Potrivit Gândul, oasele și fragmentele dentare au fost scoase la lumină în defileul Juukan, un sit aflat pe teritoriul tradițional al popoarelor Puutu Kunti Kurrama și Pinikura, cunoscut pentru adăposturile stâncoase care atestă prezența umană de aproape 46.000 de ani. Parte din aceste vestigii au fost afectate în 2020 de activități miniere desfășurate în zonă.

Cercetarea, publicată în revista Archaeology in Oceania, a fost realizată de zooarheologul Timothy Churchill împreună cu Gavin Ashburton, reprezentant al organizației aborigene PKKP, care a coordonat săpăturile. Aceștia au identificat într-unul dintre adăposturi un fragment de mandibulă cu doi molari, datat între 6.900 și 7.300 de ani, precum și o bucată dintr-un premolar descoperită în sedimente vechi de până la 47.100 de ani.

Din analiza a peste 8.000 de fragmente osoase găsite la fața locului, aproximativ zece prezentau urme de mestecat specifice dentiției diavolului tasmanian, diferite de cele lăsate de rozătoare. Cercetătorii cred că aceste animale necrofage vizitau frecvent locuințele oamenilor preistorici, atrase de resturile alimentare lăsate în urmă de grupurile de vânători-culegători.

Specialiștii consideră că prezența acestor marsupiale avea un rol benefic pentru comunitățile umane, prin limitarea cantității de carne în descompunere din preajma așezărilor. „Faptul că aveai în preajmă un «compactator de gunoi» pe patru picioare constituia, cu siguranță, un avantaj”, a explicat Timothy Churchill pentru The Guardian, adăugând că diavolii tasmanieni erau, de fapt, o specie mult mai adaptabilă decât se credea, capabilă să supraviețuiască și în zone aride, nu doar în pădurile umede pe care le populează în prezent.