Posted by & filed under evenimente.

In acest week-end are loc etapa a doua a Cupei McCann 2013

Inscrierile pentru aceasta cursa sunt in derulare si toate documentele necesare se regasesc atat pe site-ul oficial al Cupei McCann 2013 www.romaniacup.ro cat si pe www.ycrr.ro

img1
img2

Bucuresti: 20 iunie 2013

Yacht Club Regal Roman, cel mai vechi club de yachting din Romania, impreuna cu Life Harbour, cea mai
mare marina privata si singura din Romania care ofera servicii integrate de yachting si Black Sea Sailing,
asociatia proprietarilor de ambarcatiuni, anunta a doua etapa a Cupei McCann 2013: Regata BMW care are
loc in perioada 21-23 iunie. Regata consta intr-o cursa offshore cu plecare din Portul Tomis Constanta pana
la Platformele de foraj marin si retur.

 

Programul evenimentului incepe in seara zilei de vineri, 21 Iunie, cu sedinta tehnica urmata de o petrecere
de socializare a competitorilor pe una din frumoasele terase existente in Portul Tomis.

 

Cursa propriu-zisa va avea startul sambata, 22 iunie 2013 la orele 11:00 din rada Portului Tomis,
competitorii luand apoi imediat cap compass directia nord, catre Platformele de foraj marin. Traseul va avea
o lungime de aproximativ 39 mile nautice x 2 pentru ambarcatiunile inscrise la clasa race, respectiv 19 mile
nautice x 2 pentru ambarcatiunile inscrise la clasa cruise. Coordonatele balizelor si implicit lungimea exacta a traseelor vor fi anuntate la sedinta tehnica de dinaintea cursei, in seara de vineri, 21 iunie 2013.

 

Rand pe rand, in functie de taria si directia vantului dar si in functie de abilitatile skipperilor de a alege
traseul optim si a manevra ambarcatiunea in mod optim competitorii sunt asteptati sa se intoarca in Portul
Tomis unde va fi amplasata si linia de finish.

 

Duminica, 23 Iunie la orele 14:30 este planificata ceremonia de premiere unde primii trei clasati la fiecare
din cele doua clase de concurs, race, respective cruise vor primii cupe, medalii, diplome si premii.

 

Aceasta regata, desfasurata sub sistem de rating ORC are ca principal organizator Yacht Club Regal Roman
si se bucura de prezenta lui Willii Gohl (Germania), unul dintre cei mai cunoscuti arbitri internationali, cu o
vasta experienta ca judecator in cadrul unor competitii de top pe care le-a arbitrat incepând cu anul 1999.
Ofiter principal de cursa este Georgiana Stoian, o tanara dar foarte apreciata ofiter de cursa.

 

Toti cei care doresc sa se inscrie in cadrul acestei regate, pot descarca documentele necesare atat de pe
site-ul official al Cupei McCann 2013 www.romaniacup.ro dar si de pe www.ycrr.ro. Participantii trebuie sa
completeze formularul de inscriere dar si declaratia pe proprie raspundere, care va fi semnata de catre
participant, vineri seara, inainte de cursa, dupa citirea instructiunilor de cursa. Formularele completate se vor trimite pe adresa de mail a organizatorului Yacht Club Regal Roman la [email protected].

 

Toate ambarcatiunile participante la regata trebuie sa aiba obligatoriu GPS si statie radio pentru distante
lungi (25w). De asemenea, este responsabilitatea skipper-ului sau a proprietarului de ambarcatiune, sa
detina veste de salvare pt fiecare membru al echipajului, life line, pluta, ancora (cu posibilitate de ancoraj la
adancimi peste 60m) si mijloace de semnalizare (luminile navei in stare de functionare dar si mijloace de
semnalizare – faclii/rachete).

 

Cupa McCann – Erickson va include 5 regatte care se vor desfasura in spatiul intre Vama Veche si Platformele de foraj marin, avand ca puncte intermediare Marina Eforie Nord, Portul Tomis si Marina LifeHarbour Limanu.Fiecare competitie va avea in medie un numar de 20-25 de ambarcatiuni cu vele, iar numarul total al celor care vor fi la bordul acestor ambarcatiuni se va ridica la 150-200 de persoane.

 

Cupa McCann Erickson este o competitie nationala care se adreseaza pasionatilor si celor care practica
yachtingul, aceasta fiind deschisa tuturor posesorilor de ambarcatiuni, dar nu numai. Programul evenimentelor se prezinta in astfel:

  • 08.06 – 09.06 Regata Poseidon – Mangalia / Eforie – BSS & NL
  • 21.06 – 23.06 BMW Regatta – Portul Tomis – Constanta – YCRR
  • 19.07 – 21.07 Regata BMW Benetteau – NauticLife
  • 15.08 – 18.08 Regata Ziua Marinei – Constanta / Eforie / Mangalia – YCRR & NL
  • 31.08 – 01.09 Regata Callatis – Mangalia / Eforie – BSS & Primaria Mangalia

 

Despre Life Harbour:

LifeHarbour Limanu este cea mai mare marina privata din Romania, singura care ofera servicii integrate:
vanzare si inchiriere de ambarcatiuni ale celor mai mari producatori mondiali, servicii portuare si de cheiaj,
servicii hoteliere si restaurant, cursuri de navigatie in cadrul Romanian Yachting School – unica scoala de
yachting din Romania cu apartenenta la o institutie de invatamant cu vasta experienta in domeniul naval,
„Colegiul Nautic Roman’’.
Totodata, LifeHarbour este baza de plecare si desfasurare a unora dintre cele mai cunoscute regate
desfasurate la malul Marii Negre.

 

Despre Yacht Club Regal Roman

Clubul isi propune revigorarea traditiilor marinaresti si dezvoltarea yachtingului de agrement si sportiv, precum si apararea drepturilor si intereselor posesorilor de yachturi.

Prin organizarea de expeditii, croaziere, regate offshore si competii, Yacht Club Regal Roman incearca sa fie
cat mai aproape de membrii sai si de societate contribuind la dezvoltarea activitatilor nautice in scop sportiv
si recreativ. Prin activitatea la nivel de copii, prin Campionii Nationali pe care ii formeaza la aproape toate
clasele dar si prin programele de protejare a mediului sau constructie a logisticii in navigatie, YCRR este un
model de urmat.
In prezent numarul membrilor Yacht Club Regal Roman este in crestere, fiind grupati in categorii ( membri de
onoare, asociati, simpatizanti, cadeti).

 

Despre Black Sea Sailing:

Black Sea Sailing Association este asociatia proprietarilor de ambarcatiuni din Romania. Asociatia are ca
scop sprijinirea si imbunatatirea navigatiei sportive si de agrement in Romania, precum si salvarea si
protejarea mediului natural marin. Asociatia desfasoara in permanenta actvitati si programe de formare a
viitorilor navigatori si a echipajelor, atat pentru yachtingul de agrement, cat si pentru cel sportiv. Black Sea
Sailing Association a fost infiintata in 2012 si reuneste pana in prezent peste 200 de membri.
Pentru detalii suplimentare va stau la dispozitie:

www.romaniacup.ro, www.ycrr.ro

Ania Vladescu – [email protected]
Sergiu Timofei – [email protected]
Ender Bolat – [email protected]
LifeHarbour, strada Marina Limanu, nr.1, judetul Constanta,