Posted by & filed under Cultura.


Feromonii micLuni, 2 Septembrie, ora 20:00, Teatrul În Culise
prezintă în avanpremieră un spectacol aproape de teatru, aproape de dans, aproape muzical, aproape comedie, aproape foarte bun: Feromonii (sau Marian și Mariana).

”Ești lângă el, tragi aer în piept și te ia amețeala. Inima începe să-ți bată mai tare. Și-atunci apare scânteia care naște dragostea: păsărelele cântă, vremea e frumoasă, nu îți mai e nici foame, nici sete.. te gândești doar la el. Fluturii tăi din stomac prind viață și mișună, se ceartă, se-mping și-așteaptă cu nerăbdare să se-ntâlnească cu fluturii lui. Amorezarea este miezul, buricul pământului, acel lucru pentru care un om renunță la uzul rațiunii. Dar.. te-ai întrebat vreodată ce rol joci tu în toată ecuația aceasta? Care este explicația pentru care doi oameni, aparent total diferiți, sunt atrași unul de celălalt? FEROMONII! Un spectacol care se derulează precum o lecție hazlie de anatomie care te plimbă prin trupurile unui EL și o EA care au fost prinși în capcana dragostei.”

Spectacolul prezintă într-o abordare plină de haz procesul chimic care stă la baza iubirii dintre doi oameni – ”transferul de feromoni”. Textul scris de Theo Herghelegiu vă prezintă o ”farsă oarecum muzicală, în trei scene scurte, pentru copii mari”(nota dramaturgului). Regia este semnată Cristian Bajora, iar din distribuție fac parte: Ștefan Nistor, Paul Alexandru, Ionuț Iftimiciuc, Ilona Brezoianu, Ioana Chelmuș, Florin Frățilă, Alexandru Banciu, Alexandru Minculescu, Cristiana Ioniță și Maria Popovici. Coregrafia a fost realizată de Iulian Gliță, iar decorul de Ioana Mândreș.

Luni, 2 Septembrie, ora 20:00, vă așteptăm la un spectacol de teatru colorat, cu muzică, dans și umor de calitate..

Rezervările se fac la 021.320.20.59/0732.026.762 sau online pe www.inculise.ro.

Mulțumim pentru susținere partenerilor: Șapte Seri, TvCity, Teatral.ro, Zile și Nopți, Orașum Meu, Ziarul Metropolis, Pelipscani.ro, România Liberă, Metropotam,ro, RoEvents, Calendar Evenimente, Port.ro, ArtWe, Modernism, ArtActMagazine, Anyplace.ro, IQool.