Posted by & filed under evenimente.

Ion Theodorescu-Sion - Liolea

Palatul Cesianu-Racoviță devine gazda geniului creator al celui mai semnificativ discurs artistic al momentului: Licitația de Primăvară 2014. Ca în fiecare an, această expoziție este un omagiu adus Marilor Maeștri ai artei naționale, oferind iubitorilor de artă ocazia de a se delecta vizual cu opere de patrimoniu și de a regăsi spiritul autohton consacrat. În plus, față de edițiile anterioare, expoziția va aduce în atenția publicului o serie de lucrări de artă europeană create de artiști precum Salvador Dalí sau Pierre Bonnard.

București, 10 martie 2014

Ediţia din acest an numără aproape 200 de loturi, reprezentând creaţii însemnate ale celor mai apreciaţi artişti români ai tuturor timpurilor. Autorii celor mai impresionante opere din expoziție sunt Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Francisc Șirato, Oscar Han, Theodor Pallady, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, pentru a numi doar o parte. Surpriza expoziției constă în adăugarea unei secțiuni de Artă Europeană, în care publicul va putea admira lucrări de artă realizate de Salvador Dalí, Pierrre Bonnard, Amedeo Morello sau  Karl-Johan Börjesson.

Între capodoperele de Tezaur (15 la număr), se distinge pictura “Flori la fereastră” de Nicolae Dărăscu (est. € 14.000 – 24.000), datată în a doua jumătate a anilor ’20, una dintre imaginile reprezentative pentru perioada de maturitate artistică a pictorului. Tot la secțiunea de Tezaur întâlnim lucrări de o valoare deosebită realizate de trei artiști din binecunoscuta grupare artistică “Grupul celor 4”: Tonitza, Șirato și Han. Operele celor trei artiști au o proveniență cu totul aparte, Colecția Dona. Atât în cazul operei lui Tonitza, “Natură statică cu legume” (est. € 30.000 – 45.000), cât și în cazul creației lui Șirato, “Femeia cu pisică” (est. € 25.000 – 35.000), dr. Iosif Dona le-a achiziționat direct din atelierele artiștilor. O altă pictură de Nicolae Tonitza, “Tătăroaică” (est. € 30.000 – 50.000) este vedeta expoziției.

Salvador Dalí, al cărui stil inconfundabil poate fi admirat în sculptura “Minotaur” (est. € 4.000 –7.500), este cel mai reprezentativ artist pentru secțiunea de Artă Europeană. Remarcabilă este și prezența lui Pierre Bonnard, cofondator al grupării avangardiste “Les Nabis”, prin două litografii (fiecare cu valoarea estimată între € 200 – 300).

Din celelalte secțiuni de curente artistice se remarcă artiști precum Gheorghe Petrașcu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Iosif Iser, Ștefan Dimitrescu, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Samuel Mützner, dar și Sorin Ilfoveanu, Ion Pacea sau Ștefan Câlția etc. Astfel, timp de 12 zile Palatul Cesianu-Racoviță devine principala atracție a bucureștenilor în materie de artă românească importantă și artă europeană. Acestea pot fi vizitate începând cu sâmbătă, 8 martie și până miercuri, 19 martie, la sediul Artmark, iar pe 20 martie la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, unde, la ora 19:00, va începe și Licitația de Primăvară 2014.