Posted by & filed under evenimente.

teatru-performance-iulie 2014

În lunile sufocante de vară ale unui capitale supra-aglomerate și deloc liniștită, singurul focus este unde ne petrecem vacanța. Teatrele de stat și-au închis stagiunile, dar pentru actorii independeți precum Istvan Teglas, vara este un pretext  de a-și practica meseria și mai mult atât în București, cât și în orașe din țară cu spectacole variate precum comedii, dramedii și teatru-concert-dans.

 Comedia “În parc” scrisă și regizată de Radu Iacoban va avea loc vineri, 11 și 25 iulie, ora 22:00 la Godot Café-teatru. Rolurile feminine sunt interpretate, pe rând, de  actrițele Ana Ularu și Rodica Lazăr. Spectacolul se joacă și la Cafeneaua Artiștilor de la Buzău.  Prin succesiunea rapidă a personajelor interpretate de aceeași actori, prin comicul situațiilor specifice fiecărei epoci în parte, spectacolul “În parc” este ora de bucurie a teatrului independent, la care notele aparțin întotdeauna publicului.

 În timp ce o așteaptă în parc, Eminescu o cheamă pe Veronica prin versuri. Regele Ferdinand se află într-o întâlnire discretă cu sfătuitoarea sa, Mița Biciclista, care îl ajută să ia decizii importante cum ar fi intrarea în război. (À la guerrre! À la guerre, Maiestate! Da’ cu cine? Cum cu cine? Cu oricine!) O studentă proaspăt scăpată de la servici crede că poate găsi marea iubire oriunde, inclusiv la un necunoscut, binecunoscut criminal în serie al anilor ’70, pe când comunismul era în floare, iar accesul la informație era interzis. (Nu se scrie în presă ca să nu se sperie lumea.)

După ce a fost invitat la festivaluri precum TIFF Sibiu și Perfom Iași, Istvan Teglas revine în spectacolul de teatru-concert-dans “Pescărușul. Ultimul act” și la București, unul dintre cele mai complexe spectacole găzuite de Centrul Dansului, Bd. Mărășești nr 80-82, se va desfășura duminică în data de 13 iulie, ora 20:00.  

“Pe un fundal sonor redat de vocea caldă și puternică a unei soprane, acompaniată de o chitară electrică docilă și visătoare, două corpuri firave își căutau nuanțele. Momentul feeric este adus pe pământ de o voce blajină, neoscilantă.”

 Spectacolul “Două liniuțe” se va juca pe 19 iulie, ora 21:30 la Godot-Cafe-teatru, iar pe 20 iulie la Sibiu, pe 21 iulie la Brașov, iar pe 22 iulie la Râmnicu-Vâlcea.

 Cami, o tânără dintr-o familie nevoiașă, este pe culmea fericirii fiindcă iubitul ei o anunță că i-a cumpărat un inel, iar gândul ei obsesie (Istvan Teglas) își adresează întrebări legate de unica lui existență ca locuitor al creierului fetei.  Tot în spectacolul Două liniuțe Istvan Teglas este un contraceptiv expirat care își exprimă amarul printre replicile de curtat ale lui unui bărbat aflat la prima întâlnire cu iubirea sa cibernetică.