Petrolul pierde un jucător cheie: Robert Jerdea a fost operat la gleznă și lipsește până anul viitor
Atacantul Robert Jerdea, în vârstă de 22 de ani, a suferit o intervenție chirurgicală la gleznă și va fi indisponibil pentru Petrolul cel puțin până la finalul lunii ianuarie, potrivit informațiilor obținute de Fanatik.ro.

Jucătorul, transferat în această vară de la CSM Reșița, s-a adaptat rapid la echipa antrenată de Ricardo Sousa, reușind să adune șapte apariții, un gol marcat în victoria cu U Cluj și o pasă decisivă în Cupa României. Evoluția sa este cu atât mai notabilă cu cât, acum doi ani, evolua în liga a treia, la Alexandria.
Accidentarea s-a produs la un antrenament dinaintea meciului cu FCSB, disputat pe 14 septembrie și încheiat la egalitate, 2-2. Deși resimțea dureri, Jerdea a rămas pe bancă în acea partidă, existând chiar varianta ca acesta să intre pe teren. Investigațiile medicale ulterioare au arătat însă o problemă mai serioasă decât se anticipase inițial: o ruptură de ligamente la nivelul gleznei.
Intervenția chirurgicală a avut loc marți și a decurs fără complicații. Conform surselor citate de Fanatik.ro, fotbalistul nu va mai putea evolua în acest an, revenirea sa fiind estimată pentru a doua parte a lunii ianuarie, după pauza competițională. Clubul prahovean, aflat pe locul 4 în Liga 1 cu 19 puncte în 10 etape, i-a transmis un mesaj de susținere lui Jerdea pe rețelele de socializare.
Jucătorul a răspuns gestului coechipierilor printr-un mesaj emoționant: „Le mulțumesc din suflet băieților! I-am simțit aproape de mine, chiar și de la distanță. Abia aștept să revin lângă ei și să ne bucurăm împreună de cât mai multe momente frumoase”.