorsătură iau viețile celor patru protagonişti: Leanca, Şopârla, Franț şi Diloda, când află că vor fi deportați în Transnistria, unde nu ştiu ce îi aşteaptă.
„Corp Urban”, în regia artistică și textul Catincăi Drăgănescu, continuă seria de spectacole de teatru feminist rom prin ficţionalizarea poveştilor a patru femei de etnie romă. Investighează relaţia dintre acestea şi propriul corp, printr-o lentilă personală, dar şi ȋn context social. Cu „Corp Urban” facem o incursiune ȋn universul marginalilor, explorând zonele gri ale moralei şi ale societăţii şi deschidem spre dezbatere subiectul controversat al drepturilor sexuale şi reproductive ȋn România secolulului 21.
Proiectul este realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.
Pentru mai multe informații, vă așteptăm mesajele pe e-mail, la [email protected] sau [email protected]/