Trump: Rusia nu mai poate controla producția de motorină și trebuie să pună capăt conflictului cu Ucraina
Președintele american Donald Trump a declarat că sectorul rusesc de rafinare a motorinei a fost grav afectat de război, susținând că Moscova nu mai are capacitatea de a-l gestiona eficient.

Potrivit Economica.net, Trump a transmis printr-o postare pe rețelele sociale că numeroase rafinării rusești au fost distruse sau avariate, fiind nefuncționale cel puțin pentru o perioadă.
„Acest război ridicol şi nesfârşit cu Ucraina trebuie să înceteze”, a scris președintele american în același mesaj.
Anunțul vine chiar înaintea unei întâlniri programate între Trump și liderul ucrainean Volodimir Zelenski, discuție care va avea loc în cadrul Adunării Generale a ONU.
Mesajul lui Trump indică o evaluare critică a modului în care conflictul afectează infrastructura energetică a Rusiei, în contextul presiunilor internaționale pentru încheierea războiului.