Operatorii europeni de plăți se unesc într-o rețea comună, în încercarea de a reduce influența Visa și Mastercard
Mai multe sisteme naționale de plăți din Europa au decis să își conecteze infrastructurile într-o rețea unică, în contextul temerilor legate de posibile restricții impuse de administrația Trump asupra accesului la sistemele americane de plăți. Inițiativa vine în condițiile în care Visa și Mastercard controlează în prezent majoritatea tranzacțiilor cu cardul la nivelul Uniunii Europene.

Potrivit Economica.net, noua structură, denumită Rețeaua Europeană de Plăți (ENP), va avea sediul central la Madrid și va funcționa ca un hub tehnic comun, menit să faciliteze interconectarea diverselor sisteme de plăți existente în state membre diferite.
Proiectul se bazează pe standarde tehnice europene și pe soluții de plăți instant, urmând să lege între ele platformele deja folosite de milioane de utilizatori din regiune. Printre companiile fondatoare se numără Bancomat, Bizum, EPI Company/Wero, SIBS-MB WAY și Vipps MobilePay.
Împreună, aceste entități deservesc aproximativ 10 milioane de clienți în 13 țări europene, acoperind peste 70% din populația Uniunii Europene și a Norvegiei. Reprezentanții ENP au precizat că, pe termen mediu, alte sisteme naționale de plăți din Europa ar putea adera la această rețea comună.
Demersul apare paralel cu planurile Băncii Centrale Europene de a lansa moneda euro digitală până în 2029, însă, spre deosebire de acest proiect, noua rețea se concentrează strict pe conectarea infrastructurilor de plăți deja existente la nivel național.