Posted by & filed under Cultura.

 

Smirna și tamaia au avut o semnificație spirituală încă din cele mai vechi timpuri, fiind, de asemenea, adoptate ca medicamente pentru bolile fizice. Atunci când ne referim la această pereche de plante aromatice, europenii s-ar putea gândi imediat de importanța lor istorică în religie. Cele două sunt cel mai bine cunoscute prin povestea biblică a celor trei Magi care au venit la nașterea pruncului Iisus cu trei cadouri: aur, tamaie si smirna; aceasta din urmă a fost, de asemenea, folosită pentru a unge trupul lui Isus după crucificare. Aceste plante aromatice, evaluate precum aurul, au fost menționate în mod repetat, în Vechiul Testament, în instrucțiunile lui Moise despre cum se face tămâia și uleiul pentru ungere, precum și în Cântarea lui Solomon.

Originile smirnei și tămâii ne conduc către Peninsula Arabica. Potrivit lui Herodot (secolul al 5-lea î.Hr.): „Arabia este singura țară care produce tămâie, smirnă, Cassia și scorțișoară … copacii care poartă tămâia sunt păzite de șerpii cu aripi de dimensiuni mici și diverse culori. “Siculus scrie Diodor, în a doua jumătate a primului secol î.Hr., că „toată Arabia emană un parfum foarte delicat și chiar și marinarii care trec prin Arabia pot mirosi parfumul puternic, care dă sănătate și vigoare.“ El a menționat, de asemenea, minele de aur atât de pur încât nicio topire nu a fost necesară pentru extragerea lui. Magii, care transportă smirnă, tămâie și aur au venit de la Răsărit (Arabia). Ruta comercială pentru transportul tămâii, tranzitată cu ajutorul măgarilor și mai târziu cu caravane de cămile, a ajuns la Ierusalim și Egipt din regiunea Dhofar, ceea ce este astăzi Oman. Este posibil ca aceeași specie sau specii similare ale plantelor purtătoare de rășină să fii fost cultivate pe țărmul Mării Roșii, în zona în care se află acum Somalia și Etiopia, dar procesul de colectare a extrasului rășinilor a fost inițiat în Arabia.

În antichitate, smirna era folosită în Egipt pentru îmbălsămarea corpurilor faraonilor, în vreme ce tamaia era folosită în India pentru închinare (în India exista o specie înrudită a smirnei, din care se extragea un produs inferior). Smirna și tămâia, care erau deja comercializate în întregul Orient Mijlociu, cel puțin din 1500 î.Hr., iar în cele din urmă a ajuns și în China. Există o dovadă istorică de existență a smirnei într-o carte din secolul 4 din China, care însă nu mai există, dar din care există citate în alte documente descoperite mai târziu. Ca și în Orientul Mijlociu, smirna și tămâia au fost folosite în China pentru a face extract de tămâie și sunt foarte folosite chiar și astăzi. Dar, caracteristic chinezilor de a găsi o utilizare medicală pentru aproape totul, aceste plante au fost folosite ca medicamente ulterior. 

În cărțile de medicina chineză, tamaia a fost menționată pentru prima dată în cartea Mingyi Bielu (Diverse Scrieri ale medicilor celebri, circa 500 d.Hr.). Aceasta a fost numită fanhunxiang (Parfumul chemand înapoi sufletul) și ruxiang (parfumul forma mamelonului); denumirea din urmă a fost cea folosită, iar principala utilizare a tămâii era în cazul doliilor pentru morți. În medicina chineza modernă (Materia Medica) aceste două rășini sunt clasificate ca plante medicinale pentru vitalizarea circulației sanguine și sunt utilizate pentru tratarea leziunilor traumatice, inflamatiile dureroase și alte afecțiuni articulareSursa lor rămâne însă din Orientul Mijlociu, deși arbori de tămâie au fost cultivați și în sudul Chinei.

Atât smirna și tămâia cresc în copaci mici sau arbuști; ele sunt din familia botanică Burseraceae. Potențialul lor natural de creștere este limitat, dar acest lucru a fost compensate prin mărirea suprafețelor de cultivare, iar producțiile actuale sunt suficiente pentru a satisface cererea la nivel global. Astăzi, cele mai multe dintre produsele pe bază de smirnă și tămâie comercializate pe plan international sunt produse în Peninsula Arabică de sud (Oman, Yemen) și în nord-estul Africii (Somalia). În Europa există un singur producător important, în Croația, iar produsul este avizat de Ministerul Sănătății din această țară și se numește RENARTHRO.

Atunci când sunt combinate cele două extracte de smirnă și tămâie, ele oferă efecte deosebit de puternice: „Unul tinde să corecteze sângele, iar celalalt rectifica qi-ul, se completează perfect reciproc, îmbunătățesc fluxul sanguin, fluxul liber al viscerelor, tranzitul intestinal, învioreaza vasele de rețea, dispersează umflaturile și calmează durerile.

Yang Yifan, în cartea ei de medicină chineză „Comparații și caracteristici de bază ale plantelor” (3), spune: tămâia și smirna sunt ierburi aromatice. Ele sunt foarte amare și picante și acționează foarte rapid. Ele pot dispersa puternic sânge coagulat și dirija circulația, a deschide meridianele și colateralele, fiind foarte eficiente pentru ameliorarea durerilor. Cele două plante sunt adesea folosite împreună pentru a spori efectul terapeutic. În practica clinică, acestea sunt adesea aplicate pentru a reduce durerea si inflamatiile in traumatisme, artrita si fracturi. Tămâia este caldă și iute și este asimilată imediat de meridianele inimii si plamanilor. Tămâia este adecvată în special pentru condițiile în care articulațiile și mușchii sunt foarte rigizi, umflați și dureroși. Smirnă este neutră și acționează asupra meridianelor hepatice. Comparativ cu tamaia, aceasta este mai amară, iar acțiunea de dispersie este, de asemenea, mai puternică. Această plantă este mai puternică decât tămâia pentru dezmembrarea sângelui coagulat și este utilizat nu numai in traume și fracturi, dar, de asemenea, acționează și impotriva maselor dure, cum ar fi tumorile. Ambele plante au un miros puternic și în exces pot provoca cu ușurință greațuri și vărsături, iar supradozajul poate provoca răni stomacale, astfel încât este recomandabil ca tratamentele cu cele două substanțe să se facă apelând la pastile și capsule. In Romania, produsul poate fi achizitionat de AICI.