Posted by & filed under Sport.

Cezar BaragauSupranumiți „Vulturii din Grivița”, liceenii de la Colegiul Național Aurel Vlaicu din București au câștigat ieri seara „CUPA EDU”, competiție de baschet disputată între colegiile din Capitală. În marea finală găzduită de Arena de Baschet, baschetbaliștii de la Vlaicu au trecut de Colegiul Național Spiru Haret, cu scorul 89-86. Partida, realmente spectaculoasă, a adus față în față două echipe solide care au luptat din răsputeri pentru renumele celor două licee și a avut nevoie de o repriză de prelungiri pentru a stabili câștigătoarea. Cei mai tari liceeni din București la baschet, impulsionați de prezența în tribune a legendarilor jucători Levente Szijarto (cel mai titrat jucător român de baschet în activitate) și Claudiu Fometescu (Antrenorul Federal al României), au continuat spectacolul și și-au disputat supremația sub panou până în ultima secundă a prelungirilor. Coșurile s-au succedat rapid, ca într-o finală veritabilă de campionat național, iar suspansul a planat deasupra Arenei de Baschet. Cu o secundă înainte de final, cei de la Spiru Haret au avut șansa unei aruncări de trei puncte, însă mingea nu a intrat în coș și fluierul de final a tras cortina peste prima ediție a competiției de baschet “CUPA EDU”. Remarcații partidei au fost cei doi conducători de joc: Alexandru Vlad de la Colegiul Național Aurel Vlaicu (36 de puncte marcate, 6 pase decisive, 7 intercepții și 7 recuperări) și Andrei Constantin de la Colegiul Național Spiru Haret (36 de puncte, 4 pase decisive, 5 intercepții și 4 recuperări), dar și Nicu Ciucă de la Aurel Vlaicu (17 puncte, 19 recuperări) și Alexandru Coconea, căpitanul celor de la Spiru Haret (19 puncte, 13 recuperări, 3 pase decisive). În finala mică a competiției s-au întâlnit alte două licee cu o bogată tradiție în baschet: Colegiul Tehnic Anghel Saligny și Colegiul Național Cantemir Vodă. În acest meci vital pentru stabilirea locului trei, cei de la Anghel Saligny, coordonați de profesorul Marian Dinu, s-au impus cu 90-58. Mult mai legați și cu un căpitan în mare formă – Daniel Ioniță – cei de la Saligny n-au dat nici o șansă jucătorilor de la Cantemir. Încă de la pauză Saligny avea o diferență confortabilă pe tabela de marcaj (49-24). În partea a doua a jocului, cei de la Cantemir au încercat să reintre în joc grație evoluției conducătorului de joc Luca Hara, însă cele 24 de puncte reușite de el nu au fost suficiente pentru a întoarce soarta meciului. Saligny încheie competiția de baschet „CUPA EDU”, Ediția 2017 pe locul al treilea, în timp ce echipa Colegiului Național Cantemir Vodă încheie pe locul al patrulea. După terminarea celor două meciuri a urmat festivitatea de premiere la care au participat Ștefan Săndulache (Director Executiv Direcția de Sport și Tineret a Municipiului București), Levente Szijarto (jucător CSM Ploiești), Diana Marin (Decor Floor CEE), Vlad Andronescu (ProBasketball), Bogdan Panaitescu (Asociația Praxis Iuris) și Andrei Bucur (Molten România).

PREMII SPECIALE: Organizatorii au pregătit trei premii speciale oferite celor mai buni jucători care s-au remarcat de-a lungul competiției „CUPA EDU”, Ediția 2017. MVP-ul turneului a fost desemnat Alexandru Vlad de la Colegiul Național Aurel Vlaicu. În finală, cel alintat “Smygle” de către colegi a reușit 36 de puncte și 6 pase decisive și a „tranșat” practic soarta meciului. Cel mai bun jucător defensiv a fost nominalizat Daniel Ioniță, căpitanul celor de la Colegiul Tehnic Anghel Saligny. Dani a reușit în finala mică o performanță incredibilă: 41 de puncte și 33 de recuperări (31 de recuperări defensive, 2 ofensive). Premiul special a fost oferit jucătorului Andrei Constantin de la Colegiul Național Spiru Haret. ”Motorul” celor de la Spiru Haret a reușit 36 de puncte în finală și a primit din partea sponsorilor o cină la restaurant alături de Levente Szijarto, cel mai titrat jucător român de baschet în activitate. Patru școli gimnaziale din România ajutate de baschetbaliști! Marile câștigătoare ale competiției „CUPA EDU” au fost pe lângă cele patru colegii înscrise în competiție, alte patru școli generale din România. Încă de la început, organizatorii au anunțat componenta civică a acestei competiții, prin care fiecare echipă înscrisă în turneu a evoluat pentru a premia o altă școală. Campionii de la Vlaicu au trimis premiile către Școala Gimnazială „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos (Jud. Iași) 20 de burse de examen British Council oferite de Asociația Praxis Iuris și British Council, în timp ce echipa de la Spiru Haret a oferit premiul către Școala Gimnazială „Alexandru Macedonski” din Craiova (Jud. Dolj). Aceștia din urmă vor beneficia de materiale de construcție în valoare de 1.000 de euro pentru renovarea unei clase, premiu susținut de compania Decor Floor CEE. De asemenea, Casa de copii ”Diaconia” din București va primi cinci mingi de baschet din partea Federației Române de Baschet, la fel și Școala Gimnazială nr. 8 din Bârlad (Jud. Vaslui).

PENTRU CE ȘCOLI GIMNAZIALE AU JUCAT BASCHET LICEENII:

Aurel Vlaicu a evoluat pentru Școala Gimnazială „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos (Jud. Iași)

Colegiul Național Spiru Haret a jucat pentru Școala Gimnazială „Alexandru Macedonski” din Craiova (Jud. Dolj).

Colegiul Tehnic Anghel Salingy a evoluat pentru Casa de copii „Diaconia” din București.

Colegiul Național Cantemir Vodă a jucat pentru Școala Gimnazială Nr.8 din Bârlad (Jud. Vaslui)

DATE STATISTICE:

Cele mai multe puncte reușite la competiția de baschet „CUPA EDU”, Ediția 2017 au fost marcate de Daniel Ioniță.

În partida cu echipa Colegiului Național Cantemir Vodă, căpitanul lui Saligny a reușit 41 de puncte.

În finala mare a competiției de baschet „CUPA EDU”, Ediția 2017, echipa Colegiului Național Spiru Haret a reușit 10 aruncări de trei puncte din totalul de 86 de puncte marcate.

Cele mai multe coșuri de trei puncte marcate de un jucător au fost reușite în finală de către Andrei Constantin (Colegiul Național Spiru Haret). Acesta a reușit 6 coșuri din spatele semicercului.

Cele mai multe recuperări: Daniel Ioniță – 33 de recuperări.

Cel mai multe pase decisive: Luca Hara de Colegiul Național Cantemir Vodă a reușit 7 assisturi.

Cele mai multe puncte marcate într-un joc: 101 reușite de Colegiul Național Aurel Vlaicu. Finala a avut nevoie de o repriză de prelungiri pentru a se stabili câștigătoarea competiției de baschet „CUPA EDU”, Ediția 2017

CLASAMENT FINAL „CUPA EDU”, EDIȚIA 2017:

1. Colegiul Național Aurel Vlaicu

2. Colegiul Național Spiru Haret

3. Colegiul Tehnic Anghel Saligny

4. Colegiul Național Cantemir Vodă

REZULTATE ÎNREGISTRATE:

Vineri – 8 decembrie 2017

Ora 17:00 Colegiul Național Cantemir Vodă vs. Colegiul Național Aurel Vlaicu (67-95)

Ora 19:00 Colegiul Național Spiru Haret vs. Colegiul Tehnic Anghel Saligny (79-69)

Sâmbătă – 9 decembrie 2017

Ora 15:00 Colegiul Național Cantemir Vodă vs. Colegiul Național Spiru Haret (60-75)

Ora 17:00 Colegiul Național Aurel Vlaicu vs. Colegiul Tehnic Anghel Saligny (101-53)

Duminică – 10 decembrie 2017

Ora 15:00 Colegiul Tehnic Anghel Saligny vs. Colegiul Național Cantemir Vodă (90-58)

Ora 17:00 Colegiul Național Aurel Vlaicu vs. Colegiul Național Spiru Haret (89-86)

DESPRE EVENIMENTUL „CUPA EDU”

„CUPA EDU” este un eveniment organizat de Asociația Praxis Iuris prin care se urmărește promovarea educației fizice și a sportului, implicarea cetățenească active, dezvoltarea conștiinței civice a tinerilor și stabilirea unui fond de premiere care să contribuie la dezvoltarea bazei materiale a unitățiilor de învățământ. Evenimentul „CUPA EDU” este organizat în jurul unei competiții de baschet între licee. Participanții au ocazia atât de a concura în cadrul sportiv, cât și de a desemna o unitate de învățământ din țară căreia Asociația Praxis Iuris îi va oferi un premiu, în funcție de locul pe care echipa de baschet îl ocupă în cadrul competiției. „CUPA EDU” dorește să devină o platformă organizată de dialog și schimb de informații prin care tinerii să dobândească cât mai multe informații despre ce înseamnă să fii un cetățean activ, să conștientizeze importanța educației fizice și a sportului și să cunoască persoane sau organizații implicate în domeniul educației și sportului.

SPONSORI ȘI PARTENERI: „CUPA EDU” se desfășoară grație Asociației PRAXIS IURIS și eforturilor conjugate ale sponsorilor și partenerilor: Capital Plaza Hotel (sponsor principal), Federați Română de Baschet (partener oficial al evenimentului) , Inspectoratul Școlar al Municipiului București (partener instituțional), British Council (partener educațional), CSU Știința București (partener al evenimentului sportiv), Din Vestiar (partener media), Decor Floor CEE (sponsor), Reparații Industriale Generale (sponsor), Agrovet (sponsor), Anastasia Sport (sponsor).