Între 16 şi 23 mai capitala vibrează pe ritmuri de jazz. Bucharest International Jazz Competition, aflat la ediţia cu nr. 9 reuneşte în Semifinală 15 dintre trupele de jazz ale momentului din tot atâtea ţări: Australia, Austria, Canada, Coreea de Sud, Estonia, Franţa, Germania, Israel, Italia, Luxembourg, Polonia, Rusia, Spania, SUA, UK.
Desfăşurat sub egida EUROPAfest, Bucharest International Jazz Competition, cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz din Europa, şi-a câştigat locul între evenimentele de jazz sonore la nivel mondial, fiind apreciat deopotrivă de public, artişti şi specialişti.
Sub sloganul “100% jazz and more” evenimentul invită publicul la seri memorabile cu jazz de calitate, ritmuri originale, idei îndrăzneţe şi combinaţii surprinzătoare. O săptămână dedicată jazz-ului, concertelor, workshopuri-lor şi jam sessions animate de artişti de pe 4 continente, cu backgrounduri culturale diferite, care se luptă pe scenă pentru câştigarea Marelui Premiu. Publicul va vedea cum sună jazz-ul american, alături de cel european, australian sau sud-coreean. Cu evenimente internaţionale prestigioase în agendă, participanţii vor transforma Bucureştiul în capitala jazz-ului mondial.
Jazz-ul înseamnă versatilitate şi libertate prin excelenţă, iar EUROPAfest – Bucharest International JAZZ Competition promite o adevărată explozie de culoare şi energie. Forţa pozitivă pe care o generează jazz-ul şi proiectele trupelor ţin sălile pline de fiecare dată. În 2015, evenimentul se va derula la Teatrul Excelsior, Teatrul Odeon, dar şi în spaţii neconvenţionale precum Ibis Cafe. Mai multe informaţii despre artişti, agendă şi bilete pe www.jazzcompetition.ro. Studenţii vor avea intrare liberă la concerte, în limita locurilor disponibile.
Dacă iubeşti jazz-ul sau daca pur şi simplu vrei să-l descoperi, vino la Bucharest International Jazz Competition, alege-ţi trupa preferată, susţine-o până în Finală şi bucură-te de spectacole autentice, pline de bună dispoziţie.
Sub sloganul It’s all about live quality music!, EUROPAfest, singurul festival din Europa care reuneşte 4 genuri muzicale – jazz | blues | pop | clasic prezintă în perioada 14 – 23 mai, peste 300 de artişti din 45 de ţări. Pe lângă Bucharest International Jazz Competition, agenda sa mai cuprinde: Opening Concert – Bucureşti | Sibiu, concerte live de jazz, blues, pop şi muzică clasică, Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti, master-classes şi workshopuri, Caffe Festival Ibis, Festival’s corner şi Gala EUROPAfest. Agenda completă şi informaţii despre bilete pot fi găsite pe site-ul organizatorului, jmEvents.ro sau pe pagina de facebook EUROPAfest.
Informaţii suplimentare şi fotografii:
jmEvents.ro | +40 720 31 61 62 | [email protected] | www.jmEvents.ro
Facebook EUROPAfest: https://www.facebook.com/EUROPAfest.Bucharest