Organizațiile de presă din Europa se opun planului Meta de a prelua automat conținutul site-urilor de știri
Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA) cere Meta să renunțe la o clauză din noii termeni comerciali care ar permite accesarea automată a site-urilor de știri, propunând în schimb reguli care să protejeze drepturile de autor ale publicațiilor.

Potrivit Economica.net, EANA s-a alăturat altor organizații din domeniul media, inclusiv editori și radiodifuzori, care critică schimbările anunțate de Meta. Aceștia se tem că noile prevederi ar putea afecta grav modul în care funcționează industria jurnalistică la nivel global.
Organizația a transmis vineri o poziție oficială prin care solicită ca amânarea aplicării noilor termeni, stabilită pentru 20 noiembrie, să fie folosită pentru negocieri reale. Scopul este găsirea unei soluții care să nu pună presa în fața unei alegeri dificile: fie renunță la protecția drepturilor de autor, fie pierde vizibilitatea oferită de platformele Meta.
„Nu este doar o problemă a agențiilor de presă”, a declarat secretarul general al EANA, Alexandru Giboi, citat pe site-ul organizației, avertizând că Meta ar putea ajunge să folosească gratuit munca jurnaliștilor din întreaga lume prin colectarea automată a conținutului.
Giboi a atras atenția asupra vulnerabilității publicațiilor mici, care se confruntă deja cu probleme financiare, subliniind că producerea de conținut jurnalistic implică resurse semnificative și nu poate fi oferită gratuit. El a avertizat, de asemenea, că retragerea presei credibile din spațiul online ar putea lăsa loc liber dezinformării și conținutului manipulator.
EANA cere ca viitoarele acorduri comerciale să includă respectarea obligatorie a protocoalelor tehnice prin care editorii își pot proteja conținutul, precum și stabilirea unor contracte separate de licențiere, remunerate corespunzător. Organizația a solicitat și implicarea Comisiei Europene și a autorităților naționale de concurență, în contextul unei opoziții mai largi față de Meta, la care s-au alăturat deja WAN-IFRA și editori din Germania.