Instanța decide: control judiciar pentru Călin Georgescu și Ionel Rusen, nu arest preventiv
Tribunalul București a respins cererea DIICOT de arestare preventivă a lui Călin Georgescu și Ionel Rusen, dispunând în schimb măsura controlului judiciar. Decizia vine după ce Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore și a petrecut noaptea în arestul central al Capitalei.

Potrivit Digi24, Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT în cadrul unui dosar nou, distinct de cele anterioare, în care este suspectat că ar fi indus în eroare un om de afaceri, cauzându-i un prejudiciu de peste un milion de euro.
Anchetatorii au cerut instanței arestarea preventivă atât a lui Georgescu, cât și a lui Ionel Rusen, însă magistrații Tribunalului București au considerat că măsura controlului judiciar este suficientă în acest stadiu al cercetărilor.
În fața sediului instanței s-au adunat numeroși susținători ai fostului candidat, care au scandat „Nu cedăm!” în clipa în care s-a anunțat soluția judecătorilor. La ieșirea din tribunal, Georgescu a fost întâmpinat cu aplauze și strigăte de bucurie din partea celor prezenți.
Dosarul rămâne în lucru la DIICOT, iar cei doi vor trebui să respecte condițiile impuse de control judiciar pe durata anchetei.