Nicușor Dan, întâlnire cu comunitatea românească din Transcarpatia, în marja Summitului Inițiativei Carpatice
Președintele Nicușor Dan a participat la Summitul Inițiativei Carpatice, unde a discutat despre oportunități economice regionale, dar a avut și o oprire în Ucraina pentru a se întâlni cu membri ai comunității românești din zona Transcarpatiei, potrivit Gândul.

Înainte de a lua parte la forumul economic, șeful statului a vizitat localitatea Polianîția, unde a purtat discuții cu românii din regiune despre problemele cu care se confruntă la nivel local și despre importanța menținerii identității naționale.
Nicușor Dan le-a transmis celor prezenți că apărarea drepturilor comunității românești din Ucraina rămâne un obiectiv esențial pentru statul român. „I-am asigurat că protejarea drepturilor lor este o prioritate absolută a statului român”, a declarat președintele.
Referitor la summit, liderul de la Cotroceni a subliniat că întâlnirea a avut o componentă economică semnificativă pentru cele opt state riverane lanțului muntos Carpați - Austria, Cehia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ungaria și Ucraina. Potrivit acestuia, s-a discutat despre crearea unei piețe regionale comune, întemeiată pe conectivitate și încredere reciprocă între țările participante.
Nicușor Dan a mai arătat că România dispune de condiții favorabile pentru atragerea investițiilor străine, menționând avantajele oferite de Portul Constanța, dezvoltarea rețelei rutiere și potențialul din sectoare precum apărarea, tehnologia și energia nucleară. Președintele a încheiat mesajul postat pe Facebook precizând că țara noastră va continua să dezvolte relații economice puternice în regiune, fără a neglija responsabilitatea față de comunitățile românești aflate dincolo de graniță.