Posted by & filed under Cultura, Uncategorized.

afis Camille MNARÎn conexiune cu expunerea temporară în Galeria de Artă Europeană a operei de artă „Sculptorul Rodin, pictând”, de Camille Claudel (1 martie – 4 iunie 2017), în cadrul programului de conferinţe OPERE ÎN PRIM-PLAN, Muzeul Naţional de Artă al României vă invită la o piesă de teatru dedicată vieţii şi operei sculptoriţei franceze, menită a pune în valoare personalitatea unei artiste mai puţin promovată pe scena artistică modernă din pricina apartenenţei acesteia la genul feminin.
O punere în scenă a piesei lui Georgette Garbès Putzel intitulată „Fugato labile pour Camille Claudel”, interpretată de Asociaţia Femeilor din Teatru IF…/DACĂ …PENTRU FEMEI, va avea loc în Sala Auditorium în două reprezentaţii distincte în ziua de vineri, pe 21 aprilie, orele 19.00, respectiv 12 mai, orele 19.00, 2017.
Piesa va prezenta publicului român o perspectivă actuală asupra biografiei şi creaţiei sculptoriţei, într-o perioadă în care opera ei este recuperată la nivel internaţional prin expoziţii temporare şi cataloage dedicate, evenimente care au culminat recent cu deschiderea unui muzeu închinat lui Camille Claudel la Paris.
,,Camille Claudel. Femeia artist cunoscută mai mult pentru relaţia ei cu Rodin (căruia i-a fost elevă, confidentă, amantă şi muză) şi-a depăşit timpul şi a fost dată uitării chiar de oamenii cei mai apropiaţi ei. Un destin remarcabil, atât prin forţa cu care a pătruns şi a reuşit în lumea artistică, cât şi prin tragismul care i-a marcat sfârşitul. Paul Claudel fratele ei mai mic, spunea că ar fi fost înzestrată cu toate darurile; considerată genială, inteligentă, cultivată, de o frumuseţe izbitoare – a fost dăruită acestei lumi pentru a revela frumosul. Camille Claudel a adus sculptura într-un punct în care echilibrul sfida zborul. Nu a fost însă lăsată să zboare. Nu o permiteau prejudecăţile timpului, Nu se cădea, Nu era voie… Camille Claudel a luptat cu fiecare NU al timpului ei… devenind ea însăşi un NU, refuzând să mai lucreze, să mai existe. A trebuit să treacă aproape un secol pentru a se i se recunoaşte geniul.“ declară regizoarea piesei, Liana Ceterchi.
Fugato Labile: Camille Claudel
Distribuţie: Liana Ceterchi, Teodora Toader, Cezara Munteanu
Traducerea: Edith Negulici
un spectacol al Asociaţiei Femeilor din Teatru IF…/DACĂ…PENTRU FEMEI
Muzeul Naţional de Artă al României, Sala Auditorium
Vineri, 21 aprilie 2017, ora 19.00
Vineri, 12 mai 2017, ora 19.00
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Posted by & filed under evenimente, Uncategorized.

17409678_10154421867322338_946078983_nLuna martie se sarbatoreste cu stil in cel mai frumos proiect dedicat femeii „The Minister of Elegance” ajuns la cea de-a opta editie. Aceasta a reunit peste 20 de femei din diferite domenii de activitate, precum muzica, moda, film, teatru, fotografie, arhitectura, design si PR.

Proiectul “The Minister of Elegance” a luat nastere din dorinta de a demonstra publicului larg ca, desi traim in era consumerismului, eleganta , rafinamentul si stilul raman nealterate. Pentru fiecare editie, organizatorii proiectului aleg cele mai reprezentative prezente feminine din Bucuresti pentru a lua parte la aceste intalniri.

“The Minister of Elegance” a devenit o traditie, reusind sa descopere, cu fiecare noua editie, noi stiluri si personalitati. Pentru a mentine si educa stilul personal al doamnelor si domnisoarelor din Bucuresti, “The Minister of Elegance” evidentiaza, prin diverse mijloace de comunicare vizuala, importanta Stilului Vestimentar Personal.

In viziunea organizatorilor, stilul nu tine de trenduri sau de situatie materiala, ci tine mai mult de atitudine, viziune si creativitate. Toate aceste elemente formeaza o imagine puternica și care nu poate fi ignorata.

Sedinta foto ce a marcat a opta editie “The Minister of Elegance” a avut loc in LOFT.

Posted by & filed under Uncategorized.

afis_EUROPAfest Summer EditionDupă succesul înregistrat de ediția no. 23 a EUROPAfest – jazz | blues | pop | clasic, festival patronat de Casa Regală, desfășurat în luna mai la București și Sibiu, jmEvents continuă seria evenimentelor la Sinaia cu EUROPAfest Summer Edition. Festivalul este organizat în parteneriat cu Primăria Sinaia, Castelul Peleș și Hotel Mara. Concertele se mută așadar în orașul de la poalele Bucegilor, o destinație pitorească, de vacanță, cu drumuri de piatră ce duc la Castel, cu povești cu regi și regine și peisaje idilice.

 

Cu titluri precum “Summer Concert at Castle”, “Concert in the Park”, “Before Sunset”, “Classic in the Church”, “Summer Magic Dream”, “Gala EUROPAfest Summer Edition” organizatorii invită publicul larg între 14 și 26 iulie să lase departe agitația orașelor și să intre în atmosfera magică creată la Castelul Peleș și alte spații cu tradiție din Sinaia.

Artiști din Marea Britanie, Australia, Canada, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Japonia, Noua Zeelandă, Polonia România, Singapore, Spania, Taiwan și SUA vor fermeca audiența, oferind concerte extraordinare. Emoție și clipe de visare cu sonate, sonatine, tango-uri sau piese de jazz, care vor transforma o seară de vară obișnuită într-una de basm.

Agenda concertelor:

16 iulie | 18:00 | Summer Concert at Castle – Castelul Peleș

21 iulie | 19:00 | Concert in the Park – Casino Sinaia, Parcul “Dimitrie Ghica”

22 iulie | 19:00 | Summer Magic Dream – Sala King’s Valley, Hotel Mara

23 iulie | 19:00 | Before Sunset – Sala King’s Valley, Hotel Mara

24 iulie | 18:00 | Gala EUROPAfest Summer Edition – Castelul Peleș

25 iulie | 19:00 | Classic in the Church – Biserica Catolică

Pe lângă concerte, EUROPAfest Summer Edition include și ediția a cincea a Summer Music Academy Sinaia, o serie de masterclasses la cele mai înalte standarde, pentru vioară, violă, violoncel, flaut și muzică de cameră susținute de artiști și profesori de renume. Organizatorii anunță cu mândrie că 3 dintre disciplinele de curs vor fi conduse de profesori prestigioși de la Royal Academy of Music London: Remus Azoiței – vioară, Paul-Edmund Davies – flaut și Josephine Knight – violoncel. Alături de ei mai sunt invitați Andrea Oliva / Italia – flaut și Charles Sewart / UK – muzică de cameră. Mai multe detalii pe website și facebook-ul academiei.

SMAS este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

De mai bine de 20 de ani, sub tutela jmEvents, publicul consumator de muzică bună este invitat să se bucure de evenimente de calitate. Luigi Gageos, directorul EUROPAfest Summer Edition invită publicul larg să trăiască pentru câteva zile în prezentul etern al Sinaiei, pe acorduri muzicale, departe de agitația metropolelor, între 14 și 26 iulie 2016.

Bucurați-vă de eleganța muzicii clasice într-o seară de vară la Castel !

 

Informații suplimentare: 0720.31.61.62 | office@jmEvents.rowww.jmEvents.ro

Posted by & filed under evenimente, Sport, Uncategorized.

allstar

Federatia Romana de Baschet anunta ca a terminat centralizarea voturilor pentru stabilirea componentei celor doua selectionate de baschet masculin, NORD si SUD, care se vor confrunta in data de 12 aprilie 2016, in Arena “Antonio Alexe” din Oradea, in cadrul traditionalului ALL STAR GAME by SUPERBET.

In urma voturilor exprimate de public, de reprezentantii mass-media si de Colegiul Central de Antrenori, va prezentam mai jos componenta celor doua selectionate care promit sa faca spectacol in Arena “Antonio Alexe” din Oradea, cu precizarea ca ponderea stabilirii componentei celor doua selectionate a fost: 30% vot public, 30% vot mass-media si 40% vot CCA. Totodata, la alcatuirea echipelor s-a tinut cont si de Regulamentul Specific al LNBM, respectiv in fiecare selectionata fiind inclusi maxim 6 sportivi straini.

Iata componenta selectionatelor de la ALL STAR GAME by SUPERBET – ORADEA 2016, eveniment care va fi transmis in direct de DIGI SPORT, in data de 12 aprilie, cu incepere de la ora 19:00:

SUD

1. JONSON Aaron Westley – SCM U Craiova

2. PAUL Mihai – Steaua CSM Eximbank

3. HARGROVE Darius – SCM U Craiova

4. MALESEVIC Nikola – Steaua CSM Eximbank

5. CORPODEAN Vlad – Dinamo Bucuresti

6. TROUPE Porter – Steaua CSM Eximbank

7. BUREAU Travis – SCM U Craiova

8. NICOARA Tutus – Steaua CSM Eximbank

9. BURLACU Catalin  – SCM U Craiova

10. AMIS Bill – Steaua CSM Eximbank

11. POPESCU Bogdan – SCM U Craiova

12. SANTA Szabolcs – Energia Tg. Jiu

Antrenori

FOMETESCU Claudiu – Steaua CSM Eximbank

NINI Florin – Phoenix Galati

NORD

1. FRANKLIN William – CSM CSU Oradea

2. ADAMOVIC Filip – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca

3. POPA-CALOTA Octavian – CSU Atlassib Sibiu

4. DYKES Kyndall – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca

5. MOHAMMED Alhajji – BC Mures Tg. Mures

6. MANDACHE Andrei – CSM CSU Oradea

7. BARNETTE Sean – CSM CSU Oradea

8. HARDY Kevin – CSU Atlassib Sibiu

9. GUTOAIA Adrian – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca

10. TOROK Rolland – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca

11. TIBIRNA Lucian – CSM CSU Oradea

12. BACIU Catalin – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca

Antrenori

ACHIM Cristian – CSM CSU Oradea

TENTER Marcel – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca

Reamintim ca baza de vot a fost alcatuita din sportivi si antrenori principali ai echipelor din LNBM, numele acestora fiind prezente in programul de vot pentru public pana in data de 03 aprilie. Dupa oprirea programului de vot, au fost validate 4608 voturi exprimate din partea publicului, iar din partea mass-media si-au exprimat preferintele 16 institutii de presa, printre care s-au numarat DIGI SPORT, TVR, DOLCE SPORT, SPORT TOTAL FM, RING, RADIO ROMANIA ACTUALITATI, RADIO TG. MURES, 24SECUNDE, COTIDIANUL TRANSILVAN etc.

 

In selectionata NORD, sportivii care au adunat cele mai multe voturi din partea publicului au fost BARNETTE Sean Antwan (2011) si FRANKLIN William (1627), iar in selectionata SUD au fost HARGROVE Darius (1920) si TROUPE Porter (1434). Preferatii mass-media pentru selectionata SUD au fost HARGROVE Darius (11) si NICOARA Titus (9), in vreme ce pentru selectionata NORD au fost DYKES Kyndall (9) si TOROK Rolland (7).

La categoria antrenori, cele mai multe voturi din partea publicului pentru SUD a adunat FOMETESCU Claudiu (1713), iar pentru NORD cel mai votat a fost ACHIM Cristian(2105), cei doi tehnicieni fiind si preferatii mass-media, cu 7 voturi, respectiv 10 voturi.

Posted by & filed under Muzica, Uncategorized.

Delia feat Deepcentral - Gura TaPentru 2015 este clar: artistul anului a fost Delia! Artista a depasit record dupa record, atat in topurile muzicale, cat si pe YouTube (peste 70 de milioane de vizualizari).

2016 incepe fulminant! Delia lanseaza alaturi de DeepcentralGura ta” – o piesa mult asteptata, de o sensibilitate iesita din comun ce scoate in evidenta si o alta fata a Deliei, cea delicata.

Gura ta” este doar un inceput, o prima parte din mega-concertul de pe 2 aprilie de la Sala Palatului, asa ca, Welcome to Deliriachapter 1!

Gura este interpreta spiritului si a inimii omului, iar buzele simbolul senzualitatii. Citeste-mi pe buze si atunci cand tac, caci ele tradeaza sentimente si stari. Mereu am considerat ca exista o legatura perfecta intre buze si felul de a fi al omului. “Gura ta” e despre asta, o piesa sensibila, dar senzuala care scoate la suprafata o parte din mine ce a stat ascunsa cativa ani. Delia

Piesa “Gura ta” a fost compusa cu cateva zile inainte ca Delia sa vina la studio. Ne cunoastem de atatia ani, dar am avut emotii. Emotii pentru ca, dupa piesele lansate in 2015, stacheta este extreme de ridicata. Cred ca, impreuna cu “Gura ta”, vom fi cel putin la nivelul pieselor precedente si, in plus, aducem fanilor o piesa sincera, sensibila si puternica, o combinatie inedita si un sound catchy . Doru Todorut – Deepcentral

Colaborarea cu Delia a fost extraordinara. Tin minte ca am ramas surprins atunci cand   m-a sunat exact cand a aterizat dupa un drum foarte lung cu avionul, ca vrea sa vina direct la studio. Cati ar face asta? Si a fost exact cum ma asteptam: super profi! La filmari a fost o stare linistita, totul era sub control. Atat de linistita incat, obosit fiind, am adormit in masina cateva ore pana cand a fost randul meu sa trag. George Calin – Deepcentral

O coproductie Cat Music si Universal Romania, “Gura ta” este scrisa si compusa de catre cei de la Deepcentral, George Calin si Doru Todorut.

Videoclipul plin de mister  este regizat de catre Bogdan Daragiu, iar echipa de beauty a Deliei este formata din Andra Manea (make-up), Camelia Negrea (hairstyle) si Andra Moga (styling).

Duo-ul dinamic Deepcentral a electrizat publicul romanesc si strain din 2008 cu piese precum “Cry It Away”, “Russian Girl”, “In Love”, “Music Makes Me Free”, “I Fucked Up”, “Speed Of Sound”, “So Divine”, “O Stea” si “Sus Pana La Cer”.

Doru si George imprumuta talentele de producatori altor artisti si poarta semnatura pieselor “My Beautiful One” si “Hold On”, cantate de Xonia. Stilul dance energic, dar si talentul de a produce balade au dus Deepcentral pe primele pozitii in topurile romanesti si internationale si pe afisele a sute de concerte.

Pe 2 aprilie 2016, Delia sustine un concert de proportii neimaginate la Sala Palatului, “Welcome to Deliria”. Biletele se gasesc deja in vanzare online pe www.bilete.ro, www.eventim.ro (in curand si www.salapalatului.ro). Fizic, se gasesc in urmatoarele magazine si puncte de vanzare: Sala Palatului, Retelele librariilor Carturesti, Humanitas, Retelele magazinelor Germanos, Orange, Vodafone, Carrefour, InMedio, benzinariile OMV, oficiile Postei Romane semnalizate cu bilete.ro

    ….             

https://youtu.be/1vJ-VwS4LiY

www.deliaofficial.ro/                  

www.facebook.com/OfficialDelia     

http://instagram.com/instadelia                         

www.youtube.com/user/DELIAOFFICIAL/

 

                                                                          

 

http://www.deepcentral.ro/

https://www.facebook.com/DeepcentralOfficial

http://instagram.com/deepcentralmusic

http://instagram.com/dorutodorut

http://instagram.com/georgecalin

Posted by & filed under Cultura, evenimente, Uncategorized.

Seara prieteniei-foto Adi BulboacăAna Ularu și Istvan Teglas ne arată evoluția prieteniei în comedia În parc, vineri 25 iulie, ora 22:00, Godot Cafe-teatru, str. Blănari nr 14, 0736414244.

Printr-o succesiune de 4 scene de un ceas, publicul ia parte la certurile în rime ale Veronicăi Micle cu Eminescu, la strategiile de război pe care i le propunea Mița BiciclistaRegelui Ferdinand, la confesiunile unui criminal față de fata de la restaurant și problemele actuale cu care se confruntă generația de azi.

În teatru, prietenia este o componentă importantă în crearea unei atmosfere propice de lucru, după cum mărturisesc și protagoniștii spectacolului „În parc”, Ana Ularu și Istvan Teglas.

Ana Ularu: „Niciodată în viața asta nu aș fi avut eu șansa să le joc pe Mița Biciclista și Veronica Micle, dacă nu ar fi existat spectacolul „În parc”. Unul dintre actorii, cât și partenerii mei preferați de scenă din toate timpurile este Istvan Teglas, de care mă bucur enorm la fiecare reprezentație. Ce e cel mai frumos la spectacolul „În parc” este că s-a născut la o masă între prieteni, la care noi am zis : „Hai să facem ceva!” și chiar s-a întâmplat, iar ăsta e un lucru rar.”

Istvan Teglas: „Ana Ularu, pe scenă,  e partener și parteneră în aceeași măsură, se bucură de toate calitățile unei femei și în același timp emană o siguranță și o încredere mai mare decât mine. Este actrița pe care tu ca partener poți să te bazezi în orice situație. Pe mine prezența ei mă ridică de fiecare dată, indiferent de regizor, piesă sau spectacol.”

Posted by & filed under Uncategorized.

Emanuel Borcesu - Business Hero 

Operele celor mai reprezentativi artiști români de artă postbelică și contemporană, nume deja consacrate pe scena artei internaționale, se reunesc pentru a-și impune talentul și viziunile creatorilor într-una dintre cele mai neobișnuite ansambluri expoziționale. De la tăcerea Evei lui Damian, la muzicalitatea picturilor lui Piliuță, la jocul de șah al lui Pacea până la portretului eroului afacerist al lui Borcescu sau la golden age-ul lui Gorzo, privitorul pornește într-o expediție. O expediție a descoperirii noului val de artă românească, dar și de prospectare a investițiilor în artiștii contemporani cu potențial de a deveni viitorii mari maeștri.

București, 3 aprilie 2014

Ultimii ani i-au asigurat artistului Constantin Piliuță locul fruntaș în clasamentul celor mai bine tranzancționați artiști români, fiind artistul contemporan cu cea mai mare “cifră de afaceri” în licitațiile din România. În licitația actuală de Artă Postbelică & Contemporană, Constantin Piliuță este prezent prin două opere  “Artistul” (valoare estimativă: 4.000 – 6.000 euro) și “Muzicanții” (valoare estimativă: 4.000 – 7.000 euro). Acesta este secondat în clasament de artistul Horia Bernea, un filozof al tușelor, care la rândul său este prezent în expoziția actuală tot cu două lucrări reprezentantive pentru stilul său pictural “Camera feciorului” (valoare estimativă: 2.000 – 4.000 euro) și Nocturnă” (valoare estimativă: 2.000 – 3.000 euro).

Un alt artist bine cotat este și Ion Pacea care este prezent în expoziția actuală prin trei lucrări emblematice pentru stilul său: “Jucătorii de șah” (valoare estimativă: 3.000 – 4.000 euro), “Scoici” (valoare estimativă: 2.500 – 4.500 euro) și “Richard al III-lea” (valoare estimativă: 600 – 800 euro). Horia Damian reprezintă la rândul său enigmele artei contemporane prin două opere atipice “Eva adormită” (valoare estimativă: 7.000 – 12.000 euro) și “Porți egiptene” (valoare estimativă: 2.000 – 3.000 euro).

 Nelipsiți sunt Corneliu Baba cu “Regele nebun” (valoare estimativă: 10.000 – 16.000 euro) și “Veneția” (valoare estimativă: 15.000 – 25.000 euro) sau Alexandru Ciucurencu prin “Natură statică în atelier” (valoare estimativă: 10.000 – 16.000 euro)  și “Natură statică cu păpușă” (valoare estimativă: 12.000 – 18.000 euro).

Noul val de artă contemporană românească este reprezentat în mare măsură și de artiștii Roman Tolici cu “Oglindă” (valoare estimativă: 10.000 – 15.000 euro), Dumitru Gorzo cu opera “La poartă” (valoare estimativă: 3.500 – 4.500 euro), Emanuel Borcescu cu inedita lucrare “Business Hero” (valoare estimativă: 1.500 – 2.500 euro), Ecaterina Vrana cu “Zăpadă eternă” (valoare estimativă: 2.500 – 3.500 euro) și “Vrăjitorie” (valoare estimativă: 600 – 900 euro). Alți artiști importanți care compun expoziția sunt Sabin Bălașa, Paul Neagu, Ioana Bătrânu, Ion Grigorescu,  Dan Perjovschi, Margareta Sterian, Gili Mocanu sau Constantin Pacea.

Expoziția Licitației de Artă Postbelică & Contemporană va putea fi vizitată în perioada 25 martie – 7 aprilie, la Palatul Cesianu-Racoviță, licitația având loc marți, 8 aprilie, la Athénée Palace Hilton. Iar, în aceeași expoziție vor putea fi admirate loturile Licitației de Valori Tradiționale și a celei de Bijuterii până pe 15 aprilie la Palatul Cesianu-Racoviță, cele două licitații având loc miercuri, 16 aprilie, la Club Biavati.

Posted by & filed under Cultura, Uncategorized.

Teatrul În Culise prezintă în avanpremieră Duminică, 8 Septembrie, ora 20:00,  un spectacol despre viață, dragoste și moarte, exact așa cum se întâmplă pentru fiecare dintre noi: COMMON LIVES, de Theo Herghelegiu.

Common Lives mic

Motto: ”Poți spune ușor că universul n‑are nici un rost. Nimeni nu se va supăra. — Dar afirmă același lucru despre un individ oarecare; el va protesta și va lua chiar măsuri spre a te sancționa.

Așa suntem cu toții: ne scoatem din cauză cînd e vorba de un principiu general și nu ne e rușine să ne izolăm într‑o excepție.” (Emil Cioran – Amurgul Gândurilor)

Viețile oamenilor sunt atât de similare și ei nici măcar nu-și dau seama. Toți se cred speciali, simt că există o sclipire undeva în interior și la final își dau seama că totul, dar totul este în zadar. Bei în exces, mănânci mai mult decât ai nevoie, schimbi bărbații și femeile din viața ta precum îți schimbi zilnic tricoul, dansezi, te droghezi.. sau din contră, te abții de la excese și mănânci numai rădăcini, te culci înainte de ora 22 și mereu cu aceeași persoană și gata! ”Ești special”. Dar la final.. nu te deosebești cu nimic de ceilalți. Te naști, te consumi, îmbătrânești și faci riduri, la fel ca restul, pentru ca mai apoi să rămâi singur, exact cum te-ai născut.

O tragicomedie care reușește să stârnească în tine dorința de a te cunoaște mai bine și de a găsi acel sens al vieții de mult timp căutat. Vei râde, chiar dacă amar, și te vei regăsi în neliniștile și absurdul personajelor. Dar așa e viața, absurdă. Și banală.

Spectacolul se bazează pe un text scris de Theo Herhelegiu, regia este semnată Cristian Bajora, iar din distribuție fac parte actorii Maria Popovici și Paul Alexandru. Video: Alexandru Minculescu, Tehnic: Bogdan Ionescu.

Duminică, 8 Septembrie, ora 20:00, vă așteptăm la un spectacol de teatru care poate să trezească în tine acea dorință de a face mai mult cu viața ta.

Rezervările se fac la 021.320.20.59/0732.026.762 sau online pe www.inculise.ro.

Mulțumim pentru susținere partenerilor: Șapte Seri, TvCity, Teatral.ro, Zile și Nopți, Orașum Meu, Ziarul Metropolis, Pelipscani.ro, România Liberă, Metropotam,ro, RoEvents, Calendar Evenimente, Port.ro, ArtWe, Modernism, ArtActMagazine, Anyplace.ro, IQool.

Posted by & filed under Uncategorized.

O imagine incredibilă, surprinsă la Caracal, face înconjurul mediului online de la noi. În imaginea, care a fost postată de Gazeta de Sud, se poate vedea o mașină 4X4 în jurul căreia s-a asfaltat strada. Potrivit autorului, proprietarul mașinii este plecat în străinătate, iar soția acestuia nu a dorit să mute mașina.Firma care se ocupă cu ridicările nu are echipamentul necesar să mute mașina. Utilajele lor pot ridica maxim 1.5 tone, iar mașina respectivă are mai mult. Așa că firma care efectua lucrarea a asfaltat strada în jurul mașinii.

image0011

Posted by & filed under Cultura, Uncategorized.

Miracle Drink este o băutură consumată de chinezi de foarte mult timp, pentru menţinerea unui stil de viaţă sănătos. Lui Seto, un bolnav de cancer pulmonar, un celebru nutriţionist din China i-a recomandat să o consume timp de 3 luni, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Seto s-a vindecat de cancer! Este o băutură minune şi este atât de simplu de preparat!
Pentru a face acest suc, ai nevoie de o sfeclă roşie, un morcov şi un măr, toate crude. Se spală bine, se taie cubuleţe, se pun în blender (cu tot cu coajă) cu puţină apă plată şi sucul se bea imediat. Acest suc va ajuta în următoarele afecţiuni:
 1. Previne dezvoltarea celulelor canceroase.
 2. Previne bolile de ficat, rinichi, pancreas şi poate vindeca ulcerul.
 3. Întăreşte plămânii, previne atacurile de cord şi tensiunea arterială ridicată.
 4. Întăreşte sistemului imunitar.
 5. Benefic pentru vedere, tratează ochii roşii, obosiţi şi uscaţi.
 6. Ajută la diminuarea durerilor musculare.
 7. Detoxifiază, ajută tranzitul intestinal, tratează constipaţia. Tratează acneea şi înfrumuseţează pielea.
 8. Elimină respiraţia urât mirositoare, datorată indigestiei sau infecţiilor în gât.
 9. Diminuează durerile de orice fel.
10. Vindecă febra fânului (rinita alergică). Alte beneficii :
– Nu există absolut niciun efect secundar
– Extrem de hrănitoare şi uşor de absorbit
– Foarte eficientă în cazul în care vrei să pierzi în greutate
 Vei observa ca sistemul tău imunitar va fi îmbunătăţit după doar 2 săptămâni. Aşadar, ce mai aştepţi? Fuga la storcător !

Posted by & filed under Uncategorized.

Lorem Ipsum is simply dummy text of the printing and typesetting industry. Lorem Ipsum has been the industry’s standard dummy text ever since the 1500s, when an unknown printer took a galley of type and scrambled it to make a type specimen book. It has survived not only five centuries, but also the leap into electronic typesetting, remaining essentially unchanged. It was popularised in the 1960s with the release of Letraset sheets containing Lorem Ipsum passages, and more recently with desktop publishing software like Aldus PageMaker including versions of Lorem Ipsum.

Posted by & filed under Uncategorized.

Lorem Ipsum is simply dummy text of the printing and typesetting industry. Lorem Ipsum has been the industry’s standard dummy text ever since the 1500s, when an unknown printer took a galley of type and scrambled it to make a type specimen book. It has survived not only five centuries, but also the leap into electronic typesetting, remaining essentially unchanged. It was popularised in the 1960s with the release of Letraset sheets containing Lorem Ipsum passages, and more recently with desktop publishing software like Aldus PageMaker including versions of Lorem Ipsum.

Posted by & filed under Uncategorized.

Lorem Ipsum is simply dummy text of the printing and typesetting industry. Lorem Ipsum has been the industry’s standard dummy text ever since the 1500s, when an unknown printer took a galley of type and scrambled it to make a type specimen book. It has survived not only five centuries, but also the leap into electronic typesetting, remaining essentially unchanged. It was popularised in the 1960s with the release of Letraset sheets containing Lorem Ipsum passages, and more recently with desktop publishing software like Aldus PageMaker including versions of Lorem Ipsum.