Portarul român cotat la echipe din Serie A şi Bundesliga, regretul lui Hagi după meciul cu Bosnia
Otto Hindrich, portarul care evoluează la Legia Varşovia, a devenit ţinta unor cluburi importante din Europa, după prestaţiile sale bune din acest sezon. Selecţionerul Gheorghe Hagi a recunoscut că regretă decizia de a nu-l titulariza în meciul cu Bosnia-Herţegovina.

Potrivit Fanatik.ro, Ionuţ Radu a fost prima variantă a lui Hagi pentru postul de portar în partidele cu Suedia şi Bosnia-Herţegovina, însă selecţionerul a lăsat de înţeles că a existat şi varianta folosirii lui Hindrich.
Fostul jucător al lui CFR Cluj, transferat la Legia Varşovia, a impresionat în acest sezon şi a atras atenţia unor cluburi din Bundesliga şi Serie A. Koln a încercat să-l transfere în vara aceasta, iar Lazio îl urmăreşte în prezent. Gruparea poloneză cere 10 milioane de euro pentru portar, în timp ce cota sa de piaţă este estimată la 2 milioane de euro. Hindrich are 24 de ani.
Alessandro Caparco, care a lucrat cu portarii în cadrul staff-ului lui Zeljko Kopic la Dinamo, a povestit despre interesul tehnicianului croat pentru Hindrich atunci când acesta căuta un portar pentru echipa sa din Polonia. „Mister Kopic a mers în Polonia și voia să ia un portar. Îi analiza pe toți, iar Hindrich, ca procentaj de reușită era cel mai bun din campionat”, a declarat Caparco la Digisport.
La finalul meciului cu Bosnia-Herţegovina, Hagi a vorbit despre decizia sa de a nu-l folosi pe Hindrich, spunând că portarul merita o şansă având în vedere evoluţia bună din meciul cu Ţara Galilor.