Real Madrid, scuze oficiale către China după gluma lui Mbappe despre Mao Zedong
Clubul Real Madrid a fost nevoit să intervină public după ce atacantul Kylian Mbappe a stârnit un val de reacții negative în China, în urma unei glume considerate jignitoare la adresa liderului comunist Mao Zedong. Gestul a dus la suspendarea unor transmisiuni sportive și la ruperea mai multor contracte comerciale ale jucătorului francez.

Totul a pornit de la un interviu în care Mbappe a povestit, amuzat, despre un meme în care chipul său a fost suprapus peste imaginea unui fost conducător chinez, declarând că gluma îl distrează și pe el, și pe prietenii săi. Deși numele lui Mao Zedong nu a fost rostit direct, imaginile difuzate ulterior au făcut legătura evidentă, iar reacția publicului chinez nu a întârziat să apară.
Potrivit Fanatik.ro, grupul media chinez CMG a decis să oprească difuzarea meciurilor din La Liga la care participă Mbappe și să retragă reclamele în care acesta apărea, considerând afirmațiile sale drept o lipsă gravă de respect față de națiunea chineză. Autoritățile chineze au mers mai departe și au transmis că orice gest care rănește sentimentele populației va genera inevitabil o reacție colectivă de respingere.
Deși fotbalistul și președintele La Liga, Javier Tebas, și-au cerut scuze în mod public, partea chineză a insistat că acest lucru nu este suficient atâta timp cât Real Madrid nu reacționează oficial. Clubul spaniol a cedat presiunilor și a publicat miercuri un comunicat prin care își exprimă regretul: „Real Madrid CF dorește să-și prezinte scuzele poporului chinez pentru orice disconfort creat de recentele afirmații ale jucătorului nostru, Kylian Mbappe [...] Clubul se alătură scuzelor publice formulate de Kylian Mbappe, prin care jucătorul și-a exprimat regretul pentru cuvintele sale și și-a reafirmat respectul față de poporul chinez”.
Consecințele comerciale nu au întârziat să apară: două companii chineze, producătoare de lactate și, respectiv, de băuturi, au anunțat oprirea imediată a colaborării cu starul francez, invocând toleranța zero față de orice declarație considerată ofensatoare la adresa cetățenilor chinezi.