Șeful diplomației poloneze i-a transmis un mesaj dur lui Lavrov în plină ședință ONU
O confruntare tensionată a avut loc la Consiliul de Securitate al ONU, acolo unde ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a răspuns direct discursului omologului rus Serghei Lavrov, acuzând Moscova că duce un război fără sorți de izbândă în Ucraina.

Potrivit Mediafax, Sikorski a luat cuvântul după ce fusese menționat chiar de Lavrov în intervenția acestuia, respingând ferm versiunea rusă asupra conflictului și criticând dur decizia Kremlinului de a porni războiul.
Oficialul polonez a subliniat că, deși dispune de resurse economice mult mai reduse decât Rusia, Ucraina a reușit să blocheze planurile Moscovei de a ocupa Donbasul, obiectiv urmărit de peste un deceniu, și de a cuceri Kievul, țintă a Rusiei de peste patru ani.
„Puteți încă să ucideți mulți oameni, dar nu puteți câștiga”, a transmis Sikorski, adăugând că Rusia ar putea opri oricând conflictul și că ar trebui să renunțe la a pune în pericol atât Europa, cât și propriul viitor. Ministrul polonez i-a cerut apoi direct lui Lavrov, care părăsise deja sala, să transmită conducerii de la Kremlin că a venit momentul ca ostilitățile să înceteze.
În aceeași intervenție, șeful diplomației de la Varșovia a adus în discuție evenimente recente petrecute lângă granița polono-ucraineană, sugerând că ar fi vorba despre acțiuni de sabotaj și presiuni militare venite din partea Rusiei, într-un context de escaladare regională. Sikorski a legat aceste incidente de eșecul obiectivelor militare rusești din Ucraina. Anterior dezbaterii, 51 de state, printre care toate țările membre UE, au semnat o declarație comună de condamnare a acțiunilor Rusiei împotriva unor state europene, document la care Statele Unite nu au aderat.