Puşa Darie, actriţă a Teatrului Naţional din Iaşi, va juca în spectacolul de comedie „Terapie prin [email protected]“, vineri, 14 noiembrie, la ora 19.00, la Godot Cafe-teatru, str. Blănari nr. 14. Accesul în sala de spectacol se face în baza rezervărilor la numerele de telefon 0736414244 și 021311682.”Multe din femeile din țara asta au povești triste, crunte chiar, care ar trebui spuse. Când mă gândesc la asta, chiar mă întreb de ce sunt atât de puține piese de teatru despre femeile din România și viața lor. Teatrul a fost întotdeauna folosit ca terapie, de ce nu-l folosim și noi? De ce alegem să facem și să vedem texte călduțe, care nu ne pun probleme? Texte confortabile? Nu știu… Pușa Darie nu s-a ferit de problemele reale ale femeilor: abuzuri psihice, verbale, fizice, sexuale și le-a pus într-un text, un text care adună câteva povești reale de viață… și din toate aceste povești a rezultat un spectacol care trebuie văzut. L-am văzut acum 3 ani la Godot și o să mă duc din nou să-l văd în această toamnă. Cu un sentiment de vinovăție: de atunci până acum n-am scris nimic despre condiția femeii în România. Pușa joacă însă acest spectacol de mulți ani. Ea face ceva. Noi?” (Laura Ili(n)ca, actriță și dramaturg)
„Terapie prin [email protected]” nu e nicidecum ceea ce poate părea. Avem de-a face, în fapt, cu o terapie prin comedie de cea mai bună calitate, prin invitaţie la reflecţie şi, nu în ultimul rând, prin câteva mostre de artă a actorului oferite într-un spaţiu neconvenţional.Un colaj de secvenţe din viaţa deloc roză a femeii de astăzi, asta propune actriţa, într-un scenariu personal, foarte bine scris, cu nerv şi patimă, dar şi în cheile unui firesc tulburător. Mai întâi că totul este de un realism franc, fără metafizici gratuite, fără alinturi existenţiale, fără metaforă şi fără prejudecăţi. Poveştile aproape că şochează prin sinceritatea violentă ce palpită în spatele umorului nebun.Femeile Puşei Darie par a fi încetat să mai caute răspunsuri. Existenţele lor au devenit strigăte! Rănile fizice strigă, traumele strigă. Se aude de pretutindeni un geamăt al neputinţei, al tragediei uneori deghizată în „poantă”, alteori lăsată să respire liber prin porii confesiunii. (Călin Ciobotari, scriitor)
