Posted by & filed under Cultura.

Direcţia Judeţeană pentru Sport si Tineret Constanţa oferă tinerilor sosiţi în centrele de agrement aflate în administrare proprie sejururi de vacanţă susţinute cu o serie de activităţi dedicate copiilor şi adolescenţilor, activităţi de natură să pună în evidenţă atât abilităţile proprii, cât şi pe cele de lucru în echipă.20090627-PICT1752

Astfel, în cadrul taberei tematice „Petrece vara la mare”, mai mult de 1 000 de tineri au participat şi participă în continuare la aceste activităţi cu un puternic caracter social – educativ.

Prin intermediul jocurilor şi exerciţiilor social – educative se urmăreşte atingerea următoarelor aspecte: dezvoltarea personală şi îmbunătăţirea relaţiilor sociale, asumarea unor responsabilităţi şi stabilirea mecanismelor funcţionale necesare pentru a forma o echipă de succes, îmbunătăţirea muncii în echipă, dezvoltarea competenţelor de conducere pentru liderii de echipă, creşterea încrederii în propriile capacităţi, învingerea propriilor emoţii prin participarea la diferite activităţi tematice, recunoaşterea efortului depus prin recompensarea implicării acestora, dezvoltarea creativităţii tinerilor prin desfăşurarea unor activităţi de creaţie propie (carnaval, petrecere tematică, concurs de castele pe nisip şi fotografie pe nisip, etc.).

„Este o provocare atât pentru noi, ca instituţie, cât şi pentru participanţi, să identificăm acele direcţii în activităţile amintite mai sus care să placă, să incite şi să se finalizeze cu rezultate extraordinare la nivelul dezvoltării personale, dar şi al experienţei acumulate aici. Este un soi de „odihnă proactivă” dedicată celor cărora le plac provocările, iar, prin tipul de activităţi propuse, ne dorim să avem cât mai mulţi participanţi! În egală măsură, tinerii au ocazia să participe şi la jocuri de echipă, precum fotbalul, baschetul, voleiul, jocurile pe nisip, rugbyul, dar şi serilor de discotecă.

Toate activităţile amintite mai sus sunt finanţate de către Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, iar partenerii noştri de proiect sunt Federaţia Română de Rugby şi Radio 3 Net”, a declarat domnul Claudiu Teliceanu, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa