Un depozit al fundației soției lui Zelenski, distrus complet într-un bombardament rus
Un spațiu de depozitare aparținând organizației caritabile conduse de Olena Zelenska a fost complet distrus în urma unui atac cu rachete rusești asupra Kievului, potrivit unui anunț făcut de reprezentanții fundației.

Reprezentanții instituției au transmis pe Facebook că nu au existat victime în urma incidentului, subliniind că structura a fost mistuită integral de flăcări. „Depozitul nostru din Kiev a fost complet distrus în urma unui atac rusesc. A ars din temelii. Cel mai important este că nimeni nu a fost rănit. Mulțumim echipelor Serviciului de Urgență al Ucrainei care au intervenit la fața locului pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă”, se arată în comunicatul citat de Mediafax.
În clădirea afectată erau păstrate provizii umanitare menite să ajungă la copii, familii vulnerabile și diverse instituții din întreaga țară, în funcție de necesitățile identificate. Printre obiectele pierdute în incendiu se numărau generatoare electrice, dispozitive electrocasnice, laptopuri, tablete, e-readere și echipamente cu destinație medicală, toate destinate susținerii activității școlilor, spitalelor și comunităților afectate de război.
În aceeași zi, un alt atac a vizat depozitul casei de producție „Kvartal 95”, companie înființată cu participarea președintelui Volodimir Zelenski. Structura a fost lovită de drone rusești cu propulsie proprie, iar zeci de obiecte de recuzită folosite în producțiile companiei au fost distruse.