Posted by & filed under Sport.

co8Pentru prima oară în istoria României au fost desemnați ambasadorii sportului universitar. În cadrul evenimentului desfășurat miercuri 09 octombrie 2013, la restaurantul Cocoșu’ Roșu din capitală,  Asociația Student Sport și Liga Sportului Universitar a desemnat ambasadorii sportului universitar românesc. Scopul festivității a fost acela de recunoaștere a contribuției acestora în dezvoltarea sportului universitar românesc, dar și a performanțelor realizate de sportivii români.

Personalități de renume din sportul românesc au dat curs invitației lansate de asociația Student Sport și Liga Sportului Universitar de a participa la evenimentul de decernare a premiilor “Ambasadori ai sportului universitar românesc”. Pe lista celor prezenți se află nume precum Viorica Susanu, Doina Ignat,  Ana Maria Brânză, Alina Dumitru, Marian Drăgulescu, Mihai Covaliu, Monica Iagăr, Alexandru Dedu, Pierre de Hillarin și, nu în ultimul rând, domnul Dumitru Graur.

Evenimentul a fost deschis de către domnul Adrian Socaciu, președintele asociației și gazda evenimentului, precum și de domnul Călin Ile, co-fondator Student Sport și membru fondator al Ligii Sportului Universitar. Aceștia au ținut să le mulțumească celor prezenți pentru implicarea în proiectele Student Sport și să-i invite să participe la dezvoltarea Ligii Sportului Universitar. Propunerea a fost acceptată la unison, toate personalitățile susținând această inițiativă.

În același cadru plin de emoție, de prietenie a urmat decernarea titlurilor de “ambasadori ai sportului universitar românesc”. Campioana olimpică la judo, Alina Dumitru, a mărturisit că: “E o onoare pentru mine să fac parte din acest proiect și sper să o ducem până la capăt pentru că sportul înseamnă sănătate. Sunt alături de voi și voi face tot ceea ce ține de mine pentru a vă ajuta.” Un alt sportiv care a îmbrățișat inițiativa Student Sport este vicecampionul olimpic la gimnastică, Marian Drăgulescu. “Felicitări pentru ceea ce faceți! Vă asigur de tot sprijinul meu. Susțin proiectul și voi face tot ce e nevoie pentru a vă fi alături în acest demers”, a declarat gimnastul.

Președintele Asociației Presei Sportive și unul dintre primii susținători ai proiectului Student Sport, domnul Dumitru Graur, a mai tras odată semnalul de alarmă asupra problematicii sportului universitar, susținând că “dacă mai marii guvernanți ai zilei nu se vor întoarce și nu vor vedea că sportul universitar este unica șansă a sportului românesc, vom ajunge ca o țară din lumea a treia. Să ne mulțumim că inițiativa sportului universitar este abia la inceput, dar să sperăm că, peste decenii, acest concept se va dezvolta și se vor face foarte multe pentru această idee. Important este că s-au făcut primii pași și par promițători.”

În încheierea ceremoniei, cuvintele emoționante ale multiplei campioane Ana Maria Brînză rămân esența acestei seri minunate: „Student Sport, prin această gală, ne-a oferit ocazia ca şi noi, sportivii, să ne întâlnim mai des, să ne cunoaştem mai bine între noi. La sport mergi în primul rând să socializezi, să faci mişcare, nu neapărat să faci performanţă. Student Sport ne-a oferit șansa să facem ceva concret pentru sportul universitar.”

Evenimentul a fost considerat un real succes de către organizatori. Adrian Socaciu le-a transmis ambasadorilor sportului universitar că “această onoare de a vă avea alături ne obligă să ducem Liga Sportului Universitar acolo unde îi este locul.” Acesta a încheiat prin a sublinia faptul că “toate acestea nu se puteau realiza fără sprijinul membrilor Student Sport și a echipei de voluntari.”